Revenim în anul Domnului 2020, cu partea a doua a articolului despre bătrânețe, ca vârstă a fericirii. Dacă în anul care a trecut am serbat pe cea mai vârstnică credincioasă a parohiei noastre, astăzi este rândul celui mai vârstnic credincios al parohiei noastre, LORINȚ PETRU.
Și pentru dumnealui, la cei 91 de ani pe care astăzi îi împlinește, este timpul bucuriei pentru zilele pe care Dumnezeu i le-a oferit.
Deși anii și chiar boala au pus într-o oarecare măsură stăpânire pe trupul său firav, totuși motive de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite în viața sa are, lucru pe care îl mărturisește de câte ori are ocazia.
Putem spune că nu numai cei 91 de ani trăiți în muncă, demnitate, frică sfântă de Dumnezeu, dar și cei 65 de ani de căsătorie împreună cu soția Melania, trăiți în dragoste, respect față de familie, armonie, pot fi motive pentru care îl putem da ca exemplu pozitiv în cadrul comunității noastre.
Pot spune că de fiecare dată când mă întâlnesc cu nenea Petre, găsesc același om plin de smerenie, hotărât, mulțumitor, recunoscător, credincios, plin de o nădejde sfântă a lucrului bine împlinit, de-a lungul vieții sale, deși viața nu a fost întotdeauna numai darnică, cu bunătăți, ci au mai fost și încercări.
Născut la data de 8 ianuarie 1929, în localitatea Pogăceaua, într-o familie bine organizată, își finalizează cele 4 clase școlare, apoi se îndeletnicește cu munca pentru întreținerea familiei.
În 1955 se căsătorește cu tânăra Melania, împlinirea vieții fiind copiii, apoi nepoții și strănepoții cu care Dumnezeu l-a binecuvântat.
Printre cele mai grele momente ale vieții dânsului se pare că a fost mutarea la Cristești, mai bine zis, așa cum explica chiar dânsul, ruperea de locul natal, de vatra satului strămoșesc și venirea “într-un loc străin”. Lumea de astăzi pare pentru nenea Petru o lume care “parcă nu se mai regăsește, nu știe ce trebuie să facă, încotro să meargă, dar este mult mai ușoară ca cea a tinereții sale”.
Încă de la prima întâlnire a noastră, în Taina Spovedaniei, am remarcat simplitatea credinței, dar în același timp, și autenticitatea trăirii ei, iar deviza pe care mi-o spune foarte des este aceasta: “părinte, am încercat să ajut oamenii cât am putut de mult”.
În contextul în care anul trecut am celebrat satul românesc, astfel de exemple ale satului de odinioară, dar și de azi, sunt și trebuie să fie adevărate izvoare de demnitate, hărnicie, smerenie, credință, adevărate ancore pentru noi, cei mai tineri, prin care să răzbim în această lume atât de desacralizată.
Din partea noastră, a parohienilor cristureni, îi dorim zile binecuvântate de Dumnezeu, sănătate, răbdare.
Întru mulți ani binecuvântați, nenea PETRE!
