În 27 iulie, a.c., un grup de absolvenți ai Școlii Pedagogice Române din orașul Reghin, promoția 1955, ne-am întâlnit pentru a 12-a oară de la terminarea școlii. Cu fiecare întâlnire, noi înscriem o nouă pagină în cartea vieții noastre, carte în ale cărei file regăsim trăirile pe care ni le-a hărăzit destinul de-a lungul anilor.
Revederile periodice ne întăresc convingerea că, deși au trecut peste șase decenii de la absolvire, noi păstrăm în amintire momentele minunate petrecute împreună în anii de școală. A fost perioada în care, între noi, s-au format sentimente de prietenie sinceră și durabilă, iar întâlnirile noastre periodice sunt o dovadă a trăiniciei acestor sentimente.
La vârsta senectuții, noi simțim îndemnul revederii ca pe o invitație la neuitare, prin care întrezărim raze de speranță pentru ce va urma. Dorința de a ne întâlni pornește din resorturile noastre intime, ca o chemare ce ne îndeamnă să fim alături spre a depăna împreună crâmpeie din frumoșii ani ai adolescenței, ai perioadei visurilor, dar și a elanului specific acelei vârste, a entuziasmului și încrederii cu care priveam spre viitor, spre împlinirea noastră profesională, ca învățători.
Întâlnirile noastre ne dau posibilitatea să refacem măcar o parte din “familia noastră”, care s-a format pe parcursul celor patru ani petrecuți în orașul atât de drag nouă.
Timpul își are legile lui, urmându-și cursul ireversibil, iar noi încercăm, prin întâlnirile organizate, să realizăm o punte între prezent și trecut, chiar dacă ,,trecutul”naște adesea nostalgii. Stă în firea noastră, a oamenilor, să fim nostalgici, iar pentru cei ajunși la vârsta senectuții, nostalgia poate fi percepută ca un regret ce provine din trecut, dar cu repercusiuni în prezent.
La fiecare întâlnire, noi încercăm să readucem în actualitate acel “trecut” care este legat de anii petrecuți pe băncile școlii, ani de pregătire pentru profesia aleasă, dar și anii trăirilor sentimentale specifice acelei vârste, trăiri frumoase și irepetabile, devenite plăcute amintiri.
Ca de fiecare dată, și la întâlnirea din acest an, am trăit bucuria revederii cu o parte din foștii noștri colegi, dar și tristețea legată de plecarea dintre noi a minunaților noștri dascăli și a unui mare număr de foști colegi, cărora le păstrăm o pioasă amintire.
Din păcate, au trecut câțiva ani de când n-am mai trăit momentul “strigării catalogului”, moment ce ne transmitea acele emoții, pe care le simțeam ori de câte ori ne auzeam rostite numele de către dascălii noștri.
Datorită unor încercări la care ne supune viața, cu fiecare an, numărul colegilor cu care ne întâlnim este tot mai mic. Cu toate acestea, de fiecare dată, ne exprimăm dorința de a ne revedea, încercând astfel să facem din timpul care trece prea repede, un aliat al dorințelor noastre.
Deși nu stă în puterile noastre să ne influențăm destinul, convinși de faptul că viața e cel mai prețios dar ce ne-a fost oferit de Creator, noi încercăm, cu fiecare zi, să adunăm stropi de speranță, spre a ne bucura, cât timp va fi posibil, de ce ne poate oferi viața. După cum ne mărturisea una dintre colegele noastre, aceste întâlniri sunt un prilej de a ne “reîncărca bateriile...”; de aceea dorim să ne revedem în Reghin - “orașul nostru de suflet”- și în anii ce vin, făcând din fiecare întâlnire o șansă de a spera.
La mulți ani, dragi colegi și la cât mai multe întâlniri!
