Desigur, sunt mândru și pentru că revista noastră a fost un forum atât pentru literatura maghiară din România, cât și pentru literatura română, deoarece astfel cele două s-au dezvoltat și îmbogățit în aceleași condiții sociale și politice. Revista “Igaz Szó” a fost susținută de Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și de Adrian Păunescu, iar timp de aproape 40 de ani nu a existat un număr sau un program literar al revistei în care sau la care să fi lipsit colegii noștri români. Această colaborare creatoare frățească, această frumoasă tradiție a fost continuată timp de 25 de ani de revista noastră culturală, bilingvă (maghiaro-română), “Együtt-Împreună”, editată la București, și care a luptat împotriva încercărilor de separare care au avut drept consecință lipsa totală în Transilvania a acțiunilor comune, a turneelor literare ale scriitorilor români și maghiari din România. (De ce nu sunt prezenți tot timpul și reprezentanții literaturii române contemporane, de exemplu, la seratele literare organizate de revista de literatură din Târgu-Mureș, “Látó”?)
Cea mai mare satisfacție a activității mele desfășurate timp de 26 de ani, la București, ca redactor, a fost aceea că personalități de prestigiu ale vieții spirituale din București - chiar și mulți academicieni - și-au exprimat recunoștința lor pentru tot ce am făcut și fac și în continuare în zilele noastre în fruntea asociației noastre culturale și a revistei noastre culturale bilingve (maghiaro-române) Együtt-Împreună. Într-o scrisoare deschisă, adresată mie și publicată în presă, academicianul Vasile Gionea m-a onorat cu aceste rânduri: “Dacă fiecare cetățean român de origine maghiară ar avea o gândire similară cu modul dumneavoastră de a gândi, între români și maghiari nu ar exista conflicte, precum apar în unele zone ale Transilvaniei”. Academicianul Mihnea Gheorghiu astfel scria: “Te salut cordial în numele Academiei Române și în numele meu pentru activitatea ta neobosită desfășurată în domeniul artei și în publicistică, care dă dovadă de un talent real și despre o adevărată conștiință de sine”. Foștii președinți ai Academiei Române, Eugen Simion și Ionel Haiduc, au participat de mai multe ori la manifestările literar-artistice organizate de revista “Együtt-Împreună”, prilej cu care au apreciat pozitiv activitatea culturală condusă de mine. Mai multe personalități ale vieții spirituale din București, printre care, de exemplu, Dinu Săraru, academicianul Dumitru Radu Popescu, Ion Brad, Victor Crăciun, pictorul Viorel Mărginean, considerau aproape exemplar toată munca mea depusă în cadrul “Együtt-Împreună”. Ca scriitor maghiar și patriot român cum să nu fiu mândru de toate aceste aprecieri pozitive?
Din dorința de a evita orice confuzie sau afirmații de rea-credință, subliniez: Când susțin că pentru noi, maghiarii care trăiesc aici, România este singura țară natală, mă lansez în această afirmație pe baza faptelor istorice incontestabile. Să fie clar odată pentru totdeauna: Persoanele care aparțin în prezent comunității maghiare din România - cu excepția a câtorva moșnegi care au peste o sută de ani -, fiecare s-a născut în România. Așadar, nu în Ungaria și nici măcar în Monarhia Austro-Ungară. Atunci, de ce se plâng necontenit ai noștri lideri politici maghiari: Din cauză că s-a prăbușit Monarhia Austro-Ungară și a îngropat, în mod legitim, regiunea istorică a Marii Ungarii? De ce trece cu vederea, fără nicio reacție, conducerea superioară a UDMR această viziune de natură iredentistă care domină ziarele de limbă maghiară din Transilvania, susținute de această organizație, viziune potrivit căreia pentru maghiarii de aici, România nu este patria lor, reprezintă doar pământul natal. Conform acestei afirmații, patria maghiarilor din România ar fi în țara vecină, în Ungaria? Care este acel partid român sau care este acea autoritate română care ar putea să-i ierte conducerii superioare a UDMR că nu protestează împotriva propagandei iredentiste maghiare antiromâne, împotriva instigării naționale care au un efect dăunător asupra vieții publice?!
Dar să vedem, din partea cărui lider UDMR ne-am putea aștepta la acest protest legitim? Din partea fostului președinte al UDMR, de la liderul spiritual pe viață al acestei organizații, Béla Markó? Din partea acestui cameleon nu se poate aștepta un asemenea protest specific patriot, deoarece într-una din declarațiile sale televizate a subliniat clar: “Pentru el România nu este în totalitate patria sa, deoarece România face foarte multe pentru ca el să nu o poată declara drept patria sa”.
Este bine cunoscut ce a făcut UDMR pentru ca România să fie considerată de maghiarii de aici drept patria lor și pentru ca în această țară ei să trăiască mai bine: Aproape nimic! Voi cita dintr-unul din ziarele de limbă maghiară din Transilvania: “Dacă facem comparație între investițiile realizate în județele Mureș, Harghita și Covasna cu investițiile efectuate în județele Cluj, Brașov și Sibiu, vom putea contabiliza doar eșecul disperat al setei de putere a UDMR, care perpetuă și azi. În zadar susține ca au făcut, totuși, ceva pentru maghiarii din Transilvania, dacă faptele dovedesc contrariul. Acesta este rezultatul faptului că, după 1996, cu anumite întreruperi, au fost la guvernare” (“Központ”, Târgu-Mureș).
(Va urma)
