În acest an liturgic, această sărbătoare, sau pomenire a celor dragi nouă trecuți în veșnicie, se sărbătorește pe data de 22 februarie, având ca și data de serbare prima sâmbătă după Duminica Fiului risipitor, a doua duminică din perioada Triodului, perioada pregătitoare pentru Postul Mare.
În cultul Bisericii noastre, moartea nu este decât o trecere spre veșnicia lui Dumnezeu, încheierea unei perioade, cea mai scurtă perioadă din existența omului, perioada definitorie pentru câștigarea veșniciei. De aceea îi și numim în practica bisericii noastre “adormiți” pe cei care au trecut din viața pământească. De aici putem înțelege că această “adormire” este o stare din care omul se poate trezi. De aceea este impropriu folosirea termenului de “neființă”, din punct de vedere creștin, atunci când vorbim de trecerea unui apropiat din lumea aceasta. Din punct de vedere creștin, neființa nu există, Dumnezeu fiind pretutindeni. La acest aspect ne dă lămurire însuși Mântuitorul în Evanghelia după Luca, când înviază pe fiica lui Iair: “n-a murit, ci doarme” (Lc. 8,52).
În această zi de pomenire la Sf. Liturghie, se scot merinde, “părticele” din prescura adusă la Sf. Altar ca și dar din partea credincioșilor, pentru fiecare dintre cei pomeniți trecuți spre veșnicie, ei participând astfel la sfințenia adusă de Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, în chipul pâinii și a vinului, prefăcute de Duhul Sfânt în cadrul epiclezei liturgice.
Biserica noastră are câteva precizări foarte clare la această rânduială a pomenirii celor adormiți. Astfel, Biserica spune că pot fi pomeniți toți cei care au murit nedespărțiți de Biserică, pomenirea putându-se face în baza faptului că toți cei botezați în rânduiala Bisericii strămoșești sunt mădulare ale bisericii celei adevărate, al cărei Cap este Hristos. Nu pot fi pomeniți cei care au murit în dispreț total față de Dumnezeu: sinucigașii, ereticii - cei care s-au lepădat de Biserică. Pentru toți ceilalți care au murit pe neașteptate, fără pregătirea necesară, fără spovedanie și Împărtășanie, Biserica face pentru aceștia mijlocire înaintea lui Dumnezeu. De asemenea nu pot fi pomeniți cei care nu au fost botezați în Biserica lui Hristos.
Acest moment al pomenirii lor este în strânsă legătură cu marele praznic, care ne stă în față, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, prin pomenirea lor, a celor adormiți, îi facem și pe ei părtași la această mare bucurie a învierii noastre.
Această denumire a zilei vine de la cuvântul “strămoși”, referindu-se la persoanele trecute la cele veșnice. Cu această denumire sunt numite nu doar persoanele adormite în Domnul, ci și sărbătorile consacrate celor adormiți sau darurile, pomenile ce se fac în numele lor. De aceea în calendar, pe lângă moșii aceștia de iarnă amintiți, mai avem moșii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, și moșii de toamnă, în prima sâmbătă din luna noiembrie. Vedem de aici că rânduiala Bisericii este una pentru toți, chiar dacă local unii își permit să schimbe aceste date fără vreun argument bisericesc. Înțelegem așadar că Biserica noastră a rânduit ca ziua de sâmbătă să fie ziua specială de pomenire a celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți; dar în același timp este și ziua care face trecerea spre ziua învierii, duminica.
Ținând cont de toate acestea, în rânduiala liturgică a Bisericii există așadar și zile în care nu se săvârșesc parastasele:
- Duminicile de peste an;
- Perioada între Nașterea Domnului și Botezul Domnului;
- De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare;
- Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomei;
- În zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri din Postul Mare.
Cunoscând aceste rânduieli bisericești, vă îndemn cu dragoste frățească, pomeniți pe toți cei dragi ai dumneavoastră trecuți în veșnicie, rupându-vă din timpul dumneavoastră, puțin, așa cum și ei probabil la vremea lor și-au rupt din propria lor viață pentru dumneavoastră, fie că vorbim de părinți, de frați, de prieteni, cunoscuți, vecini. Faceți milostenie pentru ei față de semenii aflați în suferință, rugați-vă pentru cei care au murit nespovediți, neîmpărtășiți, sau fără lumânare la căpătâi, ca Dumnezeu să se milostivească la dreapta judecată.
Veșnică pomenire tuturor celor adormiți în nădejdea învierii și a vieții veșnice. Amin!
