MĂRTURII ISTORIOGRAFICE EXTERNE DESPRE ȘTEFAN CEL MARE

Distribuie pe:

De la început, trebuie să precizăm faptul că dispunem de un însemnat număr de izvoare, cronici și referințe străine: poloneze, germane, italiene, maghiare, slave, turcești etc., care conțin bogate informații și numeroase aprecieri în legătură cu titanul Moldovei, Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cronicarul polonez Miechowski, ale cărui constatări nu le putem pune câtuși de puțin la îndoială, date fiind și evenimentele neplăcute dintre moldoveni și polonezi (Codrii Cosminului - 1497), zice: “Bărbat glorios și victorios, care a biruit pe toți regii vecini... Om fericit, căruia soarta i-a hărăzit, cu dărnicie, toate darurile. Căci, pe când altora le-a dat numai unele însușiri, și anume, unora prudență împreunată cu șiretenie, altora virtuți eroice și spirit de dreptate, altora biruință asupra dușmanului, numai ție ți le-a hărăzit, la un loc, pe toate. Tu ești drept, prevăzător, isteț, biruitor contra tuturor dușmanilor. Nu în zadar ești socotit printre eroii secolului nostru”.

Cronicarul contemporan polonez Dlugosz, după ce descrie amănunțit lupta cu armatele lui Mahomed al II-lea, din fața Vasluiului, de la 10 ianuarie 1475, exclamă atât de elogios: “O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită în contra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfătări și în lupte civile”.

Un alt polonez, cu numele de Wapowski, îl califică drept “strălucitul luptător, foarte vestit prin victoriile asupra turcilor”, adăugând că: “vitejia și succesul lui Ștefan erau renumite la popoarele vecine, pentru experiența în chestiunile militare și faptele celebre săvârșite contra turcilor, tătarilor și ungurilor”.

Însuși Sigismund I, regele Poloniei (1506-1548), (neîndoielnic martor ocular la dezastrul din Codrii Cosminului, după campania vinovată împotriva Moldovei a lui Ioan Albert, din august-octombrie 1497), adresându-se printr-o scrisoare lui Petru Rareș, la un sfert de veac de la moartea nemuritorului domnitor, îl numește «Ștefan cel Mare» (Stephanus ille magnus). Sub acest supranume este cunoscut în toate limbile de mare circulație: Stephen the Great, Stephan der Grosse, Etienne le Grand etc., fără confuzie cu alte personalități ale lumii.

Antonius Bonfinius, cronicarul și istoriograful oficial al lui Matei Corvinul, regele Ungariei, cel din urmă fiind aspru înfrânt de către Ștefan cel Mare în bătălia de la Baia, din 1467, recunoaște și el calitățile deosebite ale conducătorului Moldovei: “Era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândre, pe lângă acestea activ și strașnic la război”.

Cronica maghiară, cunoscută sub denumirea de Chronicon Dubnicense, îl prezintă pe Ștefan, după lupta de la Vaslui (1475): “bun apărător al țării sale și al poporului său, care s-a împotrivit cu bărbăție (turcilor), în mijlocul țării sale, gata să moară pentru ai săi”.

În legătură cu aceeași bătălie de la Baia, dominicanul Petru Ranzanus scrie: “Stăpânea atunci întreaga țară, un bărbat de energie fără pereche, numele căruia era Ștefan... acesta deodată a atacat oastea regelui și a câștigat victoria”.

Însuși Papa Sixt al IV-lea adresează elogii lui Ștefan, atunci când scrie: “Faptele tale săvârșite... cu înțelepciune și vitejie, contra turcilor infideli, inamici comuni, au dus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești în unanimitate foarte mult lăudat”.

Un italian contemporan mărturisește și el: “Om foarte rafinat și foarte fin în meșteșugul războiului”.

În sfârșit, pentru a încheia cu aceste mărturii externe, vom reproduce relatările mai complexe ale medicului venețian, Matei Muriano, care fusese la Suceava și stătuse pe lângă Ștefan și curtea sa, îngrijindu-l de podagra (guta) de care suferea. Acesta consemnează că domnitorul: ,,este un om foarte înțelept și demn de mare laudă, foarte iubit de supuși, căci e blând și drept, foarte vigilent și darnic”.

Din referințele de până aici, constatăm, cu îndreptățită satisfacție, că voievodul nostru este supranumit «Cel Mare», că este o deplină concordanță între aceste referințe asupra meritelor sale personale și sociale, conturând o personalitate plenară, un conducător de stat și militar de mare elită, aureolat de razele genialității. Conștiința europeană avea deplină dreptate să schițeze un astfel de profil moral, căci ea se convinsese «pe viu» că gigantica luptă a lui Ștefan fusese dusă de către acesta, nu numai pentru apărarea neatârnării Moldovei, ci și pentru salvgardarea Europei de urgia lui Mahomed

al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Este cazul să precizăm, de asemenea, că marele voievod al Moldovei a dus în general războaie de apărare, defensive, și nu de cucerire. Cu totul excepțională ni se pare, mai ales, mărturia elogioasă la superlativ, dar în același timp veridică a lui Dlugosz. Într-adevăr, Ștefan era, la vremea aceea, singurul care ar fi putut duce cu succes campania pentru alungarea turcilor din Europa și pentru recucerirea Constantinopolului.

Lasă un comentariu