După opt veacuri de război rece sau... efectiv, între creștini și musulmani, în primăvară, Papa Francisc a devenit primul cap al Bisericii Catolice care a vizitat Peninsula Arabă, statornicind astfel anul 2019 ca “Anul Toleranței”.
În Emiratele Arabe Unite trăiesc peste un milion de romano-catolici, iar oficialii de la Vatican transmiseseră că doresc o prezență mai puternică a Bisericii Catolice în Emiratele Arabe Unite.
Papa Francisc a fost întâmpinat la sosire de prințul coroanei, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, personalitate politică influentă, mândru de “coexistența pașnică” între religiile din țara sa, care imediat i-a remis Suveranului Pontif un act notarial, datat din 1963, ce oferea un teren pentru construirea primei biserici catolice în Emiratele Arabe Unite.
În timpul vizitei sale în Abu Dhabi, Papa Francisc a asistat la o spectaculoasă ceremonie militară: avioane de vânătoare au survolat uriașul palat prezidențial, eliberând pe cer jeturi de fum galben și alb, culorile drapelului Vaticanului.
Suveranul Pontif i-a înmânat gazdei sale un medalion încadrat, care prezintă o întâlnire din 1219, în plină Cruciadă, între Sfântul Francisc de Assisi și sultanul Malik al Kamil în Egipt, considerat un veritabil pilon vechi de 800 de ani al dialogului dintre musulmani și catolici.
Dialogul interreligios, în special cu Islamul, a devenit o temă majoră pe durata primilor șase ani din mandatul papei Francisc.
Autoritățile din Emirate interzic orice exploatare politică a religiei, în special de către islamiștii din mișcarea Frăția Musulmană.
La întâlnirea interreligioasă dedicată “Fraternității umane”, organizată de autoritățile Emiratelor la “Founder's Memorial”, precedat de intervenția Marelui Imam al Moscheii Al-Azhar din Cairo, Dr. Ahmad Al-Tayyib, Papa a rostit un discurs, a cărui publicare - chiar și fragmentară, din considerente de spațiu tipografic - o consider oportună, conform principiului “audiatur et altera pars”, încercând a ne lămuri măcar parțial asupra subiectului atât de controversat, amplu dezbătut, despre probabila înțelegere “la vârf” privind implementarea forțată a unei religii unice a mapamondului (ceea ce mie, personal, mi se pare o diversiune, mascând, de fapt, tendința reinstaurării Marelui Califat Arab!):
“Al Salamo Alaikum! Pacea să fie cu voi! (...) Din Patria voastră mă adresez tuturor Țărilor acestei Peninsule, cărora doresc să le transmit cel mai cordial salut, cu prietenie și stimă. Cu sufletul recunoscător Domnului, în al optulea centenar al întâlnirii dintre Sfântul Francisc din Assisi și sultanul al-Malik al-Kamil, am acceptat oportunitatea de a veni aici ca om de credință însetat de pace, ca frate care caută pacea cu frații. A vrea pacea, a promova pacea, a fi instrumente de pace: pentru aceasta suntem aici.
Logo-ul acestei călătorii reprezintă un porumbel cu o ramură de măslin. Este o imagine care amintește de povestirea Potopului primordial, prezentă în diverse tradiții religioase. Potrivit povestirii biblice, pentru a feri omenirea de distrugere, Dumnezeu îi cere lui Noe să intre în arcă împreună cu familia sa. Astăzi, și noi, în numele lui Dumnezeu, pentru a salvgarda pacea, avem nevoie să intrăm împreună, ca o unică familie, într-o arcă ce poate să brăzdeze mările furtunoase ale lumii: arca fraternității. Punctul de plecare este recunoașterea faptului că la originea unicei familii umane se află Dumnezeu. El, Creatorul a toate și al tuturor, vrea să trăim ca frați și surori, locuind în casa comună a creației pe care El ne-a dăruit-o. Aici se întemeiază, la rădăcinile umanității noastre comune, fraternitatea, drept «vocație cuprinsă în planul creator al lui Dumnezeu». Ea ne spune că toți avem aceeași demnitate și că nimeni nu poate să fie stăpânul sau sclavul celorlalți. Nu se poate cinsti Creatorul fără a păstra sacralitatea oricărei persoane și a oricărei vieți omenești: fiecare este la fel de prețios în ochii lui Dumnezeu. Pentru că El nu se uită la familia umană cu o privire de preferință care exclude, ci cu o privire de bunăvoință care include. A recunoaște oricărei ființe umane aceleași drepturi înseamnă a preamări Numele lui Dumnezeu pe pământ. În numele lui Dumnezeu Creatorul, așadar, trebuie condamnată fără ezitare orice formă de violență, pentru că este o profanare gravă a Numelui lui Dumnezeu folosirea lui pentru a justifica ura și violența împotriva fratelui. Nu există violență care să poată fi justificată prin religie. (...) Adevărata religiozitate constă în a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Prin urmare, comportamentul religios trebuie să fie în permanență purificat de ispita frecventă de a-i judeca pe alții drept dușmani și adversari. Fiecare crez este chemat să depășească decalajul dintre prieteni și dușmani, să-și asume perspectiva Cerului, care-i îmbrățișează pe oameni fără privilegii și fără discriminări. Doresc, de aceea, să-mi exprim aprecierea pentru efortul acestei Țări de a tolera și garanta libertatea de cult, înfruntând extremismul și ura. Făcând astfel, în timp ce se promovează libertatea fundamentală de a profesa propria credință, exigență intrinsecă realizării însăși a omului, se veghează și pentru ca religia să nu fie manipulată și să riște, admițând violența și terorismul, să se nege pe sine. (...) Rugăciunea făcută cu inima este reconstituantă de fraternitate. De aceea, în ce privește viitorul dialogului interreligios, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm. Și să ne rugăm unii pentru alții: suntem frați! Fără Domnul, nimic nu este cu putință; împreună cu El, totul devine posibil! Fie ca rugăciunea noastră - fiecare după propria tradiție - să adere pe deplin la voința lui Dumnezeu, care dorește ca toți oamenii să se recunoască frați și să trăiască ca atare, formând marea familie umană în armonia diversităților. Nu există alternativă: ori construim împreună viitorul, ori nu va fi un viitor. Religiile, în particular, nu pot renunța la îndatorirea urgentă de a construi punți între popoare și culturi. A venit timpul în care religiile să se dedice mai activ, cu curaj și îndrăzneală, fără prefăcătorii, ca să ajute familia umană să maturizeze capacitatea de reconciliere, viziunea de speranță și itinerariile concrete de pace. (...) A investi în cultură înseamnă a favoriza o descreștere a urii și o creștere a civilizației și prosperității. Educația și violența sunt invers proporționale. (...) O coexistență fraternă, întemeiată pe educație și dreptate; o dezvoltare umană, edificată pe incluziunea primitoare și pe drepturile tuturor: acestea sunt semințele de pace pe care religiile sunt chemate să le facă să încolțească. Religiilor, poate mai mult ca niciodată, le revine în acest moment istoric delicat o îndatorire ce nu suportă amânare: să contribuie activ la demilitarizarea inimii omului. Cursa înarmării, extinderea propriilor zone de influență, politicile agresive în detrimentul celorlalți nu vor aduce niciodată stabilitate. Războiul nu știe să creeze altceva decât mizerie, armele, nimic altceva decât moarte!
Fraternitatea umană cere de la noi, reprezentanți ai religiilor, datoria de a interzice orice nuanță de aprobare a cuvântului război. Să-l restituim cruzimii lui mizerabile! Sub ochii noștri avem urmările lui nefaste. Mă gândesc în special la Yemen, Siria, Irak și Libia. Împreună, frați în unica familie umană voită de Dumnezeu, să ne angajăm împotriva logicii de putere armată, împotriva monetizării relațiilor, înarmării frontierelor, înălțării zidurilor, reducerii la tăcere a celor săraci; la toate acestea, să opunem puterea dulce a rugăciunii și efortul zilnic al dialogului. Faptul că suntem împreună astăzi să fie un mesaj de încredere, o încurajare pentru toți oamenii de bunăvoință ca să nu capituleze la potopul violenței și la deșertificarea altruismului. Dumnezeu stă de partea omului care dorește pacea. Și din ceruri, binecuvântează orice pas care, pe această cale, se face pe pământ.”
Deocamdată, atât! Doamne-ajută!
