LA AGROFERM ȘI ÎN ROMÂNIA SE POATE FACE AGRICULTURĂ PERFORMANTĂ

Distribuie pe:

La ziua porumbului, după mulțumirile adresate celor prezenți, dl Teodor Aflat, gazda evenimentului, spunea: ,,În ultimii ani am crescut, producțiile fiind, de la an la an, din ce în ce mai bune, chiar dacă nu sunt după așteptările noastre. Noi întotdeauna vrem mai mult. Dumnezeu ne dă cât merităm. După cum știți, aproape două luni nu a plouat deloc. Probabil că producțiile erau mult mai bune dacă ar fi fost și precipitații”. Vorbind despre evoluția fermei de-a lungul timpului, domnia sa adăuga: ,,Cu cât afacerea e mai mare, cu atât problemele sunt mai multe și noaptea e mai scurtă, ceea ce înseamnă că sunt gânduri multe. Am fost rugat să vă dau secretul producțiilor. Cred că mai mult decât încrederea în Dumnezeu nu e nimic, iar ceea ce se face în practică depinde de fiecare dintre noi. Așa că secretele nu se vând pentru că sunt cele mai scumpe și nu se pot da. Tot ceea ce am realizat în acești ani se datorează colegului nostru sau, mai bine zis, prieten și asociat, Josef Schuder, care, acum zece ani, îmi spunea că vrea să demonstreze că și în România se poate face agricultură performantă. Ceea ce vedeți astăzi se datorează în mare măsură pentru că a avut încredere, a avut răbdare. Vă doresc mult succes!”

Agroferm - un model pentru agricultura intensivă

Un fermier, născut în satul Șoimuș, comuna Coroisânmărtin din județul Mureș, Teodor Aflat, fiu de țărani gopodari, stabilit în județul Sibiu, la Bratei, de aproape două decenii, reprezintă un posibil model pentru actualii și viitorii fermieri mureșeni, prin comasarea terenurilor agricole în exploatații de mari dimensiuni. Ing. Teodor Aflat lucrează în arendă și teren în proprietate, demonstrând că ferma mare este o șansă de performanță, cu condiția să deții și utilaje pe măsură, de mare productivitate. Exploatațiile societății Agroferm se află pe terasele râurilor Târnava Mare și Târnava Mică, majoritatea terenuri în pantă, care solicită și utilaje agricole adaptate pentru asemenea lucrări. Fără asemenea utilaje nu se pot respecta tehnologiile de cultură. În anul 2000, ing. Aflat a pornit o afacere în agricultură, pe 50 de hectare, iar în prezent lucrează o suprafață totală de aproximativ 8.500 de hectare (având culturi de rapiță, porumb, floarea-soarelui, grâu, sfeclă de zahăr...), ceea ce îl plasează pe un loc fruntaș în rândul agricultorilor din Transilvania și chiar din țară. Exploatația de la Agroferm reprezintă un veritabil model pentru agricultura intensivă, iar povestea de succes poate constitui o dovadă că și în România se poate face agricultură performantă.

Un sprijin important îl are în fiul său, Alexandru, inginer agronom de profesie, specialistul care stabilește tehnologiile de cultură, rotația culturilor și alegerea soiurilor și hibrizilor noi de pe piață. Fiul este și cel care participă la simpozioane, la procurarea inputurilor necesare, atent la tot ce este nou în agricultură. Pentru a înregistra un profit, se fac studii de piață, pentru alegerea culturilor cu un preț avantajos la achiziții. Prin comasarea terenului agricol arendat în exploatații mari, vânzarea unei cantități mari din recoltă este un garant că nu se lucrează în pierdere.

Investițiile de milioane de euro în utilaje de ultimă generație îi permit fermierului să exploateze una din cele mai mari ferme agricole din zonă. Poate cel mai important aspect îl reprezintă încrederea proprietarilor de terenuri agricole, care i-au acordat pământul în arendă, mulțumiți de cantitatea de cereale sau zahăr primite după hectarul de teren. De asemenea, dl Aflat colaborează foarte bine și cu autoritățile locale.

Întrebat care este secretul producțiilor record obținute, Alexandru Aflat, fiul dlui Aflat, ne declara: ,,Nu aș zice că e un secret neapărat. Respectarea tehnologiei e foarte importantă. Spre exemplu, porumb cultivăm pe aproximativ 2.400 de hectare, cu producții foarte bune. Sfeclă de zahăr avem 648 de hectare, iar anul trecut am avut aproximativ 40 tone/hectar”.

Un alt model recomandat de dl Aflat tinerilor fermieri (și nu numai) este legat de cinstirea Duminicii, Ziua Domnului. În această zi niciun angajat, din cei peste 130, nu lucrează, iar toată familia inginerului Aflat, de la mic la mare, merge la biserică, convinși că fără ajutorul lui Dumnezeu toată lucrarea lor este o loterie.

Hibrizii pot să-și arate performanța doar în condiții de tehnologie optima

Interlocutor: Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Moldova în cadrul Corteva Agriscience

- Ce v-a determinat să alegeți Agroferm pentru organizarea Zilei Porumbului, un eveniment de o astfel de amploare?

- Avem o colaborare cu Agroferm de peste zece ani. În fiecare an organizăm în ferma domnului Aflat astfel de evenimente deoarece este una reprezentativă pentru zonă, în primul rând prin tehnologiile care se fac la toate culturile. Domnul Aflat ține foarte mult la productivitatea muncii. Astfel, cu o sămânță de calitate și cu hibrizi performanți Pioneer reușește în fiecare an. Hibrizii noștri pot să-și arate performanța doar în condiții de tehnologie ca la carte, ceea ce domnul Aflat și aplică în ferma dumnealui: de la pregătirea terenului, întreținerea culturii, combaterea bolilor, a dăunătorilor și până la condițiile extraordinare de climă și sol pe care le au culturile principale, precum porumbul, în această zonă.

- Ce producții s-au obținut?

- Dl Aflat a avut întotdeauna producții, aș putea spune, maxime pentru această zonă la hibrizii de porumb. Niciodată nu a obținut sub 14 tone de boabe/hectar, ceea ce înseamnă că, într-adevăr, în acestă zonă hibrizii de porumb Pioneer și-au arătat în fiecare an capacitatea de producție, iar în acest an cea mai mică producție va fi de 17 tone/hectar, ceea ce am și văzut cu prilejul Zilei Porumbului 2019, când, în cadrul evenimentului, s-a recoltat.

- Cine participă la eveniment?

- Au fost prezenți peste 400 de fermieri din toată Transilvania. Aceștia au putut vedea performanțele hibrizilor Pioneer și estima producțiile, fiind oferite și premii, în cadrul unei tombole.

- Organizatori?

- Evenimentul a fost organizat de Corteva Agriscience, care este o companie, aș putea spune, nouă pentru că înglobează, de doi ani, Pioneer, Dow și DuPont și s-a format Corteva Agriscience, care, în acest moment, este cea mai mare companie de agricultură din lume. În organizare ne-am bucurat și de susținerea Agroferm și a colegilor din zonă.

 

Foto: https://www.cuvantul-liber.ro//uploads/pdf/Agroferm.pdf

Lasă un comentariu