TÂRGU-MUREȘ - INGINERIE MEDICALĂ, UN NOU PROGRAM DE STUDII DE LICENȚĂ LA UMFST!

Distribuie pe:

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, prin Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației propune, pentru sesiunea de admitere - septembrie 2019, un program nou de studii de licență - Inginerie Medicală, informează prof. univ. dr. ing. Dorin Bică - director Departament de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației: “Lansarea programului reprezintă primul demers în plan academic asumat de UMFST, în urma fuziunii celor două universități, în ceea ce privește diversificarea ofertei educaționale prin programe de studii interdisciplinare în domenii de excelență, puternic ancorate nevoilor actuale ale pieței muncii. Pachetul educațional oferit este orientat spre formarea și dezvoltarea de competențe tehnice specifice diferitelor domenii medicale: proiectarea, dezvoltarea, exploatarea și promovarea echipamentelor, dispozitivelor, materialelor și tehnologiilor medicale moderne”.

În anul universitar 2019-2020, UMFST alocă pentru programul de studii de licență Inginerie Medicală un număr de 45 de locuri (30 de locuri bugetate și 15 locuri cu taxă), învățământ cu frecvență, cu durata de 4 ani (8 semestre), 240 ECTS. Cei interesați sunt rugați să contacteze periodic site-ul dedicat Admiterii 2019 pentru a fi la curent cu noutățile referitoare la sesiunea de admitere din septembrie:http://www.umfst.ro/admitere/admitere-2019.

Lasă un comentariu