… L-am întrebat, mai acum câțiva ani, pe un prieten român, stabilit în Germania, de foarte multă vreme, împreună cu săsoaica lui și cu cei trei copii ai lor, cei care i-au făcut de zece ori bunici și străbunici. După care, dus pe gânduri, și cu glasul tremurând de emoție, mi-a răspuns că îi este tare dor de toate câte sunt în ea: de oamenii ei de aleasă omenie; de pământurile, pădurile și apele sale; de cântecele doinite; de cumințenia bătrânilor țărani; de cântecele săltărețe ale feciorilor și fetelor; de hainele lor populare; de porțile cioplite și de bisericile de lemn ale maramureșenilor; de cântul de toacă al călugărilor Mănăstirei Brâncovenilor de la Sâmbăta de Sus; de susurul izvoarelor Iezărelor Cindrelului; de colindele Crăciunului și de armindenii Rusaliilor; de mulțimea crucilor și troițelor ridicate și sfințite la răscrucea drumurilor de hotar; de mugetul vițeilor și de cântatul cocoșilor; de zgomotul gonacilor și de lătratul câinilor de vânătoare; de ochii înlăcrimați ai copiilor și ai căprioarelor; de dangătul melodios al clopotelor bisericlor Săliștei Mărginimii Sibiului; de serbarea bujorului de munte de pe pajiștea înverzită a satului Gura Râului; de saltul spectaculos al caprelor negre pe stâncile abrupte ale Negoiului Munților Făgăraș; de Crucea de pe Caraiman și de valurile înspumate ale Dunării albastre la Cazanele Porților de Fier; de poveștile hazlii, citite pe crucile pictate ale „Cimitirului vesel" din Săpânța; de bocetul femeilor la privegheatul morților; de lăzile de zestre ale țesătoarelor și de torsul cu fusul a caierelor de lână prinse în furcă; de românul primitor și om de aleasă omenie…
De toate astea îi era tare dor prietenului meu și soției sale. Cei care atunci când veneau, de trei-patru ori pe an, în satul lor natal, nu uitau să se îngrijească de mormintele părinților și bunicilor amândurora, aprinzând, de fiecare dată, feștila a opt lumânări la căpătâiurile lor. Deși încă tânăr, dar muncind din greu ca oțelar-forjor în Germania, a ajuns la o pensie lunară de peste 2.000 de euro, iar soția lui la jumătate din această sumă. Ori 3.000 de euro reprezintă, în bani românești, aproape 15.000 de lei. Și cu toate că, cu acești bani, ar putea să ducă în Germania lor adoptivă un trai fără griji și nevoi, cei doi soți, prieteni și rude îndepărtate cu familia mea, au hotărât să revină definitiv la vechile lor case părintești, iar de cinci ani ară cu tractorul pământurile și umple hambarele cu bucate, grajdurile cu vite, iar șurile cu fânuri și otăvuri. Întreaga poveste se petrece în satul transilvan cu „sașii de vară" (cei care revin pe la casele lor de Paști și se reîntorc în Germania în preajma Crăciunului) și cu „sașii de iarnă", (cei care n-au plecat în lumea largă sau care s-au reîntors definitiv în vatra satului copilăriei lor și a părinților lor).
