TRĂDARE ISTORICĂ ÎN LIGA 1! CFR CLUJ ÎI SUFLĂ O SUPER VEDETĂ FCSB-ULUI

Distribuie pe:

FCSB și CFR Cluj se luptă și în mercato, în această iarnă, nu doar pentru supremația din Liga 1. Dan Petrescu încearcă să îi sufle o super vedetă lui Gigi Becali. În pauza competițională, lupta dintre FCSB și CFR Cluj se mută pe piața transferurilor. Atât clubul deținut de Gigi Becali, cât și campioana en titre a Ligii 1 sunt interesate de transferul mijlocașului ofensiv al Astrei, Costantin Budescu. Revenit în vară, în Liga 1, Budescu a impresionat în prima parte a campionatului, iar cei de la FCSB și CFR Cluj au recunoscut că și-ar dori transferul fotbalistului, ajuns la 30 de ani. Primul care și-a exprimat dorința de a-l transfera pe Budescu a fost Gigi Becali, care i-a pus însă o condiție greu de îndeplinit fotbalistului de la Astra, care a mai evoluat la FCSB între 2017 și 2018. De această dată, Gigi Becali vrea ca Budescu să joace vârf la FCSB, lucru care îl face pe mijlocașul Astrei să nu fie de acord cu transferul. Dan Petrescu, în schimb, este dispus să se abată de la stilul de joc care l-a consacrat, în cazul în care oficialii CFR-ului i-l aduc pe Budescu. “Bursucul” a făcut această dezvăluire după ce a fost întrebat, într-un interviu oferit Gazetei Sporturilor, de ce jucătorii săi de la Unirea Urziceni nu au confirmat atunci când s-au transferat la FCSB. “Își pierduseră din motivație și nu mai era spiritul necesar. Antrenorului care vine după mine îi e foarte greu, pentru că eu cer foarte mult de la jucători. I-a luat la pachet, numai că la FCSB se caută altceva: talent, goluri multe. La Unirea jucam altfel: apărare, faze fixe și muncă multă. Nu aveam la Urziceni fotbaliști care driblau, erau doar oameni de echipă și eu cam asta caut mereu. Bine, dacă aș avea un jucător senzațional, n-aș zice nu, aș face tot jocul pentru el. Ca să vă dau un exemplu, spun Budescu. El e un fotbalist senzațional, poate face diferența oriunde, oricând. Doar că e mai special. Și dacă nu s-ar încadra, i-aș face loc! Păi, dacă-l văd pe unul în antrenamente că e magician, ce dracu' să fac? Sunt nebun să-l las rezervă? Ce, Hagi făcea faza de apărare în naționala din '94? Dar nici nu trebuia, nu-l lăsam noi să se apere, îi ziceam să stea sus mereu. Se mai întâmpla să mă mai supăr și-i ziceam lui Iordănescu «Nea Puiule, nu-l mai pune pe dreapta, mai mută-l și în stânga! Că pe dreapta alerg eu pentru el! Să mai alerge și Selymes!»“, a declarat Dan Petrescu.

 

FCSB și CFR Cluj se bat pentru transferul starului de 4.000.000 de euro

Lupta dintre FCSB și CFR Cluj se anunță a fi una crâncenă. Cu toate că el ar fi dispus să plece de la Astra, Budescu are o cotă foarte mare, iar cerințele patronului grupării giurgiuvene, Ioan Niculae, vor fi mari. Nu mai puțin de 4.000.000 de euro este cota lui Constantin Budescu, conform specialiștilor de la Transfermarkt.de. De altfel, Budescu a și fost întrebat despre interesul de la FCSB, iar răspunsul mijlocașului de la Astra a lăsat loc de interpretări: “Poate dânsul (n.r. - Gigi Becali) mă vrea, dar eu nu știu nimic despre acest lucru. Nu vorbesc, v-am spus că nu îmi lipsește nimic la Astra și nu am de ce să plec momentan”. Ajuns la 30 de ani, Budescu are cifre impresionante în actuala ediție a Ligii 1: 14, 6 goluri și 7 assist-uri a adunat starul Astrei. Gigi Becali vrea să părăsească țara și să cedeze drepturile legate de brandul FCSB. Gigi Becali a declarat, miercuri, că ia în calcul varianta de a părăsi România și că este dispus să cedeze drepturile legate de brandul FCSB. “Borcea nu mai revine niciodată în viața lui în fotbal, nu mai face în viața lui fotbal. A făcut 5 ani de pușcărie de la fotbal, nu-i mai trebuie. Uite eu, de exemplu. Am făcut 0, nimic, și procurorul mă acuză de spălare de bani. Îmi iau cetățenie în altă țară, îmi iau doar drept de ședere în România. Chiar dacă nu faci nimic, nu scapi de ăștia, sunt ca râia! Aici doar stau, atât! Eu am dat 60 de milioane donații, am ajutat oameni cu dizabilități, copii, am luat vaccinuri. Am cumpărat aparatură la spitale de stat, milioane de euro. Am dat 45 de milioane donații”, a spus Becali, potrivit sport.ro. El a mai declarat că este dispus să îi cedeze jurnalistului Grigore Cartianu, care a criticat modul în care se “vinde” FCSB, drepturi legate de brand. “Pentru că nu mă pricep așa bine la business, îi dau gratuit domnului Cartianu tot marketingul. Îi cesionez dreptul de tricouri cu FCSB, să câștige el 10 milioane, 6 milioane pe an. Le dau cadou. Nu vreau niciun procent, nimic. Dau gratis totul! Vii mâine și facem actele. Îl suni pe Argăseală și gata! Declar public: Becali, patronul FCSB, îi cesionează lui Cartianu drepturile de a vinde produse cu marca FCSB”, a afirmat Becali.

Lasă un comentariu