ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 163 DE PE STRADA LIBERTĂȚII ȘI PROBLEMELE ACESTEIA - UNEORI ESTE MAI GREU...

Distribuie pe:

În aceste zile ne-a vizitat la redacție domnul Ioan Petri din Târgu-Mureș. Domnia-sa este președintele asociației de proprietari nr.163, de pe strada Libertății nr.99. Înainte de toate, să facem precizarea că în acest areal, pe străzile Libertății și Nicolae Bălcescu, sunt câteva blocuri, construite printre primele în Târgu-Mureș, dispuse în careu. În acest perimetru se află alei, parcări, spații verzi, un teren de joacă pentru copii. Pe parcurs, s-au efectuat diferite lucrări, cum ar fi, sistemul de apă-canalizare, pentru rețeaua electrică și altele. Aceste lucrări au necesitat efectuarea unor săpături, aleile asfaltate și betonate au fost sparte, iar în finalul lucrărilor nu s-a refăcut stratul de asfalt. Pe lângă acestea, sistemul de iluminat care a fost recent schimbat în acest perimetru este insuficient, conform afirmațiilor președintelui de asociație de proprietari, în principal pe segmentul unde se află terenul de joacă al copiilor. Ce-i drept, aici a fost montat un stâlp de electricitate, însă, aflându-se mult prea aproape de un arbore, corpul de iluminat este acoperit de crengi și frunze. În sfârșit, o a treia problemă ar fi cu o parcare recent amenajată. Un perimetru cu acces de parcare pentru patru mașini se află tocmai sub un arbore. Cei care își parchează mașina sub copac sunt nevoiți ca în fiecare dimineață primul drum să-l facă la o spălătorie auto, fiindcă păsările care-și petrec timpul printre crengile copacilor, “nu au o toaletă publică și nu sunt instruite în a le folosi”, ori că le confundă cu capotele mașinilor. O copertină ar face minuni! Față de toate aceste aspecte, domnul Ioan Petri a depus la Primărie, în decurs de circa un an și jumătate, numeroase cereri, aproximativ șase, dar, fie că a primit răspunsuri evazive, fie deloc. Să sperăm că acest perimetru va capta atenția gospodarilor orașului și vor depune mai mult interes pentru rezolvarea problemelor devenite incomode.

Lasă un comentariu