În comunism, când presa scrisă domina piața, existau, ca orientare, două categorii de cotidiane: de partid, în proporție de peste 90 la sută, și de sindicat, care, în general, însemna același lucru. În noua orientare social-politică, adică în democrație, în general, majoritatea covârșitoare a presei pare a fi privată. Adică independentă din punct de vedere material, tocmai pentru a-și păstra o anume imparțialitate în reflectarea evenimentelor din societate, cu deosebire a celor politice. Din punct de vedere formal, practic nu mai există presă de partid, sau, n-ar trebui să fie, deși ea există. Lucrul acesta se vede cel mai bine la televiziuni, care au devenit arondate unor partide sau centre de putere. Se vede cel mai bine atât din programul lor în ansamblu, cât și din reprezentanții partidelor care bat cu mai multă insistență la ușa lor. Același lucru este și cu ziarele, câte mai sunt, și lucrul acesta ni se pare normal până la un punct, pentru că și ziariștii au și ei orientările lor politice, simpatizând pe unii sau pe alții, dar în anumite limite, fără a cădea în păcatul iubirilor necondiționate sau al dragostei până la moarte.
Misiunea presei este similară cu cea a Armatei. Slujești, într-un fel clasa politică, fie ea la putere sau în opoziție, ajutând-o să-și pună în practică programele de guvernare, și atâta vreme cât ea vizează interesul țării. Dar suntem obligați să-i retragem sprijinul gazetăresc, în momentul în care în procesul derulării activităților ei apar semne de întrebare, derapaje serioase, ce frânează mersul societății, îl îndreaptă pe un drum greșit sau subordonează interesul național, celui de partid.
În calitatea noastră de “câini de pază ai democrației”, cum se spune, noi, ziariștii, nu-i putem “lătra sau chiar mușca” numai pe unii sau pe alții. Prin misiunea noastră suntem obligați să avem în vedere întreg spectrul politic, adică atât activitatea Puterii, cât și a Opoziției, balansând între unii și alții, cu accent, evident pe Putere, căruia îi revine ca sarcină punerea în aplicare a programului de guvernare cu care a câștigat alegerile.
Și pentru că într-o societate democratică osanalele n-ar trebui să-și mai găsească locul, nici la adresa unor înfăptuiri care, din păcate, sunt destul de puține, mai ales la noi, dar nici la adresa unor politicieni, cărora le intră foarte repede în cap celebritatea, pe care de fapt nu o au, critica, ca formă de stimulare, dar și de stopare a unor rele porniri, constituie principala armă cu care operează ziariștii. Ea este bisturiul la îndemâna lor, cu care acționează asupra organismului social, pentru îndepărtarea răului, așa cum procedează de altfel chirurgii cu organismul uman. Iar operațiile ziariștilor de pe corpul societății pot fi mai reușite sau mai puțin reușite din punct de vedere al eficienței, în aceeași măsură în care se clasifică operațiile medicilor pe corpul uman. Cu alte cuvinte, este vorba de operații foarte reușite, mai puțin reușite și de eșecuri, care deși nu sunt de dorit, ele există.
Misiunea ziaristului este într-un fel mult mai dificilă, pentru că, dacă dorește să-și facă cu adevărat și deontologic meseria, el se află mereu între ciocan și nicovală, adică între Putere și Opoziție, care fiecare, la rândul ei, le pretinde atașamentul. Ca urmare, Puterea ar dori cât mai puțină critică la adresa ei, în schimb Opoziția stimulează critica la adresa Puterii, sprijinindu-ne în acest sens, dar acest lucru atâta vreme cât ea nu este la putere, pentru că atunci când îmbracă haina ei, deja vorbește altfel.
Pentru a ieși din această dilemă, singura scăpare a ziaristului este luarea în considerare a faptelor și nu a vorbelor. Aici, la acest capitol, reprezentanții puterii intră în coliziune cu presa, pentru că discrepanța între ceea ce au promis și ceea ce au făcut, de obicei, este foarte mare.
Ca să nu complicăm subiectul, vorbind de autostrăzile și spitalele regionale, care au fost promise solemn de către Putere (PSD), și nu s-au realizat la nivel național, să ne oprim la centura de ocolire a municipiului Târgu-Mureș. Se știe, centura municipiului este o arteră vitală pentru târgumureșeni. Ea trebuia de multă vreme terminată și, după mai bine de două decenii, se tot moșește. În editorialul pe această temă “Nu vă mai credem!” am dezbătut pe larg soarta acesteia, plecând de la o declarație a PSD local, că ea a devenit din nou o promisiune certă pentru locuitorii urbei. Lucrul acesta s-a întâmplat și în 2014, în prezența primului ministru de atunci, Victor Ponta, care a simulat chiar începerea lucrărilor, cu promisiuni certe, aducând la fața locului oameni și utilaje, ca a doua zi să dispară toți și cu toate. Și, duși au fost până în zilele de azi. Acum, în preajma alegerilor, subiectul se reia, iar ce ne-a intrigat cel mai mult a fost termenul de execuție de 120 de luni pentru cei 11,7 km de șosea, care înseamnă o adevărată bătaie de joc. Dacă ceva n-a fost în regulă în scrisul nostru din punct de vedere al abordării realității, am fi așteptat precizări din partea oficialităților implicate, pentru a elimina posibila eroare sau pentru a completa subiectul. Unii cititori de-ai noștri, posibil cei cu opoziția, au apreciat modul de abordare a subiectului, în vreme ce au fost câțiva cititori, ai căror vehemență am remarcat-o, care ne-au muștruluit pentru faptul că criticăm PSD-ul, amintindu-ne de faptul că nu PNL, ci PSD a fost cel care a mărit substanțial pensiile. Perfect de acord, dar privind lucrurile în ansamblul lor, și din toate punctele de vedere, cu binefacerile PSD, nu ne putem opri doar la mărirea de pensii. Țara e țară, națiunea e națiune, și ea are incomparabil mai multe trebuințe asumate, chiar în programul de guvernare, în toate domeniile, de la cel de investiții, la educație, sănătate, justiție, climatul de viață, promovarea țării pe plan extern, în concertul națiunilor etc. Dacă le adunăm pe toate și vedem ce s-a făcut și ce nu s-a făcut, credem că avem mult mai mult de criticat decât de lăudat, chiar în cazul PSD. Noi îi înțelegem pe cei cu pensii mici și foarte mici, referitor la această binefacere care se răsfrânge direct asupra nivelului lor de viață, pentru că într-un fel și noi suntem în pielea lor, dar nu putem rămâne cantonați doar la acest subiect, pentru că ansamblul nevoilor unui popor este mult mai mare și, ca atare, trebuie să avem în vedere acest lucru, iar rolul partidelor de la guvernare este să țină cont de acest aspect.
Mergând pe această linie, noi, ca ziariști, care ne pretindem, nu ne putem alinia până la capăt unui partid sau altuia. Îi lăudăm sau îi criticăm, nu pentru a ne afla în treabă, ci raportându-ne la prestația lor, atâta vreme cât au putere, la contribuția lor pentru binele și prosperitatea țării. Ca urmare, nu suntem nici PSD-iști, nici PNL-iști, sau de altă nuanță, bunăoară udemeriști, cum insinuează unii, ci indivizi care, prin puterea scrisului nostru, încercăm să slujim Țara, având ca teren de muncă, activitatea partidelor, dar nu numai, pentru că, așa cum am mai spus nevoile poporului sunt mult mai complexe. Am fi foarte bucuroși, dacă presa românească și-ar face un obicei din a aborda masiv și alte subiecte decât cancanurile politice, pentru că în afara acestora, în țara aceasta mai este mult de “arat și semănat, de rânit chiar” pentru asanarea ei, (educație, sănătate, curățenie, ordine și liniște publică etc.), pentru ca noi, românii, să ne prezentăm în fața Europei și a lumii într-o cu totul altă lumină față de cea actuală, la imaginea căreia, dintre toate partidele ajunse la putere, PSD, cu stagiul cel mai îndelungat la cârma țării, a contribuit cel mai mult.
Criticând PSD pentru nerealizările lor, a nu se înțelege că așteptăm cu nerăbdare căderea lui de la Putere, pentru simplu fapt că nici cei care le vor locul nu sunt mai dătători de speranțe. Setea de putere este o boală care n-are leac. Noi știm acest lucru și de aceea misiunea noastră nobilă este de a confecționa necontenit ace pentru cojocul fiecăruia. Pentru că, din păcate, toți au dovedit că sunt o apă și-un pământ! Interesele lor personale și de partid au prioritate absolută față de cele ale țării. O realitate foarte tristă care, iată, ne costă. Ca indivizi, ca popor, ca națiune!
