Istoria Combinatului Chimic Târnăveni este una interesantă și foarte bogată, despre care, din păcate, se știe foarte puțin sau nu se știe deloc, doar un simplu exemplu:
Proiectarea și punerea în funcție a fabricii „SODA ASH SHIRAZ-IRAN" (1973), a fost realizată cu ajutorul specialiștilor români, printre care și cei de la Combinatul Chimic Târnăveni. Fără contribuția acestora, această fabrică n-ar fi existat.
Șhiraz, fosta capitală a Persiei antice sub dinastia ZAND, Centrul cultural și artistic al Iranului, situat în provincia FARS, acolo unde s-au aflat pe vremuri trei foste capitale din istoria vechii Persii: Persepolis, măreția trecută a Imperiului Ahmenid, Firuzabad și Pasargades. Iranul cu o civilizație cu totul aparte, locul 2 la nivel de gaze naturale și locul al 4-lea din lume la petrol. Aici Combinatul Chimic Târnăveni și-a scris cu litere mari o frumoasă pagină din istoria sa SODA-ASH Shiraz.
Cum? Pe baza relațiilor și dezvoltării diversităților economice cu Iranul și al contactelor politico-diplomatice cu această țară. La 25 octombrie 1965 au fost stabilite relații la nivel de ambasadă, pentru ca numai după un an, în anul 1966 să se înființeze Comisia Mixtă-Româno-Iraniană de cooperare economică, științifică, tehnică și culturală între cele două țări, relațiile româno-iraniene luând amploare la cel mai înalt nivel. În acest context, a luat ființă proiectul pentru fabricarea sodei calcinate, sodă grea și bicarbonat de sodiu pentru Iran, în ideea și pe baza experienței din România a fabricilor de sodă de la Ocna Mureș și de la Govora (binecunoscutul procedeu Solvay). Cu o singură condiție DEFINITORIE: Obținerea bioxidului de carbon (CO2) în cuptoarele cilindrice verticale de var pentru fabricarea sodei, arderea calcarului să se facă cu gaz metan, noutate absolută pe plan mondial, spre deosebire de cele două fabrici din România la care se utiliza cocsul.
Se știe, în anul 1965 pentru obținerea varului necesar fabricației de carbid au intrat în funcțiune 3 cuptoare cilindrice verticale de var la care cocsul a fost înlocuit cu gaz metan, accentul fiind pus pentru fabricarea varului de calitate, gazele de bioxid de carbon (CO2) rezultate fiind neesențiale și evacuate la coș (18-23% CO2). Realizarea fabricii SODA-ASH Shiraz Iran era însă condiționată de o concentrație a acestor gaze mult mai mare (32-36% CO2), neluată în seamă la cuptoarele de var pentru Carbid până la problematica realizării proiectului „SODA-ASH", de data aceasta CO2 constituind materie primă la fabricarea sodei. În aceste condiții, creșterea concentrației gazelor la cuptoarele de var de la Carbid, adaptabile pentru fabricarea sodei la Shiraz, constituia o mare provocare pentru personalul de condu-cere și operare a acestor cuptoare. Suspans, curiozitate și nerăbdare pentru factorii de decizie, cei care contractaseră deja afacerea cu Iranul, dar și pentru proiectanții acestui obiectiv în așteptare. Realizarea proiectului cu siguranță s-a aflat pe mâinile specialiștilor cuptoarelor de var de la Combinatul Chimic Târnăveni. Rezolvat prin adaptarea cuptorului nr. 1 de var, condițiilor de concentrare a gazelor la vârful cuptorului, adaptabil fabricării sodei, respectiv etanșarea sistemului de alimentare, experimentare și optimizarea parametrilor tehnologici, dotarea cuptorului cu un arzător central pentru distribuție și arderea uniformă a gazelului metan. Invenție realizată de subsemnatul (Brevet nr. 67450/1974), cel care a condus toate operațiunile de pornire, exploatare, raționalizare, experimentare și îmbunătățire a regimului tehnologic încă de la prima punere în funcțiune a acestor cuptoare, inclusiv interesul și preocuparea pentru fabricarea sodei în Iran.
Îmbunătățirile constructive și funcționale, experimentările și adaptarea cuptorului nr.1 de var fabricării sodei au determinat o creștere semnificativă a concentrației gazelor de CO2, de până la 32-36%, impuse proiectului SODA-ASH Shiraz Iran. Referatul de specialitate cu rezultatele obținute a fost întocmit de ms. specialist Petru Lechințan, avizat de șeful secției Carbid, ing. dr. Vasile Cerghizan, și de către directorul general al Combinatului, ing. Boitan Ioan, dând „UNDĂ VERDE" demarării și realizării acestui proiect.
Fără realizarea unei concentrații corespunzătoare de CO2 impuse proiectului, mai mult ca sigur afacerea SODA-ASH ar fi eșuat.
Importanța majoră în realizarea acestui proiect au avut-o personalități remarcabile din cadrul Combinatului Chimic Târnăveni: ing. Tomescu Petre, fost șef de uzină Carbid (1937-1949), proiectantul cuptoarelor de var de la Târnăveni și Iran (IPRAN București), ing. dr. Vasile Cerghizan, șef secție Carbid, implicat în lucrări și clarificări cu proiectanții, maistrul principal specialist Lechințan Petru, conducătorul și inițiatorul tuturor lucrărilor de la cuptoarele de var, dar și o importantă invenție vândută pe bani frumoși Iranului. În acest context și deloc întâmplător, cei doi specialiști, ing. Tomescu Petre și ms. Lechințan Petru, au fost detașați și trimiși în Iran de către Statul român pentru asistență tehnică și consultanță de specialitate, maistrul Lechințan Petru până la predarea la cheie a uzinei. Publicațiile din presa iraniană acelei perioade vorbește constant și laudativ despre aceste evenimente și despre specialiștii români.
La întoarcerea în țară le-am mulțumit iranienilor de la toate nivelurile și le mai mulțumesc încă o dată pentru căldura cu care m-au primit în țara lor, m-au ascultat, s-au instruit și au colaborat corect, cinstit și curat cu mine, mi-au asigurat condiții demne de viață, trai și muncă pentru a-mi reprezenta cu cinste, onestitate și demnitate țara. Scrisoarea de mulțumire adresată din partea șahinshaului Iranului, Mohamed Reza Pahlavy Ariamehr, cea mai mare personalitate a Orientului Mijlociu, este concludentă și mă onorează.
(Va urma)
