JUCĂTORII CELOR DE LA CFR CLUJ AU VÂNDUT BILETE PENTRU MECIUL CU CELTIC GLASGOW. “VOR VENI SĂ CÂȘTIGE. NU S-AU VĂZUT CU SACII ÎN CĂRUȚĂ”

Distribuie pe:

Jucătorii lui CFR Cluj își cheamă suporterii alături, pe arena “Dr. Constantin Rădulescu”, pentru partida de astăzi, cu Celtic Glasgow, care îi poate duce în primăvara europeană. Cu această ocazie, doi dintre cei mai reprezentativi jucători ai trupei lui Dan Petrescu, Andrei Burcă și Billel Omrani, au vândut bilete la meci, într-un mall din Cluj. În același timp, au semnat autografe și au făcut fotografii cu cei mai fanatici suporteri ai echipei. Evoluțiile bune din acest sezon l-au transformat pe Andrei Burcă într-un jucător de echipă națională. Piesă de bază pentru Dan Petrescu, Burcă are încredere mare în colegii săi, însă este conștient că scoțienii nu vor veni la Cluj să facă figurație. “Cred că este cel mai important meci din acest an și sperăm să reușim să ne calificăm. O să întâlnim o echipă foarte bună care va veni să câștige și să joace fotbal pentru că așa a făcut în fiecare meci. Noi trebuie să ne ridicăm la înălțimea acestui meci și să reușim să ne calificăm. Nu cred că au mentalitatea noastră. Adică nu cred că s-au văzut cu sacii în căruță și vin aici să se predea sau să joace fotbal la mișto. O să vină să joace fotbal, ceea ce știu să facă și sunt o echipă valoroasă și cu siguranță își vor dori cele 3 puncte pentru că sunt și bani la mijloc”, a declarat Andrei Burcă. Partida dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow este programată astăzi, 12 decembrie, de la ora 20, în ultima rundă din Grupa E din Europa League.

Lasă un comentariu