SEMNALĂM... SEMNALĂM... JURNAL DE CAMPANIE AGRICOLĂ

Distribuie pe:

Campania agricolă de toamnă a debutat în județul Mureș cu lipsă de umiditate în sol din cauza secetei. Ministrul Agriculturii, dr. ing. Petre Daea, și-a propus să susțină cu subvenții guvernamentale sistemele de irigații din România, după ce timp de treizeci de ani, investițiile din acest domeniu au fost abandonate. La noi în județ, după punerea în practică a Legilor fondului funciar, proprietarii de terenuri agricole cu rețele de irigații le-au distrus, chiar dacă județul dispune de surse de apă capabile să asigure irigarea culturilor din luncile râurilor.

Orzul de toamnă trebuia semănat, la fel rapița, secara, triticalele, plus erau necesare arăturile de vară pentru pregătirea patului germinativ la grâu.

Lucrări agricole extrem de importante pentru culturile de toamnă sunt întârziate dacă nu vin ploi de toamnă la timpul potrivit.

Din datele statistice de la Direcția pentru Agricultură a județului Mureș, am reținut că până la această dată s-au semănat cu rapiță de toamnă 1.005 hectare, dintr-un program de 7.070 ha. De remarcat că an de an, suprafața cu rapiță de toamnă este în creștere, datorită valorificării asigurate la un preț convenabil. Din păcate, această cultură este sensibilă la perioadele de secetă după semănat, intervenind riscul să nu răsară. Secara s-a semănat pe 55 de hectare, dintr-un program de 150 ha. Nici la capitolul arături pentru semănatul culturilor de toamnă nu stăm prea bine, dintr-un program de 42.335 hectare s-au realizat arături pe 18.000 de hectare. Floarea soarelui, o plantă tehnică care câștigă teren la noi în județ, s-a recoltat pe suprafața de 1.385 hectare, dintr-un total de 9.690 hectare, cu o producție medie de 3.100 kg/ha. Temperaturile ridicate din ultima perioadă au favorizat coacerea strugurilor, astfel, s-a început și recoltatul la struguri pentru vin, din 940 hectare s-au recoltat 250 hectare.

Lasă un comentariu