“Giganții au fost primii locuitori ai pământului și n-au venit de nicăieri în Dacia! Ei sunt aici de la începuturi. Românii, de când sunt ei, au stat tot pe aceste locuri, ei sunt aici de la începutul lumii, iar sămânța noastră este de la urieși!” (Istoricul Nicolae Densușianu)
De fiecare dată când apar pe internet, ori în diverese publicații, imagini cu schelete de uriași, se ridică, vehement, glasuri de “cunoscători” care protestează, afirmând că ar fi falsuri grosolane, pentru prostit poporul.
Eu nu încerc să prostesc pe nimeni, doresc doar să transmit niște informații comunicate, adesea cu riscuri asumate, de arheologi de prestigiu și specialiști în antropologie. Vom vorbi așadar despre uriași... și nu numai.
Prin anii '80, istoricul Viorica Crișan (acum director al secției de Arheologie a Muzeului din Cluj-Napoca), se afla la Muzeul din Miercurea Ciuc, încercând să pună “cap la cap” studiile de până atunci, despre dacii din estul Transilvaniei: “Așa a fost destinul meu, pentru că, inițial, eu nu am vrut să lucrez acolo, știam că este o zonă dificilă. La început, mi s-a sugerat să învăț limba maghiară. Apoi mi s-a dat un traducător, ca să înțeleg ce se discuta la ședințe, și ca să mă deprind cu limba. Mi-a fost imposibil. Din păcate, nu am fost în stare să am nicio apropiere de limba maghiară. Conducerea Muzeului a înțeles asta și m-a lăsat liberă să merg pe teren și să cercetez. Așa au început cei cinci ani în care am bătut la pas Harghita și Covasna și am luat fiecare loc cu vestigii la studiu. A fost șansa mea. În '90, după Revoluție, am devenit brusc «invizibilă» pentru colegii mei. Nu cred că există pedeapsă mai mare. Nu mi se răspundea la salut, nu era auzită părerea mea, brusc nu mai existam. Presa locală m-a umilit atunci când am îndrăznit să pun într-o expoziție un «murus dacicus», împodobit cu arme dacice. În cele din urmă, mi s-a sugerat că cel mai bine ar fi să ne întoarcem toți de unde am venit. În mod ciudat, am observat că orice perioadă istorică, de la paleolitic la modern, îi interesa, însă cea dacică devenise tabu. Din păcate, acest lucru s-a confirmat mai târziu, când autoritățile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetățile de la Jigodin… pentru a amplasa o antenă telefonică”.
Doamna Viorica Crișan s-a întors la Cluj-Napoca, însă un an mai târziu și-a reluat cercetările în Harghita și Covasna: “Când am început să pun cap la cap diferitele studii arheologice, un prim șoc a fost numărul mare al descoperirilor. Strict pe estul Transilvaniei sunt 34 de cetăți dacice! În toată Transilvania, cu siguranță, sunt mai multe, însă nu au fost studiate siturile (…) Unele dintre cetăți sunt de mici dimensiuni, dar sunt destul de dese. Erau, probabil, reședințele aristocraților sau conducătorilor zonei, asemănătoare ca suprafață și poziționare cu cetatea de la Piatra Roșie, din Munții Orăștiei. La Jigodin, de exemplu, sunt trei cetăți: două pe malul Oltului și o a treia, practic, un platou fortificat. La Jigodin s-a găsit o cantitate mare de zgură de fier. Deci, în interiorul cetății, erau ateliere care produceau sau reparau unelte și arme”. Există însă și construcții impresionante prin structură, masive: la Covasna, Biborțeni, Valea Seacă, Ghindari, Zetea, sau incredibilul sistem de valuri și șanțuri de la Porumbenii Mari. Toate cetățile au și așezări civile în apropiere.
Practic, oriunde ai merge, pe depresiunea Ciucului sau în zona Târgului Secuiesc, în orice localitate există unul, două sau trei puncte ale vechilor așezări dacice. “Sunt foarte multe. O primă cetate este la Sântdominic, în apropiere de Bălan, unde se pare că s-au făcut exploatări de cupru încă din Antichitate. Apoi, mai este una la Racu, și încă una mai sus, în munte, peste ruinele căreia s-a ridicat o cetate medievală. Tot acolo e Cetatea de la Ciceu, care dă în drumul dintre Miercurea Ciuc și Vlăhița. Este în munte, așezată pe o stâncă, extraordinar de frumoasă. Sunt și ruine medievale acolo, dar… pe fundația unei vechi cetăți dacice. Pe urmă, este cea de la Mihăileni, pe drumul spre Moldova, prin pasul Ghimeș. Peste Olt de Jigodin este o altă cetate, la Leliceni. Jos mai este o cetate, la Tușnad. La Racoș sunt alte trei cetăți. Acolo e un munte extraordinar. N-ai cum să nu îl sesizezi, mergând către Sighișoara. Sus, pe acest munte conic, cu platou tăiat, cel mai înalt din zonă, s-au găsit plinte în formă circulară, ce pot duce cu gândul la un templu. Și, tot așa, e plin peste tot. Sunt cetăți pe ambele părți ale depresiunii, în zonele de munte”.
În anii 1940-1950, la Argedava, județul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puțin de 80 de schelete uriașe, de umanoizi de 4-5 metri înălțime.
În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu și Teleorman, există mai multe legende despre uriași. Cea mai populară este legenda lui Novac, care s-ar fi luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor!
Legende despre uriași întâlnim și în Munții Buzăului, la Scăieni. Aici, în cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,4 metri! Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât “dovlecii de prăsilă”!
Schelete de uriași au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetățeni (2005), sub Mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuși o statură impunătoare și că își ținea consfătuirile cu căpitanii, pe «scaunele» domnești săpate în stâncă la Scăieni.
Și în Pantelimon Lebăda, în octombrie 1989, au fost scoase din pământ 20 de schelete de uriași, dar în niciunul dintre cazuri cercetările nu au fost continuate, pentru a ascunde publicului aceste adevăruri...
În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriași sau «tartari». Legenda spune că aceștia ar fi construit două subterane sub niște stânci enorme și că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiței, de pe muntele cu același nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre! De asemenea, pe muntele Tainița există un loc unde, în stâncă, sunt săpate «scaune» domnești a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălțimi foarte mari și în zone inaccesibile! Legenda tartarilor este susținută și de marele istoric Herodot, care amintea despre ei ca despre un trib nobil și glorios. Numiți și “teutari” sau “titani”, aceștia erau, relata Homer, “favoriții zeilor”, deoarece “întreceau pe toți oamenii în înălțime, forță și frumusețe”..
Patria Giganților era, potrivit anticilor eleni, tot pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos Potamos, unde se născuseră și frații lor, Titanii. «Cei mai vechi și cei mai glorioși dintre pelasgi, au fost Titanii». Ei sunt numiți de autorii vechi «genus antiquum Terrae» și «Terrae filii». Patria Titanilor a fost, după toate tradițiile istorice, în părțile de nord ale Thraciei. Giganții formau prin excelență un popor de munte, trăind în pădurile Carpaților, având mai multe cetăți fortificate. Descendenți ai Titanilor erau considerați și Hyperboreenii, care locuiau în nordul Dunării de Jos!
În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi româno-canadiană, urmărind rămășițele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârși, în urmă cu 5.500 de ani, la Roșia Montană, au făcut, din întâmplare, o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit, la baza galeriei, capătul rectangular al unei lespezi aurii ce nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator, a reieșit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obținută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condițiile științei actuale.
În anul 1976, la Roșia Montană, într-o galerie veche de pe vremea agatârșilor, arheologii au scos la iveală, din stâncă, un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult, deoarece deasupra lespezii se descoperise, cu 36 de ani în urmă, scheletul uriașului dac hiperborean, aflat acum la Moscova, iar parte din munca de săpat a rocii și decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect șlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri, și o înălțime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1.700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii însărcinate”, respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând circa 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obține prin reciclarea integral, timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roșia Montană, în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austro-ungari, și de romani la un loc!!!!
Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată și pusă sub pază militarizată, iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puț cu diametrul de 12 metri, care să ajungă până la lespede, au demarat la începutul lunii mai 2012.
La sfârșitul lunii iunie, pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafață, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată, de urgență, noaptea, sub escortă militară, către o destinație necunoscută.
Totuși, există unele informații, din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galați, și că au fost deja topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum, încă nu se cunoaște.
La ridicarea lespezii s-a putut observa un puț cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale carei trepte erau săpate în pereții puțului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puțului emana o lumină lăptoasa, violacee.
Câțiva lucrători, geologi și arheologi, care au fost martori la ridicarea lespezii, și-au revenit după o vreme din uimire, însă paleolingvistul s-a precipitat ca un apucat, pe scări în jos, și nimeni nu a mai avut curajul să coboare și să verifice ce se afla în puț, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am așteptat cu toții ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafață.
Peste noapte, SRI-ul și Armata au acoperit cu scânduri intrarea în puțul care ducea spre interiorul muntelui, și-apoi au turnat ciment și au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puțului exterior, precum și intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de către agatârși. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toți martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puțului din adâncul minei, precum și cei care au participat la ștergerea urmelor, am fost puși să semnăm documente care garantau păstrarea secretului de Stat, și-apoi am plecat cu toții, speriați, înapoi, pe la casele noastre, care-ncotro.”
Deocamdată, atât!
(Surse: danlupu.net , “200 de așezări, 34 de cetăți și peste 30 de tezaure dacice în «Ținutul Secuiesc»…”; Esential NewsNetwork, “Uriașii, strămoșii Dacilor, Descoperirea din Bucegi și Moștenirea Străbunilor”)
