Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop - avocat
- Trebuie spus cu gura mare că în același timp cu Statusul Romano Catolic s-a reînființat societatea “Astra” din Sibiu. După cum se știe, “Astra” a avut foarte multe proprietăți, mai ales pentru că românii de peste Carpați au trimis ajutoare bănești imense, deoarece înainte de Marea Unire au fost relații extraordinare între românii de dincolo și dincoace de Carpați. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate “Astra” nu este recunoscută drept continuatoare și nu i se retrocedează NIMIC! Și același lucru s-a întâmplat cu “Fundația Gojdu”. Ca să fim sinceri până la capăt, un gest a existat, dar unul de imensă trădare, o acțiune tip “suveică”, cum spunem noi, juriștii. Anume, faimosul ministru de Externe din 2007, Mihai Răzvan Ungureanu, a propus o ordonanță de creare a unei noi fundații maghiaro-române “Emanoil Gojdu”, încălcând flagrant dispozițiile de ultimă voință ale generosului fondator, în privința averii sale private. Domnul MRU a făcut o naționalizare indirectă, în favoarea Ungariei. Noroc că planul nu a putut fi dus până la capăt. Aceasta ar fi însemnat pierderea patrimoniului fundației, printr-o schemă de funcționare ridicolă. A fost rolul presei cinstite, care a pus presiunea evenimentului pe parlamentarii care au respins ordonanța. Alături de personalități erudite, am avut și eu o modestă și discretă contribuție. Dar în genere, concluzia este totuși tristă: astăzi, în Transilvania, pe aceeași lege, pentru maghiari și germani se poate, dar pentru români nu se poate!
Economistul clujean Corneliu D. Pop, după ce a studiat retrocedările de bunuri către cultele religioase maghiare și alți solicitanți, a constatat o sumedenie de nereguli, între care și următoarele: “Bisericile maghiare din România revendică cu nerușinare imobile pe care niciodată nu le-au avut în proprietate; Dreptul de proprietate al bisericilor maghiare a fost dobândit prin: expropriere de la țăranii români, posesia faptică, donații din partea împăratului Iosif al II-lea; În perioada ocupației ungare în Ardeal (1940-1944), după Diktatul de la Viena, au fost transcrise toate cărțile funciare din limba română în limba maghiară și cu această ocazie au fost falsificate foarte multe dintre ele; Cărțile funciare pe care le invocă bisericile maghiare nu sunt făcute de statul român și nici după legile românești. Ele nu sunt documente de luat în considerare în cazul retrocedărilor; Retrocedările către bisericile maghiare nu au nimic religios în ele, totul este politic; Ordinele călugărești catolice (ex. Ioaniții, Franciscanii, Carmeliții, Iezuiții, Piariștii, Minoriții) au primit de la stat imobile în folosință pe perioada cât a durat misiunea lor școlară. Ordinele călugărești nu erau persoane juridice; Bisericile maghiare din Ardeal au fost construite și, apoi, întreținute prin contribuția decisivă a românilor, populația întotdeauna majoritară; Cea mai mare parte a bunurilor care au intrat în stăpânirea bisericilor maghiare au la bază documente false, care se referă, de obicei, la dotațiuni de bunuri, transcrieri și confirmări. Falsul și uzul de fals în înscrisuri oficiale constituie suportul pentru revendicări; Guvernul ungar nu a recunoscut în Statul catolic o organizație legal definită. Ca urmare, Statusul nu putea deține proprietăți, nici în Ungaria și nici în România; Autoritățile din România au sfidat interesul național, munca, demnitatea și suferința de secole a iobagilor români și a clericilor români, așa cum sfidează și în prezent interesul național, munca și demnitatea generației prezente și a generațiilor viitoare de români”.
Sunt câteva exemple care într-un stat normal intră în vizorul autorităților care să decidă exact cum stau lucrurile.
- Cum au rezolvat celelalte țări foste comuniste problema retrocedărilor? Au făcut și ele pilaf din patrimoniul statelor respective?
- În Ungaria vecină și prietenă sunt peste 200.000 de proprietăți aparținând românilor: statului român, cultelor religioase (în special bisericii greco-catolice), depozite bancare înghețate în ambele războaie mondiale, persoanelor fizice și familiilor, școlilor confesionale.
Le-au fost retrocedate bisericilor numai lăcașurile de cult. Cel mai relevant exemplu este averea imensă, evaluată acum la 7 miliarde de euro (cuprinzând chiriile și uzufructele), care a aparținut și aparține Fundației “Emanoil Gojdu”. S-a restituit ceva? Nici măcar un centimetru pătrat!
Situația retrocedărilor este, în principiu, similară și în alte țări: bunăoară, Cehoslovacia avea problema sudeților (germani), Polonia, problema germanilor alungați din Silezia Superioară până la Danzig (azi Gdansk), Slovacia, după desprindere, problema comunității ungurilor (peste 30%, în zona Kosice și Bratislava). Toate aceste țări au rezolvat problema rezonabil, s-au restituit suprafețe de pământ și de pădure puse sub regim juridic exigent, s-au plătit despăgubiri parțiale, s-au oferit opțiuni pentru alegerea unui imobil, dacă erau mai multe. La fel în Bulgaria, unde au fost condiții restrictive și foarte rațional organizate, iar cetățenii străini erau nevoiți să vândă proprietățile eventual obținute și numai cetățenii bulgari puteau primi înapoi pădurile și terenurile agricole; chiar și Republica Moldova are o legislație mai bună ca a noastră. Niciuna dintre aceste țări nu și-a negat trecutul în mod nihilist. Până la urmă, ceea ce s-a întâmplat face parte din istorie, timpul nu poate fi dat înapoi. Timpul este un regulator de competență ireversibil, întoarcerea spre trecut și rânduielile sale total neproductivă, definiția, caracterul, rolul, scopul, proprietății în societate nu poate fi abstract. (I.C.)
(Va urma)
