* “Nu-mi place să vorbesc în limbi străine/ Eu sunt un vultur, nu sunt un papagal./ Privighetoarea cântă pentru sine/ Un singur cântec, dar e magistral./ De ce-aș vorbi engleză sau germană/ Sau graiul rus, francez sau spaniol?/ Când limba mea-i balsam de pus pe rană/ Izvor de apă vie, nu nămol./ În limba asta mă simt cel mai bine/ Ea varsă raze de argint în jur,/ Mai dulce e ca mierea de albine,/ Limba română, templu de azur./ Ea s-a născut și-a florit sub mâna/ Lui Dumnezeu în 2000 de ani./ Regină între graiuri e româna./ N-o poate nimeni cumpăra cu bani”.
***
* “Dimineață de decembrie. Ascult, la televizor, un concert de pian de Beethoven și citesc cugetările lui Tolstoi despre Dumnezeu. În camera de alături, copiii dorm în pace, vegheați de îngeri. Pentru mine, acesta e raiul pe pământ, nu-mi pot dori nimic mai mult în viață”.
***
* “Nu mă voi dezice niciodată de religia și biografia părinților mei, pe care i-am divinizat. Tata citea biblia în genunchi. A fost un sfânt. Mama, de asemenea, era creștină după Evanghelie. În 1987 m-am întors la religia strămoșilor mei și m-am căsătorit în religia ortodoxă, și când va fi să mă ia Domnul, doresc să fiu înmormântat în religia ortodoxă”.
Corneliu Vadim Tudor (1949-2015), scriitor, politician și jurnalist român. Este fondatorul Partidului România Mare și membru al Parlamentului European. A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. Este absolvent al Colegiului “Sfântul Sava” din București. A făcut cursuri la Școala de Ofițeri de rezervă din București. Este licențiat al Facultății de Filosofie a Universității din București cu o teză despre sociologia religiei. A fost senator în Parlamentul României în perioada 1992-2008. În anii 1996, 2000 și 2004, a candidat pentru funcția de președinte al României. A înființat revistele “România Mare”, “Săptămâna”, “Politica” și ziarul “Tricolorul”. Vadim Tudor a publicat 32 de cărți, din care volume de poezie și publicistică, unele editate în franceză, engleză și arabă, și a scris piese de teatru. În revistele sale apare sub pseudonimul “Alcibiade”.
Patriot și naționalist, în sensul bun al cuvântului, sau “țuțist, dar neînțeles și trădat de cozile de topor români, de lingăii din jurul lui și de dușmanii Ardealului hungaroizi, care cu politica pașilor mărunți au alungat din țară toată baza națională și care acum sunt în stare să comande și să formeze noi parlamente după bunul lor plac, dar în marele detriment al istoriei românești și în special al celei din Ardeal, care acum se vede fără un Mihai Viteazul, Iancu, Horia, Cloșca sau Crișan. (n.a.).
