ROMÂNIA TRAVERSEAZĂ CEA MAI GRAVĂ CRIZĂ POLITICĂ DE DUPĂ 1989

Distribuie pe:

În răstimpul care s-a scurs de la evenimentele din decembrie 1989, România, plimbată prin deșertul tranziției, a traversat o sumedenie de crize, economice și politice, mai mari sau mai mici, marcate la început prin mineriade, dar și de numeroase schimbări de guvern, semn că societatea românească a pășit de la început cu stângul pe drumul democrației. Pe nepregătite strategic, dar mai ales cu lideri nepotriviți pentru ceea ce era de înfăptuit.

Cu încropeli și derapaje pe toate liniile, atât în domeniul bazei materiale, al construcției și dezvoltării, cât și pe plan politic, România s-a mișcat greoi în toate direcțiile, cu rezultate la limita eșuării, motiv pentru care ea n-a putut ține pasul cu noile exigențe, înscriindu-se astfel în coada țărilor surate, foste comuniste, care au pășit și ele pe drumul democrației.

Lucrurile acestea, ale derapajelor constante, nu ne-a fost străine nici nouă, cetățenilor, ca membri ai societății civile, dar nici politicienilor, care au dat buluc la cârma țării, cu deosebirea că în vreme ce noi, cei mulți, vorbeam în van, politicienii noștri, constituiți în găști, care mai de care mai hrăpărețe și mai avide de putere, n-aveau urechi de auzit. Dar nici interes la vorbele noastre, pentru că ei le aveau pe ale lor, găunoase din cale afară, și promisiuni vagi cu care, mai ales în perioada campaniilor electorale, reușeau să ne capaciteze, să ne amorțească vrerea, să ne reducă vigilența. Și, trebuie să recunoaștem, au reușit. Acesta este motivul pentru care, cu toate supărările noastre i-am iertat, luând-o de fiecare dată de la capăt cu prilejul fiecărui ciclu electoral.

Degeaba spuneam noi, cei mulți, cu prilejul sondajelor efectuate, că țara merge într-o direcție greșită, lucru petrecut încă din 1990 încoace, pentru că, noi spuneam și noi auzeam. Și iată că, de atunci s-au perindat la cârma țării o duzină de guverne și de parlamente fără niciun rezultat. Acesta este motivul pentru care românii au înaintat spre țelul propus câine-câinește, fără să facă vreodată un pas cu adevărat.

Cei care au propus țării și electoratului să o rupem cu trecutul negru oferindu-ne perspectiva schimbării radicale, în bine, au fost pesediștii, la alegerile generale de acum doi ani și jumătate, convingându-ne cu un program de guvernare de proporții, bine ticluit, astfel încât puțini au fost cei care au rezistat tentației la o asemenea ofertă electorală. Așadar, i-am crezut și pe aceștia. Numai că noi, cei mulți, am uitat de înțelepciunea vechiului proverb, “să nu-i crezi pe greci nici atunci când îți oferă daruri”. Și trebuie să recunoaștem ele au curs, pentru că de salarii și pensii mai mari cu toții aveam nevoie, mai ales că la capitolul nivel de trai stăteam și stăm în continuare cel mai prost din Europa.

Așadar, în buzunarul fiecărui cetățean la țării, fie el salariat, pensionar sau întreținut social, au intrat mai mulți bani, stimulând consumul, făcându-le traiul un pic mai bun. Revigorarea a avut loc, ne-am bucurat cu toții, fără să ne gândim cu ce preț.

Scadența a venit nu peste multă vreme, când aleșii noștri, ajunși în Parlament în majoritate absolută, au început să facă legi nu pentru popor, pentru cei mulți, ci exclusiv pentru ei, pentru a-și consolida “pe vecie” poziția la putere, și mai ales pentru albirea dosarelor liderilor lor, care, între timp, au avut probleme cu justiția, dintre care cel dintâi fiind “El lider Maximo”, în persoana domnului Dragnea.

Mulțimea a sesizat derapajul, ajungând la concluzia că binefacerile anterioare, adică măririle de pensii și salarii, n-au fost ceea ce credea ea, ci adevărată mită electorală. În consecință, a protestat, și a combătut prin nemulțumiri de stradă, practicile abuzive, iar adevărata față a celor “buni la suflet și grijulii pentru soarta lor” s-a văzut cu prilejul demonstrațiilor de proporții din 10 august 2018, din fața Guvernului României.

Acțiunile celor mulți s-au radicalizat, mai ales după încercarea puterii de a subordona justiția și eliberarea de deținuți care au sporit potențialul pericolului social. Din acel moment putem spune că aveam de a face cu două tabere opuse. Pe de o parte PSD, iar pe de altă parte restul societății românești. Pentru a face față presiunilor, PSD avea nevoie de un centru de comandă puternic, iar soluția a fost întărirea prestigiului liderului Dragnea, investit de camarila lui de a conduce cu mână de fier ostilitățile împotriva celor din interior sau din exterior: de la UE, la președintele țării, partidele politice sau societatea civilă în ansamblu ei. Pe planul politicii interne de partid a făcut un adevărat măcel în rândul celor care-i călcau vorba, iar la extern s-a războit cu toții, mai ales cu cei care nu trebuia. S-a procedat astfel încât contradicțiile din societatea românească, puternic divizată, a ajuns la paroxism, bântuită chiar de teama unor confruntări violente în stradă.

Alegerile europarlamentare, cuplate cu referendumul pe tema justiției, din 26 mai a.c., a fost momentul marii confruntări, al descărcării energiilor negative din societate. Și poate că aceasta este chiar menirea unei democrații. PSD și liderii acestuia au primit răsplata cuvenită prin votul cetățeanului. Dezaprobare totală pentru politica sa duplicitară. Mai puține voturi, urmate de sancționarea penală a liderului acestuia pe cale de a deveni, prin despotismul său, umbra palidă din ultimii cinci ani de viață a lui Ceaușescu.

Bum-ul ce era de așteptat de pe scena politică românească s-a produs. El are menirea de a reașeza raporturile din societate pe cale democratică, votul fiind instrumentul de lucru al schimbării. Acum partidul social-democrat, aflat în suferință, își linge rănile, sperând, în același timp, că lecția primită îi va fi o bună învățătură de minte. Cu poporul nu-i bine să te joci sau, mai rău, să-l sfidezi. Afirmația este valabilă nu numai pentru ei, ci și pentru ceilalți competitori, care, văzându-se neașteptat cu atâtea voturi în brațe, cred că mulțimea nu mai poate de dorul lor. Un lucru trebuie bine reținut: Voturile ajunse în urnele lor nu le-au fost acordate direct. Ele sunt, în majoritatea covârșitoare, voturi anti-PSD, și mai ales anti-Dragnea.

După acest tsunami, reconfigurarea scenei politice românești trebuie făcută cu mult discernământ, iar soarta țării și interesul național trebuie să primeze în fața celui de partid, indiferent care ar fi acesta sau cât de dornici sunt unii să ajungă la putere. PSD, ca partid de guvernământ, trebuie lăsat să-și facă curățenie în propria ogradă, dacă își dorește supraviețuire pe scena politică. Cu baroni și fripturiști la timonă acest lucru nu se va putea realiza. În același timp, el ar putea dovedi că eliberat de povara despotică a lui Liviu Dragnea, e capabil să asigure o mai bună guvernare. Deci, toate trebuie făcute la vremea lor, iar graba poate strica treaba. România are nevoie de liniște și stabilitate mai ales acum, când prea mulți ochi sunt ațintiți asupra noastră, așteptându-ne ca pe o pradă bună de devorat.

Măsurile organizatorice imediate luate zilele acestea de către Viorica Dăncilă, în calitatea sa de prim-ministru și președinte interimar al partidului, sunt semnale că există voință certă pentru revigorarea partidului. În acest context, factorii de presiune: de la președintele țării la partidele politice au datoria să le acorde răgazul necesar, mai ales că răul cel mare a fost înlăturat, iar social-democrația autentică poate renaște și la noi. Să sperăm că acest moment de criză va fi gestionat cu răspundere de către toate părțile implicate. Pentru că aici nu e vorba doar de soarta unui partid, ci a întregii țări, ale cărei interese au fost mereu neglijate, iar voturile de la europarlamentare și de la referendum au sancționat tocmai acest derapaj continuu al partidelor politice.

 

 

Lasă un comentariu