“TOAMNA ÎN CULORI” LA GRĂDINȚA “LICURICI” DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Cu un prietenos “Bine ați venit la Festivalul Toamnei!” am pășit în Grădinița cu Program Prelungit “Licurici” din Târgu-Mureș, unde toamna și-a făcut simțită prezența prin frumusețea și bogăția ei, cu tot alaiul de frunze, arome și culori.

Într-o atmosferă de bună dispoziție, preșcolarii celor 9 grupe din grădiniță, alături de părinții lor, au desfășurat activități relaxante și distractive, dând frâu liber fanteziei și creativității și având ca tematică anotimpul toamna.

Grupa mică română “Piticii”, îndrumată de educatoarele Neacșa Andreea și Radu Daciana, a fost inspirată de “Toamna în culori”, iar preșcolarii împreună cu părinții lor au pictat pe pânză un peisaj de toamnă folosind tehnica ștampilării cu frunze, dopuri de plută, pungi cu perne de aer.

“Ciupercuțele” din grupa mică română, îndrumate de educatoarele Deteșan Anca și Muntean Ioana, au dat dovadă de creativitate și au confecționat o omidă hazlie folosind bețe de frigărui pe care au înfipt frunze de arțar.

Copiii din grupa mică maghiară, “Floarea soarelui”, îndrumați de educatoarele Papai Emese și Kadar Boglarka, s-au bucurat de plăcuta activitate de modelare a ariciului Simi, pe care l-au realizat din cocă din făină și au atașat țepii din semințe de floarea soarelui. Prietenul lui, spiridușul Frunzărel, a apărut grație îndemânării preșcolarilor prin asamblarea frunzelor pe bețe de frigărui.

“Albinuțele” din grupa mijlocie română, îndrumate de educatoarele Moldovan Alexandra și Mureșan Oana, au dat frunzelor o altă identitate, și le-au transformat în bufnițe și fantome jucăușe, utilizând materiale diverse: frunze, pungi de plastic, elastice colorate, hârtie etc.

Grupa mijlocie română “Greierașii”, îndrumați de educatoarele Farcaș Aurora și Rad Mirela, au participat alături de părinți la concursul ștafetă “Învârte bostanul”, după care au realizat din role de hârtie, semințe de grâu și cocă, hrănitoare pentru păsări, pe care le-au așezat în copacii din curtea grădiniței.

“Veveritele” grupei mijlocii maghiare, îndrumate de educatoarele Imre Judit și Takacs Terezia, au folosit materiale din natură (castane, frunze) și au modelat cocă de făină pentru a confecționa “Melcul vesel”.

Grupa mare română “Fluturașii”, îndrumați de educatoarele Csobi Daniela și Regheni Georgeta, prin metoda “Mâna oarbă”, au extras dintr-un coș un jeton reprezentând o imagine de toamnă (nucă, castană, dovleac, măr) și au căutat în grămada de frunze uscate ceea ce este reprezentat pe jeton, implicând și părinții în joaca lor. Apoi, utilizând materialele puse la dispoziție (semințe, crenguțe, cariocă, lipici etc.) au realizat un frumos tablou de toamnă.

“Mămăruțele” din grupa mare română, îndrumate de educatoarele Șăulean Crina și Deteșan Oana, dornici de joacă, au realizat jucării în miniatură utilizând materiale din natură, legume și fructe, apelând la imaginația și creativitatea fiecăruia.

Grupa mare maghiară “Aricii”, îndrumați de educatoarele Bari Hajnal și Balazsi Judith, au confecționat dovleci din ață groasă și sârmă plușată, înfășurând pe degete mai multe straturi de ață portocalie pentru dovleac, iar pentru codiță, sârmă plușată verde.

Un festin de fursecuri, fructe, prăjituri, compot și sucuri au încununat ziua încărcată de bucurie, copiii fiind recompensați, în plus, cu distracția surpriză oferită de clovnul Zurli.

O expoziție a tuturor lucrărilor create a pus punct manifestării, ea readucând în mințile participanților ideea că “toamna e o simfonie, artă vie, în mii de culori”. 

Lasă un comentariu