Este vorba, desigur, despre alegerile prezidențiale care au intrat deja în faza finală, pentru câștigarea cărora competitorii fac pregătiri serioase, cu strategii specifice unui asalt decisiv, dar care îi va surâde doar unuia dintre cei doi.
Deși primul tur de scrutin a dat o anume direcție competiției, lăsând să se întrezărească unele șanse de reușită cu nominalizare, ne permitem să apreciem că războiul electoral este departe de a fi câștigat de candidatul cel mai bine poziționat acum. De ce? Pentru că în vreme ce în tabăra celor mai bine poziționați domină euforia unui câștig final, aparent conturat, în tabăra social-democrată se muncește sisific, se fac analize serioase, se taie în carne vie, se analizează greșelile și se propun măsuri care să ducă la revitalizarea fostului bazin electoral, care cu patru ani în urmă umplea țara de roșu, aflat acum în derută, ceea ce nu înseamnă că a trecut definitiv în tabăra albaștrilor.
Deși situația după primul tur de scrutin este cunoscută detaliat, realitatea dovedește că și ea a avut surprizele ei, în sensul că nu toate previziunile s-au înfăptuit aievea. Majoritatea prognosticurilor dădeau șanse mari de a intra în turul doi al alegerilor prezidențiale candidatului USR (Uniunea Salvați România), Dan Barna, susținut în general de tineret, care, iată, a suferit o înfrângere dură, lăsând liber culoarul competiției, candidatului PSD, Viorica Dăncilă, cea demisă, nu demult, împreună cu guvernul ei, de la conducerea țării.
Pentru a întări cele afirmate, în sensul că nimic nu este bătut în cuie, că prudența este mama înțelepciunii și că nu este bine a spune “hop” înainte de a sări, vă reamintesc o realitate din timpul Primului Război Mondial, în confruntarea dintre Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria) și Antanta (Franța, Anglia și Rusia), care a început, după cum bine se cunoaște, în 1914 și s-a finalizat în 1918. După doi ani de sângeroase confruntări, deci în 1916, Puterile Centrale, în frunte cu germanii, erau “pe cai mari”, într-o ofensivă permanentă, pe toate fronturile, ele reușind să cucerească 411.000 km pătrați din teritoriile celor care formau Antanta, în vreme ce aceștia din urmă, doar 29.000 kmp de la adversar, pe ici pe acolo. Entuziasmați de acest succes, conducătorii acestor țări făceau fel de fel de declarații dintre care cea mai euforică ni s-a părut a primului ministru al Ungariei, Tisza Pista, de la acea vreme, care vorbea de strălucitul rol al națiunii maghiare, conferit de divinitate, pentru civilizarea popoarelor Europei. Intrarea ulterioară în război a Italiei, României și îndeosebi a Statelor Unite, a schimbat radical cursul evenimentelor, războiul fiind câștigat, în final, de cei care, la un moment, se vedeau clar învinși.
Cam în aceeași notă ar putea să se desfășoare și alegerile prezidențiale de la noi, dacă unii dintre competitori se vor declara câștigători înainte de a socoti și ultimul vot, care să dea acel 50 la sută plus unu, care conferă legitimitate deplină victoriei unuia dintre candidați.
Părerea noastră este că PNL a pășit cu stângul în campania din turul doi și în acest sens avem mai multe argumente. În primul rând, candidatul acestuia dă dovadă de o anumită aroganță. El nu numai că desconsideră adversarul, pe care-l vede deja răpus la pământ, ca în arenele de gladiatori, dar se dedă la atacuri dure, nu atât împotriva liderilor PSD, ci a partidului în ansamblul său, ceea ce este o mare eroare. Acest mod total greșit de abordare creează cu siguranță resentimente în rândul multor alegători, foști simpatizanți ai PSD, care în fața urnelor se vor gândi, de două ori, dacă nu cumva și Iohannis, cel inofensiv și tăcut, nu va deveni o copie fidelă a lui Dragnea, în perioada celui de-al doilea sejur de la Cotroceni.
În legătură cu soarta PSD e bine să reținem că nu acesta trebuie să piară, ci liderii acestuia, care l-au adus în situația de a fi deturnat de la misiunea sa istorică. Pentru că social-democrația, în ansamblul ei, este un rezultat al evoluției societății din ultimele secole, ca formă de exprimare ideologică și doctrinară a voinței păturilor mai nevoiașe ale societății, iar dacă avem în vedere starea de fapt a românilor, și în privința nivelului de viață redus, gradul de simpatie se învârte în jurul acestuia.
Așadar, mai multă prudență în formularea de acuzații la adresa partidului, iar categorisirea acestuia drept “ciuma roșie” ni se pare cu totul jignitoare.
Credem că lucrul cel mai bun pe care l-ar putea face acea parte a clasei politice, care acum se vede curată, este de a ajuta PSD, evident, prin exemplul personal, în planul practicii manageriale și nu în vorbe, să se revitalizeze, să se reinventeze pe sine, prin aplicarea corectă a principiilor democrației interne de partid, eliberând partidul din mâinile fripturiștilor, aventurierilor, a unor găști și lideri, baroni locali care, prin nemernicia lor, l-au adus în situația în care el se află astăzi. În altă ordine de idei, să nu uităm că democrația adevărată, fără o opoziție viguroasă, nu poate funcționa la parametri ei normali. Ca urmare, social-democrația nu poate fi distrusă, pentru că ea constituie, în cazul de față, răul necesar unei bune funcționări a Parlamentului, a celorlalte instituții ale democrației, iar un astfel de mod comportamental se cere exclus din retorica electorală.
Un alt punct nevralgic care poate să atârne serios în opțiunile de vot ale alegătorilor, la turul doi, ar fi refuzul candidatului Iohannis de a participa la o dezbatere televizată cu candidatul PSD, Viorica Dăncilă. Noi îi înțelegem ezitările, dar un refuz de acest fel ar putea să aibă influență majoră asupra opiniilor de vot ale celor nedeciși, care privesc lucrurile mai puțin în profunzime.
O campanie electorală centrată doar pe înlăturarea “dușmanului de clasă” este cu totul neproductivă. PNL și președintele Iohannis ar avea suficiente argumente cu care să-și atragă electoratul, dar nu să-i amăgească. Dacă stafful de campanie al domniei sale va înțelege acest lucru va avea câștig de cauză, pentru că românii așteaptă nu atât răzbunări politice de la cei care ne vor conduce țara, cât fapte, orientări serioase de politică, pentru a pune capăt pentru totdeauna capitalismului de cumetrie pe care-l oploșim de peste trei decenii, spre disperarea celor care doresc în România o viață mai curată, mai bună.
Atragem, de asemenea, atenția că în acest context, și dacă candidatul cu cele mai mari șanse la victorie va continua această retorică agresivă, a distrugerii în locul celei a construirii, ar putea pierde multe voturi pe plan intern și nu știm dacă voturile celor din străinătate, care vor rămâne consecvenți în orientările lor, îi vor putea salva reputația.
Interesul pe care îl acordă alegerilor prezidențiale dovedește faptul că românii consideră Președinția, cea mai înaltă funcție în stat, ca autoritate supremă a democrației. Este o dovadă că statutul de Republică semi -prezidențială ni se potrivește și, ca atare, el trebuie acceptat ca voință populară. De aceea credem că orice încercări ale unor partide politice deținătoare de majorități în Parlament, de a modifica acest statut, de a ciunti din prerogativele președintelui constituie un act neconstituțional și trebuie tratat ca atare. Românii au nevoie de un om reprezentativ și integru, care să le apere interesele fundamentale și, mai ales, de un președinte înțelept, iubitor de țară, pentru care interesele acesteia să fie mai presus de orice. Așadar, fii binevenit un astfel de președinte al României!
