BARNA, DESPRE SCHIMBAREA PREȘEDINȚILOR CELOR DOUĂ CAMERE

Distribuie pe:

Președintele USR, deputatul Dan Barna, a declarat luni că schimbarea președinților celor două Camere ale Parlamentului după învestirea Guvernului Orban ar putea fi o variantă pe care o ia în calcul, însă a precizat că va trebui să vadă în mod concret ce voturi există pentru acest demers.

“Este o discuție pe care am avut-o, o să vedem în zilele următoare cum vom proceda și vom verifica din nou. Pentru că problema cu acest tip de majoritate, care atârnă de trei-patru persoane în sus - în jos, este faptul că e totuși volatilă și e o slăbiciune a acestei opțiuni pe care și-a asumat-o președintele Iohannis. S-a obținut o victorie importantă, pentru că, într-adevăr, s-a scăpat de guvernarea Dăncilă și aceasta era o cerință pe care cetățenii o aveau de la noi în mod constant. Eu sunt de două luni în stradă și oamenii îmi spuneau lucrul acesta, am scăpat de guvernarea Dăncilă, începem să reparăm România, modificările de conducere la Cameră și Senat ar putea să fie una dintre variante, dar o să vedem în mod concret ce voturi există”, a afirmat Barna, întrebat pe această temă.

Lasă un comentariu