Menționăm faptul că fenomenul nu este doar local, ci și național. Trebuie să se fi întâmplat ceva de bun augur în mintea românilor, pentru că anul acesta, festivitățile de Ziua Națională a României
s-au bucurat nu numai de o foarte bună organizare, ci și de o excepțională participare a românilor la eveniment. O participare consimțită, dezinvoltă, plină de exuberanță și optimism, care trăda acea bucurie a omului care s-a descoperit pe el însuși, concluzionând cu mândrie că nici el nu este o paria a Europei, și nici țara lui, România, nu este de aruncat și, în concluzie, ambele stări de fapt merită să fie omagiate cum se cuvine.
Beneficiind de o vreme însorită, românii s-au îndreptat în valuri spre locurile în care au avut loc evenimentul, cu steaguri și eșarfe tricolore, cu zâmbetul pe buze, cu emoțiile specifice și cu dorința de a fi părtaș la el ca la cea mai sfântă sărbătoare. Fenomenul pare a fi fost general, chiar național, am putea spune, dar el s-a simțit mai pregnant pe meleagurile noastre mureșene, și în special la Târgu-Mureș, unde se știe, de circa 28 de ani încoace, de când România postdecembristă și-a asumat drept Zi națională, 1 Decembrie 1918, ziua celei mai mari împliniri istorice din viața neamului nostru, participarea manifestă a târgumureșenilor la eveniment a fost mereu o problemă. Frustrarea datorită acestei stări de fapt părea cu atât mai evidentă cu cât propunerea de desemnare a datei de 1 decembrie drept noua Zi Națională, după cea de 23 August, a plecat de aici, de la Târgu-Mureș, ca opțiune a conducerii naționale a Vetrei Românești și susținută cu ardoare în forul legislativ al țării de parlamentarii noștri de atunci în frunte cu marele patriot Radu Ceontea (de care românii au uitat prea repede), care au reușit să convingă majoritatea covârșitoare a aleșilor vremii să decidă acest lucru.
Manifestările prilejuite de împlinirea a 101 ani de la înfăptuirea României Mari au fost de mai mare amploare decât cele ale Centenarului, dar și participarea târgumureșenilor, pe măsură. După toate estimările, numărul lor a depășit cifra de 10.000: bărbați, femei și mai ales copii, tineri și vârstnici, marea de oameni împânzind de la un capăt la altul Piața Victoriei și Piața Trandafirilor, asistând cu mare bucurie la toate manifestările, de la slujba religioasă, alocuțiuni, la defilarea gărzii de onoare și a tehnicii de luptă. Referindu-ne la acest ultim aspect, constatăm că municipiul Târgu-Mureș nu este chiar “un sat fără câini”. Cum e și firesc, această parte a festivităților s-a încheiat cu o impresionantă Horă a Unirii.
Mergând pe firul evenimentelor, trebuie să înțelegem că din punct de vedere al importanței istorice, anul 101 nu este cu nimic mai prejos decât cel al Centenarului. Pe 4 iulie 2020 va trebui să sărbătorim centenarul Tratatului de la Trianon, care a consfințit în analele dreptului internațional justețea deplină a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Și, pentru a fi și mai expliciți, amintim că înfăptuirea României Mari era posibilă, juridic vorbind, fără Adunarea de la Alba Iulia, ca pradă de război, dar nu și fără Tratatul de pace de la Trianon, fără semnăturile șefilor a zeci de state, în frunte cu marile puteri ale lumii, care au aprobat întru totul decizia de la Alba Iulia, asigurând astfel legalitate deplină și temelie de granit României Mari. Pierirea Trianonului, cum clamează, tot de o sută de ani încoace, cei care au pierdut teritorii stăpânite pe nedrept secole de-a rândul, înseamnă nerecunoașterea ordinii de drept statuată atunci și, ca urmare, repunerea în discuție a reîmpărțirii unor teritorii, sub incidența căreia cad și cele trei provincii ale României: Transilvania, Basarabia și Bucovina, care la 1918 au revenit la patria-mamă. Este vorba nu numai de pierderea unor teritorii, ci de un atac criminal la destinul unui popor, care a realizat reîntregirea mult așteptată cu prețul unor sacrificii enorme, atât de ordin material cât și uman.
În această perspectivă, “trezirea lui Ion și Gheorghe”, fie ei din țară sau din diasporă, este de bun augur. Prin sporirea participării la evenimentele ce privesc destinul țării crește și încrederea că ea va fi apărată la nevoie, românii dând astfel un semnal lumii și vecinătății că le pasă de țara lor, că România Mare n-a fost constituită nici la ceas de seară, n-a fost câștigată nici la poker, ci a fost construită din temelii și cu jertfe enorme, din aceeași plămadă a românismului aflat din vechime, și din abundență pe ariile întinse ale Europei, supuse de străinătate prin jaf și rapt și căreia, la 1 Decembrie 1918 i-a sosit ceasul dreptății. Și pentru a-i liniști pe cei care se plâng că le-au fost furate teritorii, amintim că în Tratatul de la Trianon și, implicit, între granițele României Mari n-au fost cuprinse decât o parte, este adevărat cea mai mare parte a arealului românesc. Vorbim aici de teritoriul până la Tisa, de nordul Maramureșului și al Bucovinei, de sudul Dobrogei, de Banatul sârbesc și alte teritorii, din care adunate la un loc s-ar mai fi constituit o țară românească. Dovada cea mai limpede a acestei realități o constituie cele câteva milioane de români ce formează comunitățile istorice din jurul granițelor noastre.
Sperăm că această deschidere spre omagierea pe scară largă și cu participare masivă a populației a marilor momente ale istoriei noastre naționale își va continua cursul în anii care urmează. În ce-i privește pe mureșeni și târgumureșeni, am dori să-i vedem descătușați de frica de a nu-i supăra pe vecini, arborând drapelul, devenind și mai participativi, pentru că loc pentru ei există suficient la acest gen de manifestări, arborând, în același timp, pe la casele lor cât mai multe drapele, încingând orașul de roșul-galbenul-albastrul Tricolorului. Așa cum procedează cetățenii tuturor statelor care se pretind cu prilejul zilelor naționale. Statele Unite, Franța și Elveția sunt țări de urmat. Acest mod de manifestare, și nu altul, va contribui la consolidarea demnității noastre. Numai așa vom putea răspunde guralivilor și plângăreților de ocazie cu privire la realitățile statuate cu o sută de ani în urmă și care, în numele dreptății planetare, așa trebuie să rămână. Singura noastră nemulțumire care persistă este că n-am reușit, în contra propagandei de la Budapesta, să convingem minoritatea maghiară din țară că 1 Decembrie este și al lor, ca și România, de altfel. Că rostul împlinirii lor este aici, pe meleagurile comune, cot la cot, și la bine, și la rău, alături de români, și celelalte minorități, pe ale căror semnale de mulțumire și bucurie, pentru România lor, le primim cu drag.
Foto: VIOREL CONȚIU
