PESTE 1.000 DE OAMENI AU PRIMIT O ȘANSĂ LA VIAȚĂ DIN PARTEA ANGAJAȚILOR E.ON

Distribuie pe:

* În ultimii doi ani au fost organizate 4 campanii de donare de sânge, cu peste 300 de donatori.

* Sângele recoltat asigură necesarul funcționării unei secții de Chirurgie, timp de două săptămâni.

Un număr de 89 de angajați ai E.ON au participat, marți, la o campanie de donare de sânge desfășurată la Târgu-Mureș, aceasta fiind cea de-a 4-a organizată prin colaborarea cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină în ultimii doi ani, ridicând astfel la 320 cifra totală a donatorilor implicați.

Donarea a avut loc la sediul din Târgu Mureș al E.ON, unde 7 specialiști de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș au venit cu echipamente mobile. Au fost recoltați 40 de litri de sânge care vor ajunge la peste 260 de oameni aflați în suferință.

“Este o campanie foarte reușită. Dacă ne gândim că într-o lună, la centrul nostru, putem ajunge la 1.200 de donatori, cei peste 300 de donatori de la E.ON înseamnă mai bine de un sfert. Ne dorim să continuăm această colaborare”, afirmă Marinela Lazăr, psiholog la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș.

Cu sângele recoltat de la cei 320 de donatori, au primit șansa la viață circa 1.600 de bebeluși. Practic, cu cei 450 ml de sânge de la un donator poate fi salvată viața a 3 adulți sau a 5 bebeluși. În ultimii doi ani, angajații E.ON au donat în total o cantitate de circa 144 de litri de sânge, exact atât cât îi trebuie unei secții de Chirurgie ca să funcționeze 2 săptămâni.

Nevoia de sânge este una permanentă. Statisticile spun că, cel puțin o dată pe parcursul vieții, 70 din 100 de oameni au nevoie de sânge. În același timp, doar 1,7% dintre români donează, ceea ce face ca de multe ori să existe deficit de sânge în spitale și să se piardă timp valoros pentru tratarea bebelușilor, a victimelor rezultate în accidente rutiere, a bolnavilor de cancer sau a celor care au nevoie de intervenții chirurgicale.

Procentul de 1,7% dintre adulți care donează situează țara noastră departe de țări precum Danemarca, unde procentajul este de 10%, Anglia - 9%, Franța sau Germania - 6%.

Lasă un comentariu