Provocatoare, ironică, debusolantă și chiar destul de riscantă poate părea în timpurile de azi tema din titlu. Provocatoare este pentru toată lumea provocantă, ironică poate fi pentru acei care se simt cu musca pe căciulă, debusolantă pare pentru cei nestatornici, fară rădăcini identitare, iar riscantă devine numai atunci când ai curajul ancestral, demodat azi, de a lua taurul de coarne! Dar ce are taurul cu familia? Ei bine, hai sa vedem.
Ontologic, monogam, indisolubil, bărbat, femeie etc... cuvinte, stări, ființe magice? Nu, nicidecum! E adevărat, ele nu mai apar foarte bine definite pe și de pelicula filmului epocii post sau trans-umane, adică robotice, dar au făcut și încă fac multe valuri în viața noastră planetară. Și chiar dacă ar fi să nu ne mai căsătorim niciodată (de ce am mai face-o de vreme ce la scurt timp ne despărțim!?) nu ,,pietrele” (Luca 19,40), ci roboții viitorului vor striga împotriva creatorului lor, așa încât debusolarea de atunci va fi mai tulbure și dramatică ca cea de acum!
Biblia nu a fost scrisă pentru roboți, nici pentru ființe încornorate. Și de ce ar mai avea taurul coarne dacă nu are cine să-l apuce de ele? Într-o epocă a transformărilor genetice nu ar fi exclus ca taurului de mâine să nu-i mai crească coarne... Și astfel, poimâine, Futilul va uzurpa Utilul, Nonsensul va exila Sensul, Infantilismul va merge la braț cu Snobismul. “Curat murdar!”.
Conform referatului biblic al creației, omul a fost zidit ,,după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1,26-27) un ,,suflet viu” (Facere 2,7) și a primit porunca de a se înmulți și de a stăpâni pământul. Această poruncă revelează unitatea ontologică dintre bărbat și femeie. De ce? Pentru că abia la apariția sufletului, creat și el după ce a fost alcătuit trupul, făptura nouă zidită de Dumnezeu se va chema Om! Și în acel Om primordial, pe nume Adam, era prezentă și Eva, una cu bărbatul ei. Observăm o ierahie, o ordine a apariției ființei umane în lumea aceasta: Materia (trupul), Sufletul (Spiritul) și Omul (ca bărbat și femeie), apoi, chiar la sfârșit, ca un fel de încoronare a Frumosului, Eva, Femeia care va da viață vieții. Iată că bărbatul este trup și suflet cu femeia sa! Lor, acestei tainice plămădiri ființiale și înainte ca Eva să fie adusă la viață, li se adresează interdicția divină de a nu mânca din Pomul Cunoștinței Binelui și Răului: “Să nu mâncați din el” căci “În ziua în care veți mânca din el cu moarte veți muri'' (Facere 2.16,17 ; 3,3-5). Așa încât ontologic, sau altfel spus “chiar dintru început, bărbatul și femeia una sunt” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Nu înțeleg de ce se opune lumea ateistă atât de vehement referatului creației! Doar ea este cea care mă “determină” să cred și să accept că din nimic și din întâmplare a apărut materia anorganică, apoi cea organică și mai apoi cea însuflețită. Dacă dintr-o piatră crepusculară a putut zâmbi viitorului un vierme, în ADN-ul căruia se scărpina deja în cap o maimuță, în orizontul privirii căreia se zbenguia în scutece, nerăbdător și sfidător, marele homo sapiens, de ce nu aș putea crede că în Bărbat, de la bun început ființă vie, era prezentă, ontologic, cu drepturi egale la existență, păcat și moarte, Femeia lui (Facere 2,18)!?
Dumnezeu e mult mai generos decât teoria evoluționistă. A inventat complementaritatea pentru a diminua singurătatea! Și nu doar asta, ci, separând femeia de bărbat, le-a dat posibilitatea coparticipării la actul creației alături de Creatorul lor. Accentuez aici planul divin, căci nu Bărbatul, ci Dumnezeu a sesizat răul (nebinele) singurătății lui. Ideea “alungării” acestei pustietăți din viața omului nu îi aparține, așadar, creaturii!
Azi vorbim foarte ades despre sexualitate. Ea a intrat deja în școală sub formă de informație cu intenția de a “alunga” neștiința și de a forma “conștiința”. Am putea fi onești și să încercăm să vedem partea bună a lucrurilor. Doar că se uită faptul că niciodată instinctul sexual nu se poate așeza pe aceeași treaptă pe care stă, prin creație (ontologic), genul ființei omenești. Cine nu înțelege ce este în esență omul, nu va înțelege nici sensul existenței genului omenesc și mai apoi al diferenței sexuale omenești și nici realitatea și sensul unirii conjugale monogame, indisolubile, a soților. Iar pentru înmulțirea neamului omenesc pe pământ, omul a fost binecuvântat (i s-a dăruit puterea de a procrea): ,,Nașteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facere 1,28). De aceea putem vorbi despre sexul masculin sau feminin al omului ca despre un dar divin, un dar al firii omenești, pe care omul îl poate însă disprețui prin desfrânare, întorcându-se împotriva darului firii, ieșindu-și din fire (Răzvan Codrescu).
Astfel, prin crearea sa, omul a primit inițial o îmbrăcăminte duhovnicească, dar cunoscând Dumnezeu înclinarea lui păcătoasă “a împărțit omul în bărbat și femeie” și în loc să rămânem la vrednicia îngerească, El ne-a îngăduit să procreăm întocmai ca dobitoacele (Psalmi 42,12). Adică precum taurii, azi tot mai mulți fără coarne! Adică fără știință, sens și rațiune. Doar instinct pur! În contradicție cu aceasta Adam afirmă: “Și va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa” (Facere 2, 24). Având în vedere expresia Adamică de mai sus, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: “Spune-mi, te rog, cum i-a venit în minte lui Adam să rostească aceste cuvinte? De unde știa viitorul? De unde știa că are să se înmulțească neamul omenesc? De unde știa că au să trăiască împreună bărbatul cu femeia? Că după călcarea poruncii a trăit bărbatul cu femeia; până atunci trăiau în rai ca îngerii; nu erau aprinși de poftă, nu erau asaltați de alte patimi, nu erau supuși nevoilor firii, ci au fost făcuți cu totul nestricăcioși și nemuritori, că nici măcar nu aveau nevoie de îmbrăcăminte”, afirmație care scoate în evidență harul profetic dăruit de iubirea divină lui Adam.
Nu îmi imaginez taur fără coarne. Nici familie fără...! Continuarea, logică și de bun simț, o las la îndemâna cititorului! Totuși, dacă Dumnezeu a vrut să aibă taurii coarne, de ce să îi stârpim noi acum? Doar pentru că putem!?
