Deși “dependența de muncă” este obiect de studiu de mai bine de 45 de ani, lumea digitală din zilele noastre adaugă noi dimensiuni acestui concept.
Noile tehnologii - smart-phone-urile, tableta, laptopul oferă noi posibilități de a lucra de oriunde, oricând, ceea ce înseamnă, pentru unii oameni, a lucra tot timpul. Posibilitatea de “a-ți lua de lucru acasă” desființează, practic, granița dintre muncă și odihnă, mulți oameni continuând să lucreze și seara, la sfârșit de săptămână și chiar în timpul vacanței. Termenul a intrat și în vocabularul limbii române - “workaholism” (de la engl. “workaholism” - dependență de muncă).
Un “workaholic” este o persoană care o nevoie incontrolabilă de a lucra fără întrerupere.
Mediile de muncă solicitante, termenele care se apropie rapid și o lume în continuă viteză înseamnă, pentru majoritatea oamenilor, program de lucru prelungit peste limitele suportabilității. O întâlnire de afaceri ratată, întârzierea de a răspunde la un e-mail etc. semnifică, pentru mulți, venituri bănești pierdute. Filosofia potrivit căreia “timpul înseamnă bani” îi face pe mulți să renunțe la petrecerea unei seri relaxante alături de familie sau să se bucure de timpul liber petrecut în compania prietenilor. Această atitudine a devenit o problemă atât de mare încât “dependența față de muncă” este, în zilele noastre, o adevărată boală a secolului.
Workaholicul își vede de carieră, în detrimentul familiei sale. Adesea, este conștient de implicațiile comportamentului său. Psihiatrii Minirth și Meier ne oferă o imagine a adevăratei naturi a workaholicului și a impactului acesteia:
“… Egoismul perfecționistului (workaholic) este mult mai subtil. În timp ce e ocupat să salveze omenirea, muncind 100 de ore pe săptămână, el își ignoră, cu egoism, soția și copiii. Își ascunde emoțiile și lucrează ca un robot computerizat. El ajută omenirea, din dragoste și compasiune, dar, mai ales, ca o compensație inconștientă pentru propriile sale sentimente de nesiguranță și ca mijloc de a-și îndeplini atât nevoia puternică de aprobare din partea societății, cât și din mania de a fi perfect. Este autocritic și, în sinea lui, se simte inferior. Se simte un nimeni și își petrece cea mai mare parte a vieții sale lucrând într-un ritm frenetic pentru a-și dovedi că nu este cu adevărat (așa cum simte) un nimeni. În propriii săi ochi și în ochii societății, el este simbolul dedicării umane. ... Se enervează când soția și copiii îl solicită. Nu poate înțelege cum de aceștia au tupeul de a-l considera un tată și un soț iresponsabil, când, de fapt, el este un servitor dezinteresat al umanității. … În realitate, soția și copiii lui au dreptate și suferă profund din cauza egoismului său”.
Workaholismul este un termen ce poate fi ușor confundat cu ceea ce numim pasiune pentru muncă, dar nu este cazul. Workaholismul este o condiție în care un individ este dependent de muncă, așa cum unii oameni sunt depedenți de țigară sau de droguri. Se caracterizează printr-o dorință compulsivă de a lucra, chiar dacă nu este necesar. Aparent, poate fi un lucru bun, în ce privește atingerea unor obiective sau reușita în viață, dar, în realitate implică serioase costuri sociale, fizice și mentale.
Pasiunea pentru o muncă se datorează faptului că îți place ceea ce faci, dar, te poți detașa oricând dorești. În cazul work-aholismului, desprinderea de muncă devine o sarcină dificilă, dacă nu chiar imposibilă, dincolo de nevoile financiare sau de cantitatea de energie reală de care este nevoie în munca pe care o desfășori, riscând astfel, în timp, să-ți ruinezi nu doar propria sănătate, ci și relațiile cu familia și cu prietenii.
Unde se termină “munca asiduă” și unde începe “dependența de muncă”?
Cercetătorii consideră că o persoană dependentă de muncă este una care lucrează excesiv și compulsiv, nefiind capabilă să renunțe. Însă, până în prezent, nu există modalități clar stabilite pentru a face diferența între o persoană care “muncește din greu” și una “dependentă de muncă”.
Cercetătorii norvegieni de la Departamentul de Științe Psihosociale de la Universitatea din Bergen au identificat simptome specifice, caracteristice “dependenților de muncă”, folosind 7 criterii pentru a evalua posibilitatea ca un individ să cadă în această adevărată patimă.
1. Te gândești cum să-ți faci cât mai mult timp liber… ca să poți munci?
2. Îți petreci mult mai mult timp lucrând decât ai intenționat?
3. Muncești pentru a scăpa de sentimente de vinovăție, anxietate, neputință și/sau depresie?
4. Ți s-a atras atenția să renunți la muncă în exces, dar nu urmezi acest sfat?
5. Devii stresat, dacă ți se interzice să muncești?
6. Renunți la hobby-uri, distracție și/sau exerciții fizice în favoarea muncii?
7. Lucrezi atât de mult încât ești conștient că munca îți influențează negativ sănătatea?
Dacă răspunsul la aceste întrebări este “da”, înseamnă că ești dependent de muncă. Potrivit rezultatelor studiului, 30% din popula-ția globală suferă de această adevărată boală.
Oamenii identificați cu workaholism se clasează la un nivel ridicat în ce privește următoarele trăsături de personalitate:
• Caracter agreabil - workaholicii sunt mai altruiști, mai toleranți și mai modești.
• Nevrotici - workaholicii tind să fie nervoși, ostili și impulsivi.
• Intelectul / imaginația - work-aholicii sunt în general inventivi și orientați către acțiune.
Studiul a descoperit că tinerii sunt mai predispuși la workaholism. Sexul, nivelul de educație și starea civilă nu par să joace vreun rol. Cu toate acestea, părinții sunt mai susceptibili decât persoanele
fără copii.
Pericolele dependenței de muncă
Deși unii patroni se bucură, în sinea lor, că au angajat pe cineva dispus să muncească ziua și noaptea, pe termen lung, sunt afectați atât firmele, cât și angajații. Un studiu din 2013 realizat de Universitatea din Kansas a constatat că persoanele care lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână ar putea suferi atât consecințe fizice, cât și psihice: incapacitatea angajaților de a se detașa de muncă pare, inițial, să conducă la creșterea producti-vității, însă, în timp, productivitatea scade și relațiile se compromit. Stresul și, în cele din urmă, dependența crește riscurile pentru sănătate și poate contribui chiar la decese premature.
Orele de lucru în exces creează, de asemenea, o dinamică interesantă: cu cât oamenii muncesc mai mult, cu atât câștigă bani mai mulți. Dar, cu cât munca reduce timpul liber, cu atât plăcerea de a cheltui o parte din banii câștigați scade și ea, încât, fără să-ți dai seama, viața se rezumă doar la muncă, fără nicio altă satisfacție.
Efectele negative ale workaholismului
Dependența de orice tip este periculoasă, chiar dacă poate părea rezonabilă din anumite puncte de vedere. Există un sentiment de euforie în orice fel de dependență, dar în cele din urmă poate avea implicații serioase, lucru valabil și în cazul dependenței de muncă:
* probleme de sănătate recurente;
* insomnie datorată stresului excesiv și tendinței de perfecționism;
* depresie și anxietate;
* afectarea relațiilor sociale și de familie;
* scăderea performanței la locul de muncă;
* izolare și vulnerabilitate la alte dependențe (tabagism, alcoolism, jocuri de noroc, consum de droguri).
În plan medical (psihiatric), workaholismul este legat de fenomenul “karoshi” (din limba japoneză - “moarte din cauza suprasolicitării la locul de muncă”).
Primul caz de karoshi a fost raportat în 1969, odată cu moartea provocată de un accident vascular cerebral a unui bărbat muncitor în vârstă de 29 de ani, în departamentul de transport al celei mai mari companii de ziare din Japonia. Termenul a fost inventat în 1978 pentru a face referire la un număr din ce în ce mai mare de persoane care suferă de accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord atribuite suprasolicitării la locul de muncă. O carte pe această temă, publicată în 1982, a adus termenul în uz public. Spre deosebire de alte state avansate, Japonia recunoaște ca accident de muncă îmbolnăvirea sau moartea de pe urma epuizării prin supramuncă.
Numai în1990, în Japonia, peste 10.000 de oameni au murit din cauza sindromului Karoshi.
Într-un articol al OMS au fost menționate următoarele patru cazuri tipice de karoshi:
1. Dl A a lucrat la o companie de prelucrare a alimentelor, timp de 110 ore pe săptămână și a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 34 de ani.
2. Dl B, șofer de autobuz, lucra 3.000 de ore pe an. Nu a avut o zi liberă în cele 15 zile înainte de a suferi un AVC la vârsta de 37 de ani.
3. Dl C a lucrat într-o mare companie de tipografie din Tokyo, 4.320 de ore pe an, inclusiv munca de noapte și a murit în urma unui accident vascular cerebral la vârsta de 58 de ani.
4. Dna D, o asistentă în vârstă de 22 de ani, a murit în urma unui atac de cord după 34 de ore de serviciu continuu, de cinci ori pe lună.
Potrivit specialiștilor, efectele suprasolicitării prin muncă pot apărea chiar și la 6 luni după ce persoana respectivă reintră într-un ritm normal de lucru.
Cum facem față workaholismului?
Nu este necesar să ne auto-torturăm pentru a scoate tot ce-i mai bun din noi. Există și alte modalități, mult mai rezonabile și mai puțin stresante pentru a ne atinge obiectivele. Așadar:
* faceți pauze pentru a vă relaxa, a vă bucura, și apoi a reveni la lucru cu mai mult entuziasm;
* nu vă depășiți limitele;
* implicați-vă în activități care vă fac plăcere, altele decât munca. (surse - forbes.com, bible.org; foto - paracelsus-recovery, timpul.md)
