Renumitul crescător de animale, Ioan Groza, - 50 de ani de păstorit!
“După ce am străbătut vreo câțiva kilometri, urcând pe lângă pârâul Sec, ocrotit de umbra binefăcătoare a pădurii de conifere, am ieșit la luminiș, în Poiana lui Filip, aflată în umbra vârfului Bătrâna din Munții Gurghiului. Ținta călătoriei mele montane este stâna vestitului crescător de animale, Ioan Groza, de pe pârâul Gălăuțașului. Am descoperit un tăpșan înverzit, în jurul căruia soarele se rotește de la cele dintâi raze ale dimineții până scapătă dincolo, spre apus, după culmile muntoase ale Gurghiului. O mare de verde-nchis mă înconjura din toate părțile, ca într-o împărăție a lui Verde-împărat.
Nu departe am descoperit așezarea gospodărească a stânii lui Ioan Groza. M-am apropiat cu grijă de gardul împletit din nuiele, care o înconjoară. Poarta era deschisă, iar câinii, spre norocul meu, erau plecați, probabil, la îndatoririle ce le au pe lângă cireada de vaci cu lapte, aflată la pășunat. Și am mai avut un noroc, fiindcă am dat tocmai peste stăpânul stânii. Am rămas suprins. Și el, la fel. Fiindcă vestitul crescător de animale nu este altul, ci tocmai fostul meu elev de la cursul seral al Liceului din Toplița, căruia timp de patru ani i-am fost și diriginte! Au trecut totuși, de atunci, ani buni. S-a uitat lung la intrusul care a intrat în ograda lui montană. M-a recunoscut și m-a întâmpinat cu bucurie. “Bine ați venit, domnule diriginte, la Făgețel!.. Mă bucur că ați ajuns pe aici, prin ,,parohia lui Groza”, cum mai spun unii. Poftiți și luați loc, că-ți fi obosit după atâta drum...
Până să-mi revin eu din uimirea care a pus stpânire pe mine, Ioan Groza m-a condus sub o umbrelă uriașă, multicoloră, care mă ocrotea de razele soarelui de vară, sub care domnea o masă masivă, cipolită din lemn de brad, ca și cele patru scaune din jurul ei. Ioan Groza și-a cerut scuze și a dispărut undeva. Rămas singur, am privit de jur-împrejur și mă minunam de această așezare gospodărească de pe muntele Făgețel: stâna propriu-zisă, magaziile, dormitoarele pentru păstori și mulgători, celelalte acareturi din jur, precum și grădina de legume din spatele acestora.
Peste câteva minute s-a întors și Ioan Groza, aducând o farfurie încărcată cu niște ,,gustări de-ale noastre, de la stână, niște urdă, caș proaspăt și o cană cu jântiță, apoi îndată facem focul și punem niște carne pe disc, domnule diriginte, că doar ați venit la o casă de gospodari”. Și, în timp ce gustam din bunătățile aduse, Ioan Groza mi-a povestit ,,istoria” devenirii sale ca crescător de animale.
- Poate vă mai amintiți, domnule dirigine, că în vremea când făceam liceul la seral, eram muncitor calificat la Combinatul de prelucrare a lemului din Gălăuțaș, la fabrica de placaje. Nu-i vorbă, aveam acasă vite, că doar cu ele am crescut. Dar nu aveam de gând să părăsesc fabrica. S-a întâmplat însă ca tatăl meu să se îmbolnăvească grav, a fost nevoie să i se amputeze un picior, astfel că a trebuit să renunțe definitiv la ocupația pe care o avea de când era tânăr: aceea de crescător de animale. El era păstorul cirezii de vaci cu lapte a gospodarilor din Gălăuțaș. Cine să-i ia locul? Eu simțeam că dorea să fiu eu acela. Însă n-a îndrăznit să-mi spună. Atunci m-am decis să părăsesc fabrica și să revin la “vechea dragoste”, cum se spune.
Mulți au râs de mine. “Cum, măi Ioane, să te întorci la coada vacii, după ce ai absolvit un liceu și ai o meserie de pe urma căreia poți trăi?”, îmi spuneau. În schimb, tata s-a bucurat nespus de mult, fiindcă nu era deloc împăcat când mă vedea plecând, cu noaptea-n cap și cu punga de nylon în care îmi puneam mâncarea. Nu-mi pare rău deloc. Am devenit, cum s-ar zice, un ,,cioban” mai școlit decât alții. Însă școala mi-a prins bine și aici, în munte. E drept, ca să mulgi vacile și să faci cașul nu-i nevoie de multă școală. Însă orice ai face, știința de carte te învață să-ți orânduiești viața altfel, chiar și aici, în munte. De ce să te chirorăști la lumina focului și nu ai lumină electrică, să nu ai un televizor, un radiocasetofon, să-ți asiguri un confort minim. Nu sunt lucruri deosebite, le-ar putea avea toți păstorii și ciobanii la stânile lor.
- Deci pentru acestea ți s-a dus vestea...
- Poate da, însă cred că și pentru modul în care îmi fac datoria, cum am grijă de animale, cum îmi respect obligațiile față de consătenii mei. Fiindcă cuvântul dat trebuie să fie sfânt, orice s-ar întâmpla”.
*
Rândurile de mai sus fac parte dintr-un reportaj inclus în volumul “Oameni și locuri din Călimani”, apărut în anul 2000. A fost scris însă cu câțiva ani mai înainte, fiind publicat, dacă nu mă înșel, și în paginile ziarului ,,Informația Harghitei”.
Au trecut mulți ani de atunci. Nu mai știam ce mai face acum fostul meu elev de acum o jumătate de secol! Nu demult m-am pomenit cu un telefon. I-am recunoscut vocea: ,,Domnule dirigine, vă invit, duminică, 20 octombrie, la ferma mea de pe Pârâul Gălăuțașului. Vreau să sărbătoresc 50 de ani de păstorie. Trimit mașina după dumneavostră”.
Nu am fost singurul invitat la această, să-i spunem, aniversare. A fost sărbătoare mare duminică pe Pârâul Gălăuțașului, la ferma de vaci cu lapte a lui Ioan Groza. S-a adunat lume multă acolo, la mesele întinse pe sub merii din mini-livada din fața casei ,,de la fermă”. Și a fost binevenită umbra acestora, care ne-a ocrotit de razele acestui soare de octombrie, pe care vara a uitat parcă să-l ia cu ea. Așa cum se obișnuiește la creștini, la început, părintele Marcel Stanca a rostit o rugăciune și a binecuvântat familia Groza, pe toți cei prezenți, mâncarea și băutura, dar și cireada de vaci cu lapte din ferma lui Ioan Groza.
Ioan Groza are mulți prieteni care îl stimează și-l iubesc. Nu numai din sat, ci și din împrejurimi. Ba chiar și de mai departe. Artiști și interpreți cunoscuți ai cântecului popular românesc. Pe o scenă improvizată, împodobită cu frumoase lăicere, formația instrumentală alcătuită din Dorel Coșărcar, Marcel Modovan, fiul său, Darius, elev la Liceul de Arte din Târgu Mureș, a acompaniat cunoscuți interpreți ai cântecului popular românesc, precum Petre Petruse, un vechi prieten al lui Ioan Groza, și tânărul Marian Predescu, care au venit însoțiți de Alexandru Demeter, dirijorul orchestrei cunoscutului Ansamblu folcloric, profesionist, “Cununa de pe Someș”, din Bistrița, dar și pe îndrăgita solistă a Ansamblului folcloric, profesionist, ,,Rapsodia Călimanilor” din Toplița, Livia Harpa.
În ce îl privește pe Ioan Groza, el a rămas parcă același pe care l-am cunoscut în urmă cu o jumătate de veac. Anii au trecut parcă pe lângă el. A rămas tânăr și sprinten, harnic și glumeț, chibzuit și înțelept, cu vorbă așezată, gândită, neastâmpărat, mereu găsindu-și ceva de făcut, indiferent de vreme și de anotimp. De altfel, meseria pe care o practică de o viață, adică zootehnia, este un fel de furnal cu foc continuu al agriculturii. Nu ai cum să pleci în concediu și să lași animalele la voia întâmplării. Duminică, 20 octombrie, le-a părăsit pentru câteva ceasuri pentru a-și primi oaspeții, plin de bucurie, dar și de emoții, urmărind mereu pe fiecare, să se simtă bine, bucurându-se împreună cu ei la această zi deosebită din viața sa. Și toată lumea s-a simțit bine, fiindcă mesele au fost încărcate cu produsele specifice stânii, iar băutura a fost și ea specifică muntelui: afinată, zmeurată și frăgată, preparate din fructele pădurii, culese în timpul verii, anume pentru acest eveniment. Iar muzica a fost și ea la înălțime, întregind astfel o zi de adevărată sărbătoare, ce va rămâne atât în memoria celor prezenți, dar și în cea a lui Ioan Groza și a familiei sale.
