MEDIUL PRIVAT NU POATE CREȘTE SALARIUL MINIM CU MAI MULT DE... 50 DE LEI!

Distribuie pe:

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat, în perioada 23-31 octombrie, Testul IMM privind creșterea salariului minim pe economie cu 182 lei, respectiv cu 270 lei pentru studii superioare, sub forma unui sondaj on-line, citat de mediafax.ro.

Majoritatea respondenților au fost microîntreprinderi (55,6%) și întreprinderi mici (29,6%).

Potrivit sursei citate, la întrebarea “Câți salariați din societate sunt încadrați acum la nivelul salariului minim brut pe economie (de 2.080 de lei, respectiv de 2.350 lei pentru persoanele cu facultate care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare)?”, 51,9% dintre respondenți afirmă că au între 1 și 5 salariați cu salariul minim.

La întrebarea “Susțineți creșterea salariului minim brut pe economie cu 182 lei, respectiv cu 270 lei pentru studii superioare și vechime în muncă de cel puțin un an (la 2.262 lei, respectiv la 2.620 lei pentru persoanele cu facultate care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare)?”, 77,8% din respondenți își exprimă dezaprobarea pentru creșterea salariului minim.

Și mai mulți, respectiv 85,2%, au afirmat că o creștere cu 182 lei (270 lei) a salariului minim brut pe economie le va crea dificultăți. Printre aceste dificultăți sunt evidențiate creșterea prețului produselor și serviciilor, concedierea unor salariați, scăderea profitului, scăderea competitivității și pierderea unor contracte (piețe).

La întrebarea “Ce creștere a salariului minim ați putea asigura pentru salariații dvs.?”, 50% din respondenți au menționat că pot asigura o creștere cu 50 de lei și doar 3,6% ar putea acorda o creștere de peste 200 de lei.

În opinia administratorilor de IMM-uri, pentru a se putea asigura creșterea salariului minim este nevoie de scăderea fiscalității (53,6% dintre respondenți), impozit zero pentru veniturile din salariul minim (71,4%), stimularea investițiilor (50%) și simplificarea birocrației (57,1%).

Pe de altă parte, CNIPMMR solicită ca, odată cu creșterea salariului minim, să se aplice impozit zero pentru diferența de la 2.080 lei la 2.262 lei, respectiv, de la 2.350 lei la 2.620 lei pentru persoanele cu studii superioare.

De asemenea, se susține necesitatea aplicării unor criterii obiective pentru creșterea salariului minim, iar aceste creșteri, pentru a fi generatoare de performanță și competitivitate, trebuie să își găsească corespondentul în sporirea productivității muncii.

Lasă un comentariu