DE CE PLEACĂ TINERII DIN ROMÂNIA

Distribuie pe:

Neîncrederea în autorități, corupția și lipsa locurilor de muncă reprezintă principalele motive pentru care tinerii părăsesc România

Principalele motive care îi determină pe tinerii din România să plece din țară sunt neîncrederea în autorități și corupția. Aceste două motive au fost invocate de peste 60% din respondenții unui Barometru Europa FM, realizat de IMAS. Aproape o cincime dintre respondenți au spus că lipsa locurilor de muncă reprezintă un alt motiv pentru care își doresc să plece din țară. Lipsa infrastructurii - spitale, școli, drumuri a fost invocată de 5,3% din cei chestionați, în timp ce alți 4,6% sunt nemulțumiți de imposibilitatea de a avansa în carieră.

Întrebați ce i-ar spune unui tânăr care se gândește să plece din țară, cei mai mulți respondenți (61,2%) i-ar transmite că nu este o decizie bună, în timp ce 33,9% i-ar sugera exact opusul - că este o decizie bună să plece definitiv din România.

Sondajul a fost realizat în perioada 5-28 august 2019 - pe un eșantion de 1.010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Eroare de eșantionare +/-3,1%.

Câți tineri studiază afară

Ministerul Educației nu are un raport despre numărul tinerilor plecați să studieze afară. Însă, potrivit datelor deținute de UNESCO, sunt peste 34.000 de tineri români care, anual, își continuă studiile în afara țării. Mai mult decât populația unor orașe ca Fălticeni, Caransebeș sau Mioveni. Cei mai mulți au ales să plece în țări precum Italia, Marea Britanie, Spania, Franța și Danemarca. Totuși, datele sunt incomplete. Din acest top lipsesc țări, de exemplu, Olanda. Acolo învață peste 2.300 de elevi români, iar numărul crește de la an la an cam cu 500.

Aceeași creștere este și în Marea Britanie, care anunță un număr mai mare decât în raportul UNESCO. Acolo ar fi cam 8.600 de români la studii universitare. La Manchester, de exemplu, auzi des limba română în campusul universitar. Din 200 de studenți, câți sunt în anul I la informatică, 80 sunt români, iar situația este asemănătoare în toată Anglia.

Atrași ca un magnet

Sociologul Alfred Bulai consideră acest trend greu de inversat. “Imediat după Revoluție, sătui de comunism, românii au îmbrățișat imediat Occidentul. În jurul anului 2000 s-a pornit valul plecărilor celor care, chiar și cu studii medii, caută salarii mai mari și un stil de viață mai relaxat. Apoi, când au mai crescut veniturile în România, a apărut o pătură de oameni care au întrezărit oportunitatea de a trimite copiii la studii în străinătate. Și universitățile occidentale au programe de marketing și știu să se promoveze. Au oferte irezistibile pentru că oferă studii de calitate la prețuri abordabile”, a subliniat Alfred Bulai. La rândul lui, sociologul Mircea Kivu crede că tinerilor care pleacă la studii nu ar trebui să li se reproșeze acest lucru. “Este o experiență pozitivă, care nu trebuie ratată dacă se ivește o asemenea posibilitate. O provocare ar fi realizarea unui proiect de țară care să-i facă pe tineri să se întoarcă acasă după finalizarea studiilor”, a precizat Mircea Kivu.

Exod generalizat

Conform datelor ministerului Românilor de Pretutindeni, nu numai tinerilor le vine să plece peste hotare, iar exodul românilor spre țările occidentale pare a fi unul generalizat. Natalia Intotero spunea, în luna iulie, că cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români sunt plecați în afara granițelor, subliniind că motivele emigrării sunt corupția, calitatea slabă a clasei politice și sărăcia.

Datele oficiale anunțate de Intotero fac distincția între românii din comunitățile istorice, cum ar fi cei din Republica Moldova, Serbia, Ucraina, și, într-o categorie separată, sunt incluși românii care au emigrat și care constituie diaspora. Astfel, din totalul de 9,7 milioane de români de peste granițe, 5,6 milioane sunt în diaspora. Sursa acestor date este reprezentată de misiunile diplomatice ale României.

Recent, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a făcut un studiu finanțat de Ministerul român de Externe, care a relevat că numărul emigranților români din spațiul Europei Occidentale plasează România pe locul al cincilea în lume, raportat la numărul total al populației.

 

Lasă un comentariu