GERUL BOBOTEZEI

Distribuie pe:

Demult, pe plaiuri cu zăpezi celeste,

Stăteau bătrânii vremii la taifas,

La vetre-ncinse-n clipe de răgaz

Cu adumbriri de veri în bărbi și plete.

 

Prunci odihneau la sân de mir și lapte,

Cu furca-n brâu lin se torceau “porunci”,

Puneau Țara la cale mândre “frunci”

Din simple bojdeuci, nu din palate.

 

Biserici cu-agheazmă sfântă și povețe,

Ne așteptau cu har de sărbători,

Din cer cădeau fulgi-îngeri, sub ninsori

Vedeam pe Dumnezeu zâmbind pe fețe.

 

E Gerul Bobotezei... Sacră iarnă

Cu amintiri, troiene, sănii, vis,

Se-ntorc străbuni din timpuri, din abis,

Cu chipuri dalbe sfaturi să ne cearnă.

 

E Gerul Bobotezei sfânt și aspru,

Mângâietor balsam pe plai și răni,

Cu suflet sincer, cald, cu vin în căni,

Să-i ascultăm povața de Sihastru.

(Din volumul “Călătorul”, Ed. Vatra Veche, 2018)

Lasă un comentariu