Csaba Ciugulitu este binecunoscut publicului târgumureșean pentru rolurile sale pe scena Teatrului Național. Deși aspectul fizic îl predispune rolurilor de dur, Csaba interpretează cu predilecție personaje comice sau aflate la granița dintre tragedie și umor. Este, totodată, unul dintre cei mai populari improvizatori ai “Campionatului de improvizație”, care se joacă mereu cu sala plină.
Născut în Ținutul Secuiesc, Csaba Ciugulitu a absolvit cursurile Universității Hyperion din București, secția Arta actorului, și este angajat al Naționalului târgumureșean, începând cu anul 2007. Pasiunea pentru teatru, carisma actoricească și deschiderea pe care le manifestă față de public și față de cunoscuți, i-au câștigat aprecierea. De asemenea, în ultimii doi ani, Csaba a început să “ciugulească” tot mai multe roluri în film, astfel că până la finele acestui an, publicul va avea ocazia să îl vadă în dramele “Între chin și amin” (regia Toma Enache), “Cardinalul” (regia Nicolae Mărgineanu) și thriller-ul “Valan” (regia Béla Bagota). Totodată, Csaba Ciugulitu va apărea și în cel mai recent proiect al regizorului-scenarist Daniel Sandu (“Un pas în urma serafimilor”), un serial de șase episoade intitulat “Bani negri (pentru zile albe)”, care va fi difuzat de HBO.
“Între chin și amin” a avut premiera de gală pe 1 octombrie, la Cinema PRO din București, și va fi prezentat și publicului târgumureșean astăzi, 24 octombrie, ora 19.00, la Cinema Arta. La eveniment vor fi prezenți regizorul filmului, Toma Enache, și Vali V. Popescu, actorul din rolul principal.
La Compania “Liviu Rebreanu”, Csaba Ciugulitu poate fi văzut în spectacolele “Campionatul de improvizație” (antrenori Vlad Massaci și Mihaela Sârbu), “Ivanov” (regia Claudiu Goga), “Floor covering. Terminal”(regia Sorin Militaru) și “Take, Ianke și Cadâr”(regia Nicu Mihoc).
Andrei Vornicu: Cum ai primit oferta de a juca în lungmetrajul”Între chin și amin”?
Csaba Ciugulitu: La “Între chin și amin” am dat un casting cu ceva timp în urmă. Știam foarte puține despre film, dar regizorul Toma Enache m-a văzut mai demult și era hotărât să mă ia. Anul trecut, când m-am dus la București, să facem un spot pentru programul 10 pentru Film, din cadrul TIFF, am fost sunat de Tona și invitat la o întâlnire, să mai vorbim. Ne-am întâlnit, am bătut palma și am început apoi filmările. Era vară, dar când am terminat era deja septembrie, și la scurt timp după aceea, am primit un telefon pentru “Cardinalul”. S-a filmat tot la Jilava. Ca o glumă, când intram la filmări, jandarmii și polițiștii de la poartă deja ne știau și ne ziceau: “Salutare, să nu vă obișnuiți!”(râde)
A.V.: În lungmetrajul “Între chin și amin” joci rolul unui deținut care este “reeducat” prin metodele specifice sistemului represiv comunist și care își “reeducă” la rândul său colegii, devenind din torturat, torționar. Erai familiarizat cu această temă înainte?
C.C.: Nu eram familiarizat. E vorba de Fenomenul Pitești, despre care s-a scris mult. N-am fost pasionat să caut și nu am avut nici cazuri în familie, dar am auzit foarte multe povești. De exemplu, Vali V. Popescu, care joacă rolul principal, a cunoscut oameni care au trecut prin asta și mi-a spus că e ceva de neimaginat. Erau oameni care leșinau la primul pumn și nu mai simțeau pe urmă ce se întâmpla, la nivel fizic și psihic. Se trezeau din leșin și îi dureau diverse porțiuni ale corpului, erau vineți, umflați, însă ei așa au rezistat. Dar mulți alții au murit, după cum bine știm.
A.V.: Crezi că e un film necesar în contexul de față al României?
C.C.: Bineînțeles. E trecutul nostru și nu avem de ce să ne ascundem. Haide să arătăm realitatea așa cum a fost în perioada aia. Am înțeles că bunicul Kirei Hagi (care joacă rolul principal feminin, n.r.) a fost implicat într-un fenomen de genul ăsta.
A.V.: A fost dificil să filmezi la această producție?
C.C.: Nu, pentru că atmosfera era bună, dar tema a fost dureros de dulce. Scenele sunt foarte dure, cu mult sânge. N-am participat la celelalte filmări, unde sunt scene de dragoste sau de evocarea unor momente luminoase din trecutul personajului principal, dar nu e un film doar cu acțiune, bătăi și sânge, ci îmbină momentele și cadrele frumoase cu cele dureroase.
Băiatului rău îi plac momentele comice
A.V.: Există vreo legătură între “Cardinalul” și “Între chin și amin” la nivelul rolurilor pe care le interpretezi?
C.C.: Pot să zic că sunt ceva legături, dar cele două filme sunt total diferite. “Cardinalul” e mult mai liniștit, iar temele sunt diferite.
A.V.: “Valan” e o coproducție româno-maghiară?
C.C.: Da, este. În ceea ce mă privește, regizorul Béla Bagota voia un actor care să înțeleagă limba maghiară, dar să vorbească foarte bine limba română, personajul fiind un polițist sub acoperire din Brașov. Am lucrat foarte mișto și acolo, și am filmat alături de doi colegi ai Companiei “Tompa Miklós” a Teatrului Național Târgu-Mureș,Meszesi Oszkár și Tollas Gábor.
A.V.: Tu te-ai și născut în zona în care au avut loc o parte din filmări.
C.C.: Da, sunt din Miercurea Ciuc, județul Harghita.
A.V.: Ce sentiment ai avut când ai filmat în zona ta natală?
C.C.:Am avut colegi de clasă din Bălan și e puțin ciudat să vezi după atâția ani cum se schimbă orașul, mai ales că vorbim de un fost oraș minier. Eu am filmat puțin la Bălan, în schimb am filmat mai mult la Sfântu Gheorghe și în Ungaria.
A.V.: Ți-a fost dificil să treci de la programul de lucru specific teatrului la cel de pe platoul de filmare?
C.C.: Nu, pentru că e altceva și curiozitatea mă făcea să stau acolo să văd ce se întâmplă, care e atmosfera și cum trebuie să intri într-o stare în 3 secunde, fiindcă n-ai timp să stai și să te reculegi. E mișto. Mi-aduc aminte de un film american, “Tyrant” (Tiranul), un serial făcut la Budapesta. M-au luat pentru o zi de filmare, unde am avut o singură replică: “You have a visitor.” Jucam rolul unui gardian. Nu mă văd decât din profil, când ies din cadru, și mâna care trezește deținutul respectiv. M-am mirat de ce m-au adus din Târgu- Mureș până în Budapesta, ia avionul, du-te, fă.
A.V.: Și care a fost răspunsul?
C.C.: M-au luat pentru față. Dar când m-am văzut în film doar din profil, când plecam... (râde) Însă experiența pe care am trăit-o acolo a fost ceva deosebit. Americanii filmează altfel decât noi, europenii. E o liniște pe platoul de filmare, de n-ai văzut așa ceva. Fiecare, chiar dacă are rol secundar sau dacă e figurant, are rulota lui, e tratat ca și cum ar fi un movie star, are telefon de serviciu, nu mai vorbesc de diurnă și de o listă A4 cu toate numerele de telefon ale echipei. Am fost tratați foarte bine.
A.V.: Ce gen de roluri îți propun cel mai frecvent regizorii? Au legătură cu aspectul fizic sau ce anume îi motivează să te distribuie în filmele lor?
C.C.:Normal, în primă fază e aspectul fizic. Roluri: om dur, om bătăuș, personaje negative în general. Pentru că, la fața mea, n-o să joc niciodată Făt Frumos, asta-i clar (râde). Dar în “Valan” am avut și scene comice. Îmi place când mi se dă această șansă. Chiar dacă eram un polițist și aveam acțiune, împușcături, capse și sânge, sunt scene unde se și râde. Polițiștii, după o scenă de acțiune, cum îi vedem și în filmele americane, se duc și ei la bar, beau o bere și acolo se întâmplă niște scene foarte comice.
“Nu-mi propun nimic, las lucrurile să vină de la sine”
A.V.: Să vorbim puțin și despre “Bani negri (pentru zile albe)” de Daniel Sandu. Mi-ai spus că te-a atras foarte mult scenariul încă de la prima lectură. Va aduce ceva nou pe piața autohtonă de film? Care crezi că va fi reacția publicului?
C.C.: Eu zic că o să aibă un impact puternic și publicul o să îl guste cu drag. Nici nu a apărut încă primul sezon și se pare că interesul e foarte mare.
A.V.: Ai participat în urmă cu un an la programul 10 pentru Film din cadrul TIFF și se pare că a avut un efect benefic asupra carierei tale.
C.C.: Pe lângă faptul că am făcut acea ședință foto și acele videoclipuri de prezentare, eu nu pot să spun că n-am avut deloc o experiență în film. Am avut, dar roluri atât de mici încât era normal să-mi doresc mai mult. După TIFF și toate workshopurile și întâlnirile cu oamenii ăia mulți și dragi de-acolo, să știi că de multe ori pe platourile de filmare îmi aduc aminte de un moment când unul dintre ei vine și îți spune ceva, o experiență de-a lui, și tu o trăiești ca pe un déjà vu.
A.V.: Daniel Sandu ți-a oferit rolul după ce te-a văzut la 10 pentru Film?
C.C.: Da, mi-a zis-o și în față, că m-a remarcat la TIFF. E adevărat, am dat o probă de casting foarte grea, m-am chinuit puțin, pentru că așa era rolul. La casting, în prima fază ți se dă o scenă și nu prea știi contextul general. Abia pe urmă am citit scenariul și am zis: “Aaaa, deci el asta vrea de la mine!”
A.V.: 2019 a fost pentru tine un an foarte bun din punct de vedere cinematografic. Ce ți-ai dori pe viitor?
C.C.: Nu-mi propun nimic. Fac și eu ca sportivii, las lucrurile să vină de la sine. Eu la teatru mă simt foarte bine, muncesc, sunt distribuit, mi se și dă voie să plec la filmări, ceea ce e OK. Anul trecut, într-adevăr, am muncit și roadele se văd anul ăsta. Acum să vedem în 2020 câte premiere vor mai fi. Eu le aștept. Dacă vin, bine, dacă nu... Dar îmi aduc aminte de unde am pornit. Am venit în 2007 în Mureș și prin 2010 aveam colegi care făceau ba o reclamă, ba un scurtmetraj, orice. Și mi-am zis: pe mine de ce nu mă sună nimeni? Am avut o perioadă în care nu lucram la teatru într-un proiect și m-am înscris la toate agențiile de casting online: am trimis poze, am trimis CV-ul, când mai mergeam cu teatrul prin București îi mai căutam și personal, și pe urmă au tot venit propunerile. Cred că asta ar trebui să facă un actor dacă vrea să nu stea: să se și implice puțin.
