Până în 2025, aproape două miliarde de oameni se vor confrunta cu un deficit total de apă * Până în 2045, aproximativ 135 de milioane de persoane ar putea fi strămutate ca rezultat al deșertificării * Reabilitarea solurilor ecosistemelor degradate are potențialul de a stoca până la 3 miliarde de tone de carbon anual * Terenurile degradate prin eroziune se pot reface, dar procesul este foarte lent, fiind nevoie de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 centimetri de sol * Sectorul de utilizare a terenurilor reprezintă aproape 25% din totalul emisiilor globale de carbon. * 1/3 din teritoriul României reprezintă zone cu risc de deșertificare.
Ziua Mondială de combatere a deșertificării și secetei este marcată în fiecare an, la 17 iunie, pentru a promova conștientizarea publică a eforturilor internaționale de combatere a acestui fenomen.
Tema ediției din acest an este “Să dezvoltăm viitorul împreună”, marcând, totodată, cea de a 25-a aniversare a Convenției Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării (UNCCD) - un sfert de secol de progrese înregistrate în domeniu și analizând, totodată, imaginea generală și perspectivele pentru următorii 25 de ani.
Deșertificarea este degradarea terenurilor și transformarea lor în zone aride, semi-aride și uscat-subumede, fenomen cauzat, în principal, de activitățile umane și de schimbările climatice. Deșertificarea nu se referă la extinderea deșerturilor existente, ci apare deoarece ecosistemele degradate, care acoperă peste o treime din terenul arabil al planetei, sunt extrem de vulnerabile la supraexploatarea și utilizarea inadecvată a solului. Sărăcia, instabilitatea politică, despăduririle, supraaglomerarea și practicile de irigare necorespunzătoare subminează productivitatea terenului.
Criza apei - pericolul nr. 1 al secolului
Până în 2025, 1,8 miliarde de oameni se vor confrunta cu un deficit absolut de apă (ceea ce înseamnă că un individ are acces la numai 500 de metri cubi de apă, anual), iar 2/3 dintre ei vor trăi în condiții de stres din cauza acestui pericol.
Până în 2050, se estimează că cererea de apă va crește cu 50%. Pe măsură ce crește numărul populației, în special în zonele uscate, oamenii vor deveni tot mai dependenți de aprovizionarea cu apă, terenurile fiind tot mai degradate. Raportul privind riscurile globale, publicat de World Economic Form, cataloghează “criza apei” drept riscul nr. 1 pentru deceniul următor.
Seceta și deficitul de apă sunt considerate drept cele mai importante dintre toate dezastrele naturale, provocând pierderi economice și ecologice pe termen scurt și lung.
Ne confruntăm cu un pericol natural complex și lent, care va provoca mai multe decese și dislocări ale populației decât orice alt dezastru natural, apreciază specialiștii.
Deșertificarea... dă planeta peste cap
Până în 2045, aproximativ 135 de milioane de oameni ar putea fi strămutați ca rezultat al deșertificării. Degradarea terenurilor și a solului subminează securitatea și dezvoltarea tuturor țărilor, ampli-ficând fenomenul migrației forțate.
Siguranța alimentară - 12 milioane de hectare de terenuri productive se pustiesc în fiecare an din cauza deșertificării și a secetei, ceea ce reprezintă ratarea posibilității de a produce, anual, 20 de milioane de tone de cereale. Or, avertizează specialiștii, nu ne putem permite să lăsăm aceste suprafețe în paragină, când, pentru a hrăni întreaga populație de pe glob, va trebui să creștem producția de alimente cu 70% până în 2050.
Siguranța apei - Intensificarea secetei și a inundațiilor, tot mai puternice, mai frecvente și mai răspândite, distrug solul - cel mai important “depozit” de apă de pe Pământ. Seceta ucide mai mulți oameni decât orice altă catastrofă legată de fenomene meteorologice, iar conflictele dintre comunități, generat de lipsa apei, se accentuează în mod corespunzător. Peste un miliard de oameni de pe planetă nu au acces la apă, iar cererea va crește cu 30% până în 2030. Eforturile internaționale în domeniu sunt considerabile. În cadrul reuniunii la nivel înalt din martie 2013, secretariatul UNCCD și departamentul de specialitate al ONU au încurajat procesul de elaborare a unor politici naționale privind gestionarea secetei, iar în cadrul Conferinței privind seceta din Africa, din august 2016, partea africană a solicitat elaborarea unui protocol obligatoriu privind gestionarea riscului de secetă. Aceste politici vor ajuta țările să treacă la adoptarea unor mecanisme de avertizare timpurie a dezastrelor cauzate de secetă, salvând, potențial, milioane de vieți și de gospodării.
Securitatea energetică - Producerea de energie din surse regenerabile este una dintre cele mai mari provocări ale secolului. Cercetările arată că 1,4 miliarde de oameni - peste 20% din populația globală - nu au acces la electricitate și cel puțin 2,7 miliarde - aproximativ 40% - se bazează, încă, pe utilizarea tradițională a biomasei pentru prepararea hranei.
Solul, apa și energia sunt principalii piloni ai supraviețuirii noastre și ai dezvoltării durabile. Ei rezistă sau se prăbușesc... toți odată. Energia regenerabilă durabilă se bazează în mare măsură pe ecosistemele sănătoase și funcționale, dar, atenție: producția de energie regenerabilă necesită utilizarea de suprafețe de teren și cantități de apă suplimentare, ceea ce poate afecta disponibilitatea acestor resurse pentru generațiile viitoare, în special în combinație cu efectele schimbărilor climatice și ale creșterii populației.
Siguranța națională - Peste 40% din toate conflictele dintre state, în ultimii 60 de ani, sunt legate de controlul și alocarea resurselor naturale. Expunerea a tot mai multor oameni săraci la deficitul de apă și la foamete deschide ușa eșecului pentru statele fragile și alimentează conflictele regionale. Grupurile actorilor non-statali profită din ce în ce mai mult de fluxurile migratorii transfrontaliere masive și de terenurile abandonate. Dacă resursele naturale, inclusiv terenurile, sunt prost gestionate, violența ar putea deveni mijlocul dominant al controlului resurselor, forțând cedarea acestora de către guvernele legitime, reducându-le drastic produsul național brut (PIB).
Migrația - Numărul imigranților din întreaga lume a continuat să crească rapid în ultimii 15 ani, ajungând la 244 milioane în 2015, de la 222 milioane în 2010 și 173 milioane în 2000. În spatele acestor cifre se află consecințele instabilității politice, ale insecurității alimentare și ale sărăciei.
Pierderea terenurilor productive îi determină pe oameni să facă alegeri riscante. În zonele rurale, în care populația depinde de resursele terestre productive, degradarea terenurilor este un motor al imigrației forțate. Dat fiind că mai mult de 90% din economia mondială depinde de o bază de resurse naturale sensibile la climă, dacă nu schimbăm modul de gestionare a solului productiv, în următorii 30 de ani vom avea peste un miliard de săraci, care vor avea de ales între a rezista în condiții de nesiguranță și vulnerabilitate sau a imigra.
Seceta și schimbările climatice
Deșertificarea amplifică schimbările climatice, întrucât terenurile afectate de acest fenomen își pierd capacitatea de stocare a carbonului, prin urmare scade volumul de gaze cu efect de seră pe care aceste terenuri le pot absorbi.
Reabilitarea ecosistemelor degradate ar stoca, anual, până la 3 miliarde de tone de carbon, în situația în care sectorul de utilizare a terenurilor este responsabil pentru aproape 25% din totalul emisiilor globale. Reabilitarea și gestionarea durabilă a acestora sunt esențiale pentru combaterea schimbărilor climatice. (sursa - /www.un.org/en/events/desertificationday/
În România - zile caniculare, nopți tropicale
Potrivit Agenției Europene de Mediu, România face parte dintr-un grup de 13 state UE afectate de fenomenul deșertificării, nisipul “mușcând” din pământul odinioară fertil.
În cadrul celei de a șasea Comunicări naționale privind schimbările climatice și primul raport bienal (decembrie 2013), autoritățile române au estimat că suprafața expusă la deșertificare, caracterizată de o climă aridă, semiaridă sau uscat-subumedă, era de aproximativ 30% din suprafața totală a României, situându-se, cu precădere, în Oltenia, Dobrogea, Moldova, dar și în Câmpia de Vest. (publications.europa.eu)
În cadrul unei întâlniri cu geografii vrânceni (/adevarul.ro/locale/focsani), Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a prezentat o prognoză pe termen mai lung, până în 2050, sau chiar 2100, când se preconizează că România se va confrunta cu fenomenul de deșertificare: pe fondul schimbărilor climatice, după scenariul creșterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră, prognozele indică o intensificare a valurilor de căldură și creșterea numărului de nopți tropicale. “Vom avea veri mai călduroase, prin creșterea temperaturilor aerului cu 2,5-3 grade Celsius, prin creșterea numărului de zile caniculare și nopți tropicale. Totodată, vor fi veri mai secetoase, cu scăderi de precipitații în medie cu 10-20% și implicit accentuarea deficitului de apă din sol în perioade cu cerințe maxime față de apa culturilor agricole, respectiv lunile iunie-august.
De asemenea, vor fi perioade cu precipitații abundente pe secvențe scurte de timp, generatoare de inundații rapide, pe fondul creșterii intensității precipitațiilor și a frecvenței episoadelor cu ploi zilnice peste 20 l/mp”, a spus șefa meteorologilor din România. Aceasta a mai precizat că fenomene de genul tornadelor, precum cel din 2017, din vestul țării, soldat cu morți și pagube materiale, vor mai avea loc, iar populația trebuie să se informeze din timp. “Aceste fenomene la scară locală și aceste circulații rapide sunt din ce în ce mai frecvente în România și nu excludem că vom avea și în viitor astfel de fenomene. Sunt fenomene tip nowcasting, cu anticipație de la 3 la 6 ore. Predictibilitatea pe sistemul radar o poți vedea cu 15-20 de minute înainte în condițiile în care circulația aerului este una foarte rapidă”, a mai precizat Elena Mateescu.
Silvicultorii români sunt hotărâți să planteze noi păduri! În acest an, cu prilejul Zilei Silvicultorului, joi, 13 iunie, silvicultorii români și-au luat angajamentul să planteze noi păduri pentru a atenua efectele schimbărilor climatice, informează conducerea Romsilva, care administrează 3,14 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului, din care 80% sunt certificate la nivel internațional, 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață cumulată de peste 850 de mii de hectare.
