„TOTUL E SUB CONTROL"

Distribuie pe:

MOTTO: „Viața fără cuvânt este mai mult decât cuvântul fără viață.

Dar, dacă sunt împreună, alcătuiesc adevărata filozofie a unei vieți"

Am auzit de multe ori acest slogan oficial, de când pericolul acestui virus distructiv de ființe umane a poposit și pe pământ românesc. Mă întreb mereu, și nu doar eu, ce avem sub controlul nostru mai mult decât gândul, cuvântul și uneori fapta. Sunt cele trei instrumente cu care am fost înzestrați de Creatorul nostru pentru a ne construi viața. Dar de acestea depindem toți la un loc, în funcție de calitatea energiei pe care o transmitem prin ele. Dacă energiile create sunt în acord cu cele ale Universului, totul poate fi ținut sub control. Dar, din nefericire, omenirea nu ține cont de aceste aspecte vitale în crearea vibrațiilor înalte, încercând, prin orice mijloace, să distrugă echilibrul și armonia planetei noastre pentru a stăpâni totul. Toți știm acest lucru, însă nu ne putem opri de la fapte reprobabile, negative, care afectează întreaga viață de pe Terra. Și consecințele nu se lasă prea mult așteptate în acest secol al vitezei și puterii banului, acest instrument inventat de omenire pentru a ne separa în lupta pentru supremația puterii. Cu toții putem constata acum efectele dezastruoase provocate de-a lungul timpului și chiar ale prezentului. Sunt prea multe și dureroase aceste consecințe ale inconștienței reduse a spiritului uman, provocate conștient prin acțiunile și faptele noastre. În acest moment dramatic, de cotitură, în care omenirea se luptă cu efectele provocate de noi în Univers - acesta ne transmite lecții de viață. Iar acest virus poate fi numit marea lecție, care ne demonstrează clar că nu putem avea un control asupra viitorului. Omenirea trebuie să învețe ceva de la lecția prezentă într-o perioadă atât de dificilă, în care energia benefică trebuie conservată. Am ajuns la o răscruce, în care dominația materiei a ignorant total partea spirituală a existenței umane. Când acest dezechilibru este prea mare, se produce o răsturnare de situații în Univers. Suntem cu toții martorii acestei schimbări anormale a planetei, adevărata noastră casă terestră. Toată lumea vie a planetei este interconectată, viața creează continuu interactiv, iar noi producem efectele acțiunilor noastre. Toate ființele umane creează la cele trei nivele de experiență, de care nu toți suntem conștienți, acestea fiind subconștientul, conștientul și supraconștientul. Dintre cele trei, doar conștientul este cel prin care ne creăm realitatea la nivel fizic. Celelalte două sunt de natură spirituală, ultimul fiind cel al sufletului, care te conduce spre evoluția spirituală, fiind cunoscut ca și „Conștiința Christică". Religia a fost creată de civilizațiile umane de-a lungul istoriei, fiind o manifestare a cunoașterii instinctive a omenirii, ca tradiții, ritualuri, obiceiuri, fiind ca un liant al culturii unui popor. În această cultură, oamenii trebuie să înțeleagă că există o sursă a Creației Universale, mereu prezentă pentru ajutor în vremuri grele, de încercări și multă durere: Creatorul nostru - Dumnezeu. Viața însăși este o experiență mai profundă decât putem să înțelegem mulți dintre noi, iar Omul își va găsi liniștea și satisfacția doar în iubire, iertare, grijă reciprocă și sprijin pentru cei neajutorați. Fiecare om să încerce să-și facă un bilanț al vieții, alegând să ne detașăm de tot răul produs, pentru a fi mai buni, mai înțelepți și mai uniți în gând, mulțumind Creatorului pentru această lecție de viață. TOTUL E SUB CONTROLUL LUI DUMNEZEU!

„Lumina, iubirea, bucuria și pacea își au locul în inima mea"

DUMNEZEU SĂ FIE CU NOI TOȚI!!

Lasă un comentariu