V-AȚI ÎNTREBAT VREODATĂ DE CE ȘI PENTRU CE... (II)

Distribuie pe:

1. - La tot felul de festivaluri artistice și neartistice, de simpozioane, de petreceri câmpenești, de nunți, botezuri și tăieri de panglici tricolore inagurale la te miri ce fleacuri, se mănâncă, se bea, se benchetuiește și se joacă perinița de crapă de ciudă toți dușmanii interni și externi ai României. Numai că în acele ocazii nu se vorbește serios și ferm despre vrednicie, despre cinste și omenie. Și mă întreb de ce și pentru ce atât de multă iresponsabilitate și de fals patriotism!? Iar voi, petrecăreții țării mele, habar n-aveți și ne tratați cu dispreț! Prin comportamentul vostru dați dovadă că v-ați pierdut până și puțina parte de suflet a vieții voastre. Sau cum zicea un amic de-al meu, frecvent comis-voiajor prin lumea largă: “Unii din diaspora românească, întristați de emoția tristă a străinătății ajung să îmbătrânească mult mai mult decât arată trecerea diurnă a timpului peste viețile lor începute în limba română și în credința străbună, ca apoi copiii copiilor lor să trăiască și să sfârșească în limbile și în religiile altor popoare ale Pământului”.

2. - Țin minte că atunci când am ajuns la vârsta copiilor de grădiniță, iar apoi la cea a elevilor de școală primară a satului natal, eu eram de zece ori mai sărac și de tot de atâtea ori mai fericit decât sunt acum îmbuibații copii ai copiilor noștri de la oraș. Și îmi reamintesc cu drag că aveam un coleg la grădiniță, iar apoi la școală atât de șugubăț și de năzdrăvan încât reușise să mă convingă să ne oferim în dar, de zilele prenumelor noastre, de sfinții Ioan și Ștefan, mereu același exemplar al cărții “Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, volum tipărit în anul 1907 la Editura “Junimea” din Iași. O moștenise de la mama mamei sale, româncă bucovineancă de prin părțile Cernăuților. Și am ținut acel obicei cu acea carte de povești până am absolvit școala elementară și destinul vieții ne-a despărțit. El a plecat în Sibiu, la prestigiosul Liceu “Gheorghe Lazăr”, iar eu fiind mai slab la pungă și mai hăbăuc la învățătură am devenit elev-practicant aurar în minele Musaru-Gura Barza-Brad și Roșia Montană-Abrud din Munții Apuseni. Atunci când ne-am revăzut și sărbătorit la împlinirea vârstelor noastre de 80 de ani și 55 de căsnicie, buna lui soție a așezat lângă buchetul meu de flori același vechi și mult plimbat exemplar de carte. Am lăcrimat și i-am promis că o voi răsplăti cu o scurtă însemnare gazetărească, precum cea de acum. Nu am mai apucat să i-o dau personal de ziua prenumelui său, acela de Ioana. Ca urmare, aceste gânduri rândurite în tiparnița acestui ziar le voi așeza în cripta coșciugului trupului său chinuit de suferințele omenești. Iar atunci mi-am readus aminte de spusele înțelepte ale invalidului fotbalist Mihai Neșu, de mulți ani imobilizat în căruciorul lui, cele care glăsuiesc cam așa: “Nu există deal fără vale, tot așa cum nu există bucurie fără tristețe”.

3. - Referindu-se la zvonul adevărat cum că o să fie revizuite conținuturile unora dintre articolele esențiale ale actualei Constituții a României, un amic se pregătește să propună pentru a fi consemnată și obligativitatea cetățeanului de a merge și pe jos, că în mașini costisitoare și poluante se preumblă mai mult de jumătate din electorat, atât cel din țară, cât și cel din afara ei. Și cum în recreațiile orelor școlare elevii fumează și mănâncă hamburger, bârfesc, se ceartă și “socializează” pe năstrușnicile lor tablete electronice, același inspirat prieten al meu vrea să propună și obligativitatea, ca în recreațiile mari, elevii să joace fotbal, iar elevele baschet, nu numai între ei și ele, ci și împotriva echipelor dascălilor și dăscălițelor, după care să se ia la ceartă și bătaie, precum au văzut ei că se înjură și se bat sportivii profesioniști pe stadioanele lumii!

4. - Regretatul lingvist și academician Alexandru Graur ne spunea, într-un anumit loc al operelor sale, că cuvântul scris cu “s”, adică filosofie, se interpretează ca “iubire de înțelepciune”. Scris cu “z”, ca o intervenție contra vorbirii și ca un seamn al coborârii către întunecimea întunericului, ba chiar în infernul cotidian al iadului pământean. În ambele ipostaze ale înțelesului de neînțeles al celor două litere rezultă că poți zâmbi sau rânji tot atât de frumos sau de urât și cu un dinte lipsă ca și cu unul nelipsă, fie că filosofezi sau filozofezi.

5. - Banii sunt precum ochiul dracului, spune un vechi proverb românesc. Și cu toate acestea, tot mai rari sunt acei oameni care se feresc de ei. Întotdeauna vrem tot mai mulți bani, pentru că doar cu ei putem cumpăra lucruri trebuincioase traiului simplu sau al dezmățului zilnic. Un tânăr și-a întrebat părintele duhovnic: “Ce părere aveți despre bani”? Preotul și-a invitat ucenicul său să se uite pe fereastră. - Ce vezi? - Văd curtea mănăstirii și câțiva vizitatori care se îndreaptă către biserică.

- Acum uită-te în oglinda asta. Ce vezi?

- Firesc, mă văd pe mine. Și duhovnicul iar i-a zis: - Și fereastra și oglinda sunt făcute din sticlă. E de ajuns să fie aplicat un strat subțire de argint pe geam pentru ca omul să nu se mai vadă decât pe sine. Asta-i părerea mea despre banii din argint sau din oricare alt metal. Când ții prea mult la ei ajungi să te vezi doar pe tine. Adică devii egoist. Și ține minte: banul e un servitor bun, dar e un stăpân rău!

Lasă un comentariu