I. Considerații generale cu privire la dezvoltarea literaturii economice în Transilvania
La sfârșitul secolului al XVIII-lea cunoaștem în Europa un suflu înnoitor, ca vântul cald al dezghețului de primăvară - obscurantismul scolastic și dogmatismul sunt asaltate de laicitate. Scepticismul dădea înapoi în fața încrederii nelimitate în puterile cunoașterii, iar rațiunea și știința se pregăteau să-și serbeze triumful. Se desfășura acel fenomen pe care istoria avea să-l consemneze, atât de semnificativ - drept secolul luminilor.
La sfârșitul sec. XVIII se marchează începuturile gândirii economice românești. În forme proprii, acest fenomen s-a manifestat, în Transilvania, având ca reprezentanți pe cărturarii Școlii ardelene, în frunte cu Gheorghe Șincai.
Intelectualitatea românească - în Transilvania - legată strâns de viața rurală, or în orișice loc de activitate, se antrenează la elaborarea unor lucrări de înalt nivel agrotehnic, în tipărirea și difuzarea acestora în rândul țărănimii. Perioada în care distingem această etapă importantă în gândirea economică românească, este tocmai aceea a afirmării iluminismului. Preocuparea pentru ridicare prin cultură a poporului este trăsătura caracteristică a iluminismului european. În Transilvania, curentul iluminismului îmbracă o problematică specifică datorită, în primul rând, asupririi și înapoierii feudale, apoi a asupririi și înjosirii naționale a poporului român. Programul politic național al burgheziei românești, în formare în Transilvania, sintetizat în cunoscutul act intitulat Suplex Libellus Valachorum este dublat de un program economic social și de unul cultural ,care nici nu pot fi despărțite unul de altul.
Literatura economică de la confluența celor două secole, XVIII și XIX, este, în același timp, și didactică și de propagandă științifică. Popularizarea unei literaturi economice agrare se impunea în aceste condiții, în mod necesar. Primul tratat românesc de economie îl datorăm medicului oculist Ioan Pioaru Molnar “Economia stupilor” - Viena 1785. De reținut faptul că, în gândirea economică a autorului, dezvoltarea meseriilor și comerțului constituie un element determinant în dezvoltarea și înflorirea țării. Citez: “...nimenea nu poate nega faptul că la înflorirea țării contribuie mai mult faptul ca meseriile să fie practicate într-un număr cât se poate mai mare...”. Școala transilvăneană de gândire economică, în concluzie, nu poate fi redusă doar la contribuțiile aduse la înțelegerea cauzelor înapoierii economice a poporului român, ci conține idei de respirație mult mai largă, incluzând componentele economice, sociale și politice, cu toate interdependențele și subdiviziunile lor.
Gândirea școlii românești blăjene și din întreaga Transilvanie a excelat prin lărgirea orizontului problematic, prin corelarea componențelor economice, sociale și politice ale societății și profunzimea abordării, reușind să-și păstreze ținuta de gândire economică și social-politică clasică.
II. Gândirea științifică economică în opera iluministului Gheorghe Șincai
Pe lângă marile lucrări de istorie, literatură, învățământ, gramatică și limbă, preocupări deosebite a avut Gheorghe Șincai și în domeniul popularizării cunoștințelor științifice de instruire a țăranilor, în spirit iluminist, toate, în dorința arzătoare de ridicare a neamului românesc. Amintim aici lucrările: “Povățuire către economia de câmp” - lucrare cu caracter economic; “Istoria naturii sau a firii”, precum și “Învățătura firească spre surparea superstițiilor norodului”.
Cultul pentru știință și tendința de unire a învățămintelor în rândul maselor, impregnează întreaga lucrare a lui Șincai, înzestrând-o cu remarcabile și caracteristice calități iluministe. În aceste lucrări se încadrează în rândul acelor largi manifestări culturale, progresiste în Transilvania, menite, prin intenție și realizare, să contribuie la ridicarea maselor țărănești din înapoierea în care fuseseră ținute veacuri de-a rândul.
Conținutul lucrării “Despre învățătura firească în comun”, cuprinde explicarea legilor fizice și necesitatea învățăturii firești. Legile mișcării și inerției, legile gravitației, sfaturi medicale, legate de combaterea superstițiilor, au drept SCOP să ilumineze mintea țăranilor și să răspundă unor necesități a vremii, dorinței fierbinți de a aduce îmbunătățiri stării de înapoiere a românilor transilvăneni, izvorâtă dintr-o profundă cunoaștere a situației mizere materială și spirituală. Importanța lucrării rezidă nu numai în faptul că se încadrează în spiritul larg, înnoitor, de luptă împotriva obscurantismului din acea vreme, dar constituie și prima lucrare de literatură și cultură românească, prin care cunoștințele științifice sunt “aplecate” în mod direct pentru popor, și anume, pentru explicarea cauzală, firească, a fenomenelor care au generat superstițiile.
Cele dintâi lucrări românești de economie agrară, sunt cunoscute și se datorează savantului român, deschizător de drumuri, Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa “Descriptie Moldaviae” (1716). Primul tratat românesc de economie a lui Ion Pioaru Molnar “Economia stupilor” 1785, este o lucrare specializată și pune bazele scrisului economic. Gheorghe Șincai, la sfârșitul secolului XVIII, continuă gândirea economică în lucrarea sa “Povățuirea către economia de câmp” 1806. Lucrarea este destinată atât învățământului, dar își menține în întregime calitatea unui adevărat tratat de economie rurală. Lucrarea cuprinde 7 părți și tratează în mod succint și în sinteză conținutul și importanța economică a economiei de câmp, și anume: despre pământ, despre lucrarea pământurilor, plantele necesare, despre livezi, creșterea animalelor, grădinărit, pomărit, viticultură, albinărit și creșterea viermilor de mătase, toate constituind părți separate a lucrării.
Importanța gândirii economice și a scrisului economic, la Gheorghe Șincai, rezidă în următoarele: dezbate o problematică generală de economie rurală; cuprinde experiența agricolă românească sintetizată; precum și metodele, expe-riențele străine aplicate în Transilvania. În încheiere, lucrarea lui Șincai stă mărturie pentru nivelul de dezvoltare al economiei rurale din Transilvania și gândirea economică românească în această perioadă. În deceniile următoare, premergătoare anului 1848, literatura economică din Transilvania străbate o nouă etapă în centrul căreia se află preocuparea pentru crearea și dezvoltarea unei industrii autohtone, necesitatea îmbunătățirii sistemului agricol românesc și, în paralel, politica economică de industrializare a țării.
La sfârșitul secolului XIX, apoi în perioada interbelică, cunoaștem concepții noi, progresiste cu privire la industrializarea țării.
III. Ștefan Pop, contribuția la dezvoltarea literaturii economice
Ștefan Pop înființează și redactează, la Blaj, revista “Economul” 1873-1880, cel dintâi organ popular de acest gen, apoi “Foaia școlastică” ca adaus la “Economul”, organ pedagogic didactic pentru școlile române din Transilvanie. În programul publicat nr. 1 din 1-15 mai 1873 se arată “Lumină, mai multă lumină... dorința noastră este a ascuți, respectiv a procura armele necesare învățătorilor, a-i pregăti și a-i ajuta în această luptă (contra întunericului) ...”. “Noi suntem români și, ca atare, ne iubim mai presus de toate gloria și părinții, aceștia sunt școala și națiunea”.
Una din marile probleme dezbătute, începând cu Ștefan Pop în coloanele revistei blăjene “Economul” este problema industrializării. La economiștii români ai timpului, spre deosebire de economiștii maghiari, tratarea problemelor economice și, în special, a celor de industrie este obiectivă și fără exagerări politice. Ea se situează pe analiza condițiilor concrete ale țarii, se arată în mod obiectiv barierele ridicate de politica economică în calea dezvoltării economice a Transilvaniei. Un loc de seamă în această dispută îl are revista economică “Economul”, organ bilunar, ilustrat pe ramuri de economie, industrie și comerț, editată în Blaj, de către profesorul, publicistul Ștefan Pop. În cele ce urmează încerc să scot în evidență principalele idei economice dezbătute în coloanele revistei, și anume: articolul “Invitare de prenumerațiune” este consacrat necesității introducerii progresului, a înaintării economului român, în măsura timpului, ca o condiție a existenței, a fi sau a nu fi nație liberă. O altă problemă este publicarea articolului având drept scop lărgirea și adâncirea cunoștințelor agricole ale maselor țărănești. Ca idee dominantă, pe tot parcursul existenței acestui organ de propagandă, este preocuparea pentru dezvoltarea unei industrii autohtone specifice Transilvaniei. Ca problemă centrală, ce a preocupat în această perioadă gândirea economică, este liberul schimb și protecționismul, problema relațiilor comerciale, în general, și a relațiilor economice, politice dintre state, subliniindu-se ideea că “..un popor nu poate fi liber și independent, numai în acea proporțiune în care produce și valorifică produsele sale”. Sistemele economice dezbătute în coloanele revistei și concepțiile unor economiști care pledau pentru țările posesoare de bogății naturale, erau condamnate să rămână țări agricole. Aceasta însemna de fapt condamnarea la rămânerea în urmă, la starea tributară față de țările industrializate. Ultimul număr al revistei din martie 1980, publică idei și principii economice, adică constituie baza teoretică a întemeierii unei industrii naționale puternice, idee preluată de revista “Familia” de la Oradea și, în sfârșit, aspirațiile înaintașilor blăjeni pentru înflorirea economică a românilor s-au realizat abia după victoria revoluției de eliberare socială și națională antifascistă, antiimperialistă, odată cu trecerea la revoluția și construcția socialismului, în momentul în care poporul devine stăpân pe destinele sale, asumându-și rolul de constructor conștient a propriei istorii.
IV. Ion Micu Moldovanu, continuator al unei gândiri practice economice
În cursul carierei sale de dascăl, nu s-a restrâns numai la catedra pe care o ilustra cu știința sa largă, cu graiul său de filozof antic și mai ales cu îndrumările practice de tot soiul ce însoțeau explicațiile sale. Nicolae Iorga afirma: “N-a scris mult ca Cipariu, dar știa grozav de multe”. Cărțile de școală, bianualele pe care
le-a conceput pun baza învățământului românesc, prin înaltul conținut patriotic, național, cu o temeinică explicație științifică rațională, într-o accesibilă formă de exprimare, prin stilul simplu în vorbe și construcții, dar bogat în înțelepciunea poporală.
Simțământul, convingerea și credința sa în națiunea română și-n viitorul ei era atât de mare încât a putut spune ministrului ungur Iankovich Bela, în 1913, care inspecta personal școlile Blajului, după ce s-au rostit două cuvântări protocolare, una-n latinește de către mitropolit, pentru rege și ministru, alta în ungurește de către ministru, pentru mitropolit, asistența rămânând nedumerită că nicio cuvântare nu s-a rostit în limba românească. Pe neașteptate, se ridică academicianul Ion Micu Moldovanu care a înțeles rostul politic al rarei vizite și adresează ministrului următoarele cuvinte: “Pentru ca domnul ministru să nu plece din Blaj fără să fi auzit sonoritatea dulcei limbi românești, îmi permit și eu câteva cuvinte românești. Domnule ministru, sunt om bătrân. Am văzut multe în viața mea și am petrecut multe. Am fost sub stăpânirea atotputernică a nemților care părea că nu va avea sfârșit, dar nemții s-au dus. Azi, dumneavoastră, ungurii, sunteți stăpânii zilei. Veți pleca și dumneavoastră ca și nemții (austriecii), iar noi românii vom rămâne, căci românul are un proverb - apa trece, pietrele rămân.”
Realismul practic, practicitatea a dovedit-o în multe feluri în viața sa publică și particulară. Ion Micu Modovanu avea conștiința valorii principiilor economice. Întâia încercare de realizare în acest domeniu a făcut-o în 1880, când a înființat între elevii clasei a VIII-a a gimnaziului societatea “Delos”, care la sfârșitul anului avea un capital de 230 de florini. În 1874 este printre primii sprijinitori înțelegători ai băncii “Albina” din Sibiu, care înființează o subfilială la Blaj, iar mai târziu conduce și întemeiază banca “Patria”din Blaj, având drept scop ajutorarea micilor meșteșugari și comercianți români, deci dezvoltarea economică a orașului. Pornirea de economist este nutrită de o nobilă și mare pasiune, aceea de a ridica națiunea sa. Aceasta se explică și prin ajutorarea cu bani și susținerea gratuită în școlile Blajului, cât și în școlile superioare a multor copii cu stare materială săracă, pentru a dezvolta intelectualitatea română, în vederea progresului națiunii noastre. În 1880, creează Fondațiunea de 1 milion de coroane de binefacere, în scopul dezvoltării învățământului.
Ion Micu Moldovanu a îmbinat minunat generozitatea cu înțelepciunea, munca cu idealul și modestia cu erudiția, demn de urmat atât de dascăli, cât și de tineretul școlilor Blajului de astăzi.
