La cincizeci de zile după Paști, Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică prăznuiește marea sărbătoare a venirii în lume a Duhului Sfânt, Cel care prin mijloacele Sale sfințitoare aduce fericirea și viața de veci celor credincioși cu fapta și cu cuvântul. Tot ca un eveniment important este și întemeierea Bisericii lui Hristos, după importanta mărturisire a lui Petru, “Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt 16,16). Venirea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii se constituie, în planul istoriei mântuirii, ca unul și același moment. Duhul Sfânt vine asupra ucenicilor și face din ei Trupul lui Hristos, Mireasa Sa. Biserica este realitatea cu totul nouă care ia ființă prin unirea Cerului cu pământul, a lui Dumnezeu cu oamenii. Împărăția lui Hristos, prin Duhul Sfânt, o constituie Biserica, în care primim “arvuna Duhului” (II Cor 1,22; 5,5). Iar Biserica ia ființă prin pogorârea în lume a Duhului Sfânt. Mântuitorul a vorbit adeseori ucenicilor Săi despre venirea Sfântului Duh. Înainte de sfintele Sale patimi, Domnul le vorbește lămurit despre venirea Celui Care le va fi “Mângâitor după plecarea Sa la Tatăl.” Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâitor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște, voi Îl cunoașteți, că rămâne în voi și va fi în voi (În 14, 16 -17). “Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi și cele viitoare va vesti.” ( In.16, 13- 14).
Sfântul Apostol Pavel zice că “rodul Duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credință, blândețe, înfrânare, curățire” (Gal 5, 22.23).
În ziua Cincizecimii, era sărbătoare mare în calendarul iudaic, cu tradiții adânci în viața iudeilor din Palestina și a celor risipiți în Imperiul Roman. Iudeii și cei de alt neam veneau la Cetatea Ierusalimului. La aceeași dată cu sărbătoarea iudeilor se oficia și în lumea păgână sărbătoarea trandafirilor (Rozalia). Deodată, Ierusalimul este cuprins de spaimă, lumea intra în panică, aproape de ora prânzului o furtună se abate în oraș, oprindu-se asupra unei case modeste: “Niște limbi ca de foc au fost văzute, împărțindu-se printre ucenici, și așezându-se câte una pe fiecare” (Fapte II,3) și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după darul Duhului. Mulțimea a rămas încremenită, când auzea pe fiecare vorbind în limba lui. Unii înfierbântați de petreceri, ziceau că ucenicii sunt în stare de ebrietate și râdeau de ei. Petru a luat cuvântul și le-a spus: “Bărbați iudei și voi toți locuitori ai Ierusalimului, noi nu suntem beți, cum vă închipuiți voi, că nu este decât al treilea ceas din zi, ci este împlinirea proorociei Vechiului Testament în legătură cu primirea supremului mandat al Evangheliei prin Pogorârea Sfântului Duh”. Petru a argumentat că toată profeția trimișilor lui Dumnezeu, în decursul istoriei s-a împlinit. Atunci s-a întemeiat Biserica lui Hristos, care nu este o organizație politică sau o societate cu scopuri străine dreptății, iubirii și înfrățirii oamenilor. Pentru acest fapt, Pogorârea Sfântului Duh este o sărbătoare a păcii, a pecetluirii adevăratei credințe, a împăcării tuturor oamenilor prin harul Sfântului Duh.
Românii își împodobesc Biserica de acest praznic cu ramuri și cu flori de tei și frunze de nuc, simbol al flăcărilor; nuca este cu ulei simbol al tainei Mirungerii, darul Sfântului Duh; teiul - floarea vindecării.
Nădăjduim că Bisericile creștine vor lucra sub ocrotirea Duhului Sfânt, prin Consiliul Ecumenic al Bisericilor cu sediul la Geneva, din care face parte, ca membră, din 1961, și Biserica Ortodoxă Română și va aduce unitatea de credință în bisericile creștine și flacăra iubirii de oameni, apreciind că fiecare, în națiunea din care face parte , rasa din care s-a născut, cultura în care a ajuns și gradul de trăire în Hristos, vor zice împreună, cu o singură inimă și simțire, rugăciunea: “Împărate ceresc, Mângâitorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și locuiește întru noi, ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește Bunule, sufletele noastre!”. Un prim pas în acest sens s-a înfăptuit prin vizita apostolică a ierarhului Bisericii Catolice, în România, Papa Francisc.
