ÎN PREMIERĂ, MOMENT FESTIV DE CELEBRARE A EDUCAȚIEI

Distribuie pe:

“În aceste zile, gândurile noastre se îndreaptă, cu emoție, către elevii noștri din liceele mureșene. 3.623 de absolvenți își vor lua adio de la școală și vor păși într-o nouă etapă, cea academică. Cu această ocazie, în premieră, Inspectoratul Școlar Județean Mureș organizează vineri, 29 mai , începând cu ora 10, în curtea instituției, un moment festiv de celebrare a educației. Ne vor onora cu prezența, distinși reprezentanți ai instituțiilor mureșene: Doamna PREFECT, Cristina-Mara TOGĂNEL și Domnul PREȘEDINTE al Consiliului Județean Mureș, Péter FERENC. Avem deosebita plăcere de a vă invita să fiți alături de noi, să celebrăm împreună un final de drum, un zbor înalt spre alte culmi...”, spunea prof. Claudiu-Gabriel BÎNDILĂ, inspector școlar general la IȘJ Mureș.

Un gând de aducere-aminte a celor mai frumoși ani, anii de liceu, va fi rostit de trei absolvenți, șefi de promoție ai unora dintre liceele de prestigiu din municipiu.

Evenimentul va fi transmis live de Televiziunea Română - studioul teritorial Târgu-Mureș, Televiziunea M9, Ardeal TV, precum și pe Facebook-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, preciza conducerea IȘJ Mureș.

Lasă un comentariu