TRATAMENTELE ÎN HEPATITELE B ȘI C

Distribuie pe:

În țară, pentru obținerea tratamentului antiviral, bolnavii cu hepatită trebuie să parcurgă un drum anevoios, listele de așteptare fiind în continuare lungi. Și, de multe ori, greul nu se termină odată cu începerea terapiei.

Îți propun un mic scenariu: te simți perfect sănătos, poate puțin cam ostenit, dar vorba aceea, muncești mult și este normal să obosești. Te iei cu problemele cotidiene și, la un moment dat, te obișnuiești cu starea de oboseală. Dacă până acum nu te-ai îngrijorat deloc, cu atât mai mult te vei alarma când, la analizele de rutină, vei vedea că cel puțin unul dintre parametrii urmăriți este peste limita maximă admisă. Este vorba despre transaminaze, al căror nivel ridicat indică faptul că există o problemă la nivelul ficatului. După teste de sânge mai amănunțite, ți se spune tranșant că ai hepatită B sau C. De multe ori, terapia se amână. Dacă pentru tine acesta a fost doar un scenariu destul de înspăimântător, pentru mulți alții e realitate. Ei au trecut exact prin aceste etape, cu precizarea că starea de oboseală permanentă pe care o simțeau i-a îngrijorat și au mers să-și facă analizele. Testele au indicat că suferă de hepatita C, cu o viremie foarte mare, de peste cinci milioane de unități pe mililitru, ne spune un bolnav. “Nu m-am dus imediat să-mi fac restul analizelor, ca să văd dacă îmi este afectat ficatul. Am făcut o puncție, care a indicat că încă nu este cazul să fac tratament antiviral și târziu, de la depistarea hepatitei, mi-a recomandat medicul să-mi fac dosar ca să beneficiez de tratament”. După nici un an de la depunerea dosarului, a început tratamentul clasic, cu interferon și cu ribavirină, care este foarte greu de suportat. “Am slăbit peste 20 de kilograme în timpul tratamentului”. Pot exista recăderi. Deși după încheierea tratamentului, analizele au arătat că virusul nu mai era prezent în corp, la investigațiile uzuale de după șase luni s-a depistat din nou o viremie de 300.000 de unități/ml. În prezent ficatul fiind foarte afectat. Din păcate, în cazul recăderii după tratament, metodele de terapie sunt limitate. “Readministrarea aceluiași tratament în cazul recăderilor are șanse mici, în cazul hepatitei C, obiectivul tratamentului fiind vindecarea, adică eradicarea virusului. Ar mai exista și posibilitatea triplei terapii, care însă a fost aplicată doar în cadrul studiilor clinice”. El a tras lozul câștigător. Există și situații în care tratamentul are succes chiar după primele administrări. E greu să crezi că ești sănătos, să nu ai aparent nicio problemă de sănătate și să ți se spună că ai o boală care este destul de gravă. Virusul B poate acționa în tăcere peste zece ani. În cazul hepatitei B, acțiunea virusului are consecințe la fel de grave, dar în timp mai îndelungat decât în cazul hepatitei C. Tratamentele antivirale nu se pot da la doze maxime și perioadă îndelungată fără administrarea asociată a adjuvantelor. Din această categorie fac parte stimulentele măduvei (filgrastim), medicamente cu rol de creștere a nivelului globulelor albe, și eritropoietina, hormon care combate anemia specifică tratamentului. “La noi în țară, adjuvantele nu sunt folosite corespunzător. Conform protocoalelor actuale, de exemplu, se poate da doar o fiolă de filgrastim pe zi, timp de trei zile pe lună. Din această cauză, scade eficiența tratamentului antiviral”.

 

Lasă un comentariu