FIRIMITURI...

Distribuie pe:

1. - Multe năzbâtii s-au petrecut după sărbătorirea Centenarului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. Între care și apariția, la Sibiu, a unui așa-zis „Bancomat", un fel de „pușculiță stradală" în care erai îndemnat să introduci bancnota românească de un leu, neșifonată pentru a o converti într-o năstrușnică monedă locală denumită „BITCOIN". Aparent, un simplu și nevinovat gest numismatic, menit (chipurile) să marcheze atât Sumitul Primăvăratic al Consiliului Uniunii Europene, cât și debutul manifestărilor internaționale: „Sibiu-2019, Capitală Europeană Gastronomică". 2. - Autoportret-versificat de om în vârstă sau de moșneag și băbuță: „Caier alb de ceață și de fum/ Te-ai așezat în părul meu cărunt/ Acoperindu-mi capul plin de amintiri,/ Reamintite sau de mult uitate". 3. - „Bătrâni cu iarna vieții-n plete;/ Și-ncet, în urma tuturor,/ Vezi șovăind câte-o bătrână/ Cu micul ei nepot de mână". (George Coșbuc, 1867-1918.) 4. - Ce trist adevăr al vieții omului: La orice despărțire, murim câte puțin, în vreme ce poetul latin Virgilius (n.70 î.Hr) ne învață să ținem minte că „E o fericire să mori înainte de a începe să-ți dorești moartea". 5. - O altă zicere: A trăit cât a trăit, ca apoi să-l ajungă din urmă bolile și bătrânețile! 6. - Mi-am revăzut și recitit ciornele vechilor scrisori gândite, scrise, timbrate și poștal expediate, în speranța nedeclarată că doar, doar îmi reîntineresc gândurile și amintirile uitate. Nu de alta, dar în coșciuge fi-vom cu toții niște bebeluși uituci, cuminți și tare ascultători.

7. - „Ghiozdanul cu curele peticit,/ De ani și vremi, de timpuriu prăfuit,/ Stiloul cu penița ruginită,/ Vorbesc de un trecut/ De altădată/ (…) Așa era de mult, cândva/ În copilăria mea/ (…) Miros și azi uda țărână,/ Pe ulița din sat bătrână". (Nepoata de bunici, eleva Dorina Moldovan, din Agnita-Sibiu). 8. - Preotul unui sat de munte transilvan se adresează lui Bade Ioan, spunându-i că a băgat de samă că e tare mulțămit de hărnicia, priceperea și bunătatea sufletească a feciorilor săi. Toți trei căsătoriți cu neveste consătence. Mame a 9 copii: cinci băieți și patru fete. Toți părinți de copii, și bunici de nepoți și nepoate. După care îl întreabă: „Cum de-ai reușit, împreună cu lelea Paraschiva să-i faceți Oameni de Omenie!?" - „Apăi, simplu de tot, dom'părinte! Pe feciorul cel mare l-am învățat eu, după care el l-o învățat pe cel care o urmat după el, iar cei doi l-o învățat pe cel mic. Pe mine m-o învățat tata și răposații mei bunici, iar pe cei dinaintea lor i-o învățat bunul Dumnezeu". 9. - Recunosc cu mândria patriotică a românului cu argint la tâmple, ca și a acelui fost mândru tânăr UTC-ist și matur PCR-ist, că am avut privilegiul și bucuria să fi putut rosti, recita, asculta și cânta colindele, pricesnele, rugăciunile și neuitatele povești ale lungilor nopți geroase ale iernilor, stând când în tovărășia sărăcăciosului nostru brăduleț din acele vremuri, când de-mpreună cu ai mei prieteni elevi-școlari și pionieri. Cei care doar ne prefăceam că părinții și bunicii noștri l-au înlocuit pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă. Iar în acele vremuri, cea mai dragă icoană din „Camerea de din-nainte" a părinților mei era „Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe". 10. - O înșiruire de cuvinte bine-cuvântătoare, asemeni unor o mie de adevăruri adevărate: Mereu se adeverește că omului poți să-i iei totul, dar nu poți să-i dai mai nimic împotriva voinței sale! Astfel stând lucrurile, e tot mai evident faptul că nouă, românilor, nu ne mai vine nici mintea la cap și nici bunătatea la inimă, din moment ce atât de bine ni se potrivește spusa inteligentului scriitor englez George Orwel (1903-1950): „Un popor care în fața urnelor electorale preferă să aleagă politicieni corupți, impostori, hoți și trădători de țară și de neam, atunci acel popor nu este victimă, ci complice". 11. - Poate că mai țineți minte cum că premergător găzduirii Campionatului Mondial de Fotbal, Guvernul și Președinția Federației Ruse, prin Banca Națională și Tipografia Monetară a Statului, au tipărit și pus la disopoziția colecționarilor numismatici ai lumii, într-o elegantă prezentare grafică, o bancnotă jubiliară în valoare de 100 de ruble, având reprodus, pe una dintre fațete, chipul tânăr al celebrului portar rus Lev Ivanovici Iașin (1929-1990), supranumit „Păianjenul Negru". 12. - O anomalie a firii schimbătoare a omului: De cele mai multe ori răul intenționat făcut necesită mult mai mult efort decât simplul și omenosul gest spontan de a face bine. Și nu uitați că bârfindu-te mincinos, prietenii de îndată te uită, pe când dușmanii sinceri niciodată! Și încă ceva: În lumea asta mare, totu-i pe bani, în afară de gratuitatea promisiunilor și lăudatului. Precum și spusele autorului basmului „Gulliver în țara piticilor", irlandezul-englez Jonathan Swift (1667-1745): „Promisiunile se fac pentru a fi încălcate". 13. - În vremurile nu prea îndepărtate era la modă următoarea zicală românească, din bătrâni: „Să-ți fie rușine că n-ai nici măcar pic de rușine!" Și nu-i nici de mirare că adevărurile acestor vorbe se potrivesc multora dintre actualii mei conaționali români sau neromâni.

Lasă un comentariu