SET DE RESURSE DE ANTRENAMENT PENTRU ELEVII CARE VOR SUSȚINE EXAMENELE NAȚIONALE

Distribuie pe:

Pentru pregătirea elevilor care vor susține anul acesta examenele naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat un prim set de resurse de antrenament. Realizate în colaborare cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, acestea respectă modelul subiectului de examen.

Prin intermediul resurselor de antrenament tip test, în contextul actual, al suspendării cursurilor, se dorește ca elevii să exerseze, pe parcursul acestei săptămâni, și să continue efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.

Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate, vineri, 3 aprilie 2020, cu rolul de autoevaluare și calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala, vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare, pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Conform Ordinului de ministru privind structura anului școlar 2019-2020, în 15 iunie, pentru absolvenții clasei a VIII-a, este programată prima probă scrisă din cadrul Examenelor Naționale, la Limba și literatura română, afișarea rezultatelor finale fiind prevăzută pentru 27 iunie.

Lasă un comentariu