Și tot în ziua de 14 septembrie 1940, preotul Gavril Relea, parohul bisericii “Sfinții Arhangheli” din Cluj, “a fost bătut și schingiuit de soldați și civili unguri”.
În ziua următoare, 15 septembrie, a fost crunt maltratat protopopul Onofrei Pompei, tot din Cluj. Iată cum sunt descrise faptele de către un document din acea vreme: “În seara zilei de 15 septembrie, preotul protopop Pompei Onofrei (...) a fost atacat în casa sa de polițiști și soldați unguri, pe când se pregătea să se culce. Ridicat din casă în bătăi crunte, a fost dus în turnul și podul catedralei simulând că fac o percheziție, în timpul acestei percheziții, el era bătut, pălmuit peste față și lovit cu patul armelor. Negăsindu-se nimic, un locotenent ungur a luat o centură de piele și a început să-l sugrume (...). Tocmai când era să-și piardă cunoștința, a fost salvat de un civil care a făcut percheziția în locuința preotului și nu găsise nimic. Locotenentul furios a pornit să înjure pe preotul Onofrei și preoțimea românească; apoi i-a trecut în jurul gâtului o sârmă, aruncând un capăt peste o grindă și a început să-l tragă în sus pentru a-l spânzura. Tocmai când începuse să se sufoce, sârma s-a rupt. Ofițerul a renunțat să-l mai omoare, dar bătaia a continuat. Pălmuit, îmbrâncit de soldați și lovit cu patul puștii, a fost târât până în pivniță, unde s-a continuat percheziția, în vreme ce agresorii îl amenințau cu împușcarea. Nu s-a găsit nici acum nimic. Cu revolverul la tâmplă a fost scos în stradă și lovit cu pumnii în cap. Dus cu taximetrul la poliție, a fost eliberat și predat preotului Dr. Varro, de la parohia romano-catolică, care a rămas adânc indignat de sălbăticia actelor săvârșite împotriva unui slujitor al Bisericii. La 4 octombrie, preotul Onofrei a fost expulzat, ajuns în convoiul deportaților în gara Lakashâza, a fost bătut îngrozitor încă o dată de jandarmul care-l însoțea”.
La grea caznă a fost supus și preotul Gherasim Căpîlnă, din Simișana, județul Someș. În scrisoarea trimisă Episcopiei Cluj și înregistrată la nr. 85/1940, preotul Căpîlnă relatează că în ziua de 20 septembrie se întorcea cu trenul de la Cluj spre casă. La Dej s-au urcat în vagon doi plutonieri de jandarmi care, după ce legitimează pe cei de față, pe el îl invită să-i urmeze. Într-o sală a gării, la o masă, era un tînăr locotenent de jandarmi. După scurt timp, acesta s-a ridicat de la masă și jignindu-l cu vorbele, trece la maltratarea preotului. Iată ce a urmat: “Îmi aplică în fața dreaptă o lovitură puternică cu pumnul strâns - ghionturile degetelor. Puțin m-am cutremurat și rugându-l, l-am întrebat ce am păcătuit, domnule, de mă lovești așa (...) îmi aplică al doilea, atunci am simțit că măseaua a doua din latura dreaptă de sus îmi cade pe limbă și gura mi se umple de sînge. Volens-nolens, scuip pe padiment cînd îmi replică «n-ai batistă» - și se repede la mine. Câte și pe unde am primit nu știu; nu le-am numărat (...) cu buzele umflate, duble, cu vânătăi pe față, trenul scăpat, m-am dus în oraș”. Apoi, preotul relatează că, în timp ce era bătut în oraș, acasă i se făcea percheziție de către un alt locotenent “însoțit de o întreagă companie de soldați. Bruschează soția și băieții și îmi promit o nouă vizită .(...) Am scăpat din Dej cu viață căci, dacă eram acasă, poate aveam soarta fratelui Andrei Bujor, în așa mod era înfuriat dl. Lt. (...). Șicanele se țin lanț. Aparatul de radio confiscat, ruinat apoi complet. Zahăr, petrol pentru popa valah în Ungaria nu este (...) După bătaia luată, au urmat intimidările, dacă voi denunța pe agresori voi fi din nou maltratat. M-am îndestulat cu ce am primit (...) ca nu cumva să-mi mai pierd o măsea sau să mi se mai dubleze buzele”.
În aceeași zi, de 20 septembrie 1940, era maltratat și preotul Ioan Ciora, din Zagon, Trei Scaune. Referindu-se la cele pățite, preotul Ciora arată că în ziua respectivă, la ora 16.00, a fost invitat la comandantul armatei ungare ce se găsea în comună, la primărie. În drum, l-au oprit trei civili necunoscuți, de naționalitate ungară. Unul dintre aceștia l-a oprit și, în ungurește l-a întrebat: “Ce ți-am greșit eu? și atunci - arată preotul - mi-a dat o lovitură cu pumnul în ochiul sting. Căutând să mă apăr cu mâna dreaptă, în care aveam bastonul, mi-a smuls bastonul din mînă, aplicându-mi o lovitură în cap, în urma căreia mi-a țâșnit sângele, umplându-mi fața și hainele. Am amețit, căzând jos și m-am trezit cu lovituri pe întreaga parte stângă a corpului și piciorul stâng (...). Fiind lăsat de către cei trei agresori, m-am târât până acasă și, în urma loviturilor și durerilor cauzate, am căzut la pat. Am cerut intervenția jandarmeriei, dar a refuzat. Am cerut asistență medicală și medicul de circumscripție, german de origine, dr. Hohman, cu mare frică, a venit la locuința mea făcându-mi o injecție, iar după două zile a venit din nou pentru a-mi pansa rana de la cap, cu care ocazie mi-a spus că nu va mai putea veni să mă îngrijească întrucât este împiedicat de autoritățile ungurești și amenințat. Mi-a recomandat, de asemenea, ca, pentru medicamentele ce voi cumpăra de la farmacie, să trimit o persoană străină de familia mea, căci, altfel, știind că sunt pentru mine medicamentele, îmi vor da otravă. Am apelat la asistența medicală a unui medic ungur - contra plata onorarului - însă am fost refuzat”. Îngrozit, terorizat, preotul Ciora a trecut frontiera în România cu întreaga familie.
(Va urma)
