Ieșirea din sine
Mie însumi nu-mi mai ajung...
Vouă înșivă mă dedic...
Înspre ceva încă mai tind,
când de mine însumi mă dezic...
Ceață, toamnă, ploaie și rădăcinile vinului,
tulpini de viață, altoite pe rădăcinile morții
Răstignit de trecut și înspinat de coroane de dor,
mă redau morții, mă redau... lor...
Toamna înfrunzită-n frunze căzute;
Copacii aștern, măturătorii adună...
Prieteni vechi, m-am redat întâiului început!
M-am redat celui care mai poate să ne spună!...
Tăcere!... Se-adună spicele și oamenii se-adună
ca suflete pustii, ca rest la viață,
ca rest la rostul nost' de mătrăgună,
ca parte din ce ne-a fost ceață...
Adio și bună-regăsire,
adio și la revedere,
varianta mea la omenire,
varianta mea de-a nu mai cere...
24 septembrie 2017, Mănăstiriște
Douăzeci și patru
Douăzeci și patru!
Douăzeci și patru
de secunde, de ore, de vieți!
Douăzeci și patru
de vieți sub nămeți!
Vieți și zile, secunde,
naufragii pe țărmuri străine!
Inimi ascunse-n adâncuri,
Clipele noastre - puține!
Ceva s-a mai frânt,
ceva s-a mai frânge,
ceva ne cere, ne strânge
în lacrimi de sânge!
Am rămas puțini,
am rămas în altă Lume,
am rămas unde nici nu mai suntem,
am rămas în soare-apune!
Ni se strânge, ni se-adună
clipa noastră de a fi!
Doamne! Strict ne asumăm
vina de-a fi fost copii!
6 decembrie 2017, Mănăstiriște
