CONGRESUL STUDENȚILOR MEDICINIȘTI DIN ACEST AN, DEDICAT ANEI ASLAN; 800 DE PARTICIPANȚI DIN 30 DE ȚĂRI

Distribuie pe:

Cea de-a treia ediție a “International Medical Students Congress of Bucharest (IMSCB)” are loc în perioada 4-8 decembrie, evenimentul din acest an fiind dedicat Anei Aslan și reunind 800 de participanți din peste 30 de țări.

Congresul vizează crearea unei relații strânse între lumea medicală autohtonă și cea internațională, informează organizatorii - Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, prin intermediul unui comunicat de presă.

“Închinat uneia dintre figurile de seamă ale medicinei românești și internaționale, academicianul Ana Aslan, ediția de anul acesta devine un sanctuar de cultură, cunoaștere și multiculturalitate și împrumută metaforic din puterea femeii care a învins orice prejudecăți ale vremurilor, dând dovadă de determinare și perseverență”, au precizat organizatorii.

Deschiderea a avut loc miercuri, la ora 18.00, la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan” din Otopeni.

“La evenimentul din acest an s-a muncit mai mult ca niciodată. Tânăra echipă de studenți din comitetul de organizare a pregătit un program foarte bogat, ce ascunde multe surprize pentru participanți. Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” se bucură că găzduiește acest eveniment. Suntem siguri că acest congres va contribui cu succes la creșterea vizibilității școlii medicale românești atât pe plan național, cât și internațional”, a precizat prorectorul Viorel Jinga.

Congresul va include șapte conferințe, dar și o sesiune de prezentare a lucrărilor realizate de către tânăra generație.

“În cadrul congresului, participanții vor avea ocazia de a transforma teoria în practică prin intermediul celor 80 de workshopuri interactive, puse la dispoziție de echipa de organizare în colaborare cu medici din întreaga lume. În acest sens, anul acesta, IMSCB introduce un concept revoluționar regăsit sub denumirea de “Body Interact”, oferindu-le participanților o serie de cazuri autentice aplicate pe un pacient virtual”, a declarat președintele SSMB, Rareș-Bogdan Băloi.

Evenimentul le va oferi participanților și ocazia de a se relaxa în perioadele dintre activitățile științifice, într-un Art Lounge, unde vor putea fi admirate compoziții vizuale realizate de studenții mediciniști “ce păstrează o picătură din visul Anei Aslan: tinerețea fără de bătrânețe”.

IMSCB reprezintă o extensie a Congresului Național pentru Studenți și Tineri Medici, organizat începând cu anul 1994. Informații suplimentare legate de oportunitățile oferite de IMSCB se găsesc pe site-ul oficial https://ssmbucharest.ro/, dar și pagina de Facebook “The International Medical Students Congress of Bucharest”.

Lasă un comentariu