CCR A VALIDAT REZULTATUL REFERENDUMULUI PE JUSTIȚIE DIN 26 MAI

Distribuie pe:

Curtea Constituțională a României a validat joi rezultatul referendumului național din 26 mai, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Sursele citate au menționat totodată că au fost respinse și cele cinci contestații referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului.

Pe 12 iunie, judecătorii constituționali au decis amânarea dezbaterii, după ce pe rolul CCR fusese înregistrată o contestație în care se cerea infirmarea rezultatelor referendumului.

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituție, CCR “veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia”.

De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilității referendumului.

Hotărârea Curții Constituționale stabilește dacă a fost respectată procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună.

Pe 3 iunie, Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale referendumului din 26 mai.

La prima întrebare, privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul “da” a fost de 6.459.383, în timp ce pentru “nu” au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530.

La întrebarea a doua, referitoare la interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanțe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul “da” a fost de 6.477.865, iar pentru “nu” - 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088.

Lasă un comentariu