NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ - SPRIJIN FINANCIAR PENTRU APICULTORII AFECTAȚI DE FENOMENE HIDROMETEOROLOGICE NEFAVORABILE

Distribuie pe:

Din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar, familiile de albine nu au putut beneficia de hrană suficientă. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării, în perioada martie - mai 2019, au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie - mai 2019, elaborate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații ca412re s-au înregistrat, în această perioadă de timp, pe întreg teritoriul țării.

Dată fiind situația critică, Guvernul a aprobat, zilele trecute, o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie - mai 2019 asupra sectorului apicol".

 Pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis s-au alocat 37.000.000 de lei. Suma se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Beneficiari

Prin intermediul ajutorului de minimis, se va acorda sprijin financiar în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar respectiv și în cele două exerciții financiare precedente.

Schema de ajutor de minimis are ca beneficiari apicultori, persoane fizice, care dețin atestat   

de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare; apicultori, persoane juridice, precum și orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Condiții de eligibilitate

Pentru a beneficia de sprijin financiar, cei interesați trebuie să îndeplinească, cumulativ, o serie de condiții: să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă, la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu", potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017 și să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Cererile și documentele însoțitoare se pot depune până în 31 octombrie 2019, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

Lasă un comentariu