INFORMAȚII CORONAVIRUS (2019-NCOV) PENTRU PUBLICUL LARG - PNEUMONIA CU NOUL CORONAVIRUS (2019-NCOV) - INFORMARE

Distribuie pe:

Pneumonia cu noul coronavirus (2019-nCoV) este o boală respiratorie acută, depistată inițial în orașul Wuhan, Provincia Hubei, China, și care s-a răspândit ulterior în alte 3 provincii din China: Guangdong Sheng, Beijing Shi și Shanghai Shi.

Manifestările clinice ale bolii:

Spectrul clinic al bolii încă nu este pe deplin cunoscut. Ceea ce cunoaștem, până în acest moment, este faptul că pacienții prezintă febră (minimum 38 grade Celsius), tuse, iar în cazurile mai severe, dificultate la respirație. Perioada de incubație (timpul de la momentul infectării până la apariția primelor simptome și semne de boală) nu a depășit 14 zile.

Proces epidemiologic

Sursa de agent patogen este încă necunoscută, prin urmare, ECDC (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor) presupune că ar putea fi activă în continuare și genera noi cazuri. Apariția câtorva cazuri fără legătură cu piața de pește/fructe de mare și animale vii, considerată a fi punctul de plecare al izbucnirii, sau fără legătură cu alte piețe similare, sugerează posibilitatea ca sursă de agent patogen să fie mai larg răspândită sau posibilitatea transmiterii inter-umane.

Având în vedere stadiul actual al cunoașterii și factorii necunoscuți, ECDC consideră că:

• În prezent există o probabilitate moderată de infecție pentru călătorii din UE/SEE care vizitează Wuhan.

• Există o probabilitate mare de import de cazuri în țările cu cel mai mare volum de persoane care călătoresc către și dinspre Wuhan (ex. țări din Asia).

• Există o probabilitate mică de import de cazuri în țările UE/SEE, datorită traficului mai puțin extins al persoanelor către și dinspre Wuhan.

• Respectarea practicilor adecvate de prevenire și control al infecțiilor, în special în unitățile sanitare, în țările UE/SEE și evidențele unei transmiteri inter-umane limitate, determină ca probabilitatea evaluată ca un caz raportat în UE să genereze cazuri secundare în UE/SEE să fie foarte scăzută.

22 ianuarie 2020

Lasă un comentariu