ȘTIRI * ȘTIRI * ȘTIRI

Distribuie pe:

PESTE 38.600 DE PERSOANE AU TRECUT FRONTIERA ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Peste 38.600 persoane, cetățeni români și străini, au tranzitat punctele de trecere ale frontierei, în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ 25.600 pe sensul de intrare și 13.000 pe cel de ieșire din țară, informează Poliția de Frontieră.

De asemenea, pe la granițe au trecut peste 15.600 de mijloace de transport - aproximativ 9.200 pe sensul de intrare și 6.400 au ieșit din țară.

“În punctele de trecere și «frontiera verde», polițiștii de frontieră au constatat 22 de fapte ilegale (șapte infracțiuni și 15 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în țară, care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 195.400 lei”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la peste 7.300 lei.

Nu s-a permis intrarea în țară a doi cetățeni străini care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și, de asemenea, nu s-a permis ieșirea a patru cetățeni români din diferite motive legale.

“Reamintim că informații privind timpul de așteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicația “Trafic on-line”, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicație on-line prezintă o valoare medie a timpului de așteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp”, precizează IGPF.

 

450 DE INFRACȚIUNI, CONSTATATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Polițiștii au constatat peste 450 de infracțiuni, în ultimele 24 de ore, au aplicat 1.929 de sancțiuni celor care au încălcat prevederile legale și au reținut 121 de permise șoferilor care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

“La data de 22 martie, polițiștii au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, constatând 454 de infracțiuni, dintre care 34 de distrugere, 156 de fapte de furt și patru infracțiuni la regimul armelor, munițiilor, materialelor nucleare, materiilor radioactive, explozive și substanțelor toxice”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

În trafic, polițiștii rutieri au constatat 56 de infracțiuni la regimul circulației. Pentru încălcările legislației rutiere, șoferilor le-au fost reținute 121 de permise de conducere și retrase 23 de certificate de înmatriculare.

Au fost organizate 92 de acțiuni, iar polițiștii au intervenit la 2.720 de sesizări ale cetățenilor, 2.173 dintre acestea fiind prin 112.

De asemenea, au fost depistate patru persoane urmărite național sau internațional, în cauzele instrumentate au fost dispuse 14 măsuri preventive, iar 84 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.929 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.175.000 de lei și au confiscat bunuri de peste 14.500 de lei, arată sursa citată.

 

“MEDICII DE FAMILIE SĂ POATĂ FACE PRESCRIPȚII ELECTRONICE FĂRĂ OBLIGATIVITATEA CONSULTULUI PACIENȚILOR ÎN PERSOANĂ”

Senatorul PSD Florian Bodog a solicitat, luni, Guvernului să adopte, de urgență, o hotărâre pentru ca medicii de familie să poată face prescripții electronice fără obligativitatea consultului pacienților în persoană.

“Cer Guvernului PNL să adopte de urgență o hotărâre pentru modificarea contractului cadru, astfel încât medicii de familie să poată face prescripții electronice fără obligativitatea consultului pacienților în persoană!

În această perioadă de criză gravă în domeniul Sănătății, aduc aminte Guvernului PNL că este obligat să ia măsuri reale pentru a-i proteja în primul rând pe cei care se află în prima linie a luptei împotriva virusului ucigaș. Mă refer la personalul medical și, desigur, la medicii de familie, cu care autoritățile statului ne recomandă să luăm legătura în caz de nevoie și înainte de orice”, a declarat Bodog, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de PSD.

Senatorul PSD a atras atenția că “părinții și bunicii, persoanele în vârstă, vulnerabile, sau bolnavii cronici au nevoie de ajutor și de protecție acum”.

“Dacă îi vor obliga mai departe pe bolnavii cronici sau pe cei în vârstă să meargă la medicul de familie, îi vor expune la riscuri inutile atât pe ei, cât și pe medici. Luați măsuri reale, acum, domnule Orban”, a menționat Bodog.

Lasă un comentariu