În toamna anului 1963, am fost propus și ales secretar al organizației de bază PCR a cadrelor didactice de la Facultatea de medicină generală și pediatrie, iar la scurt timp, membru în Comitetul municipal de partid. Prim-secretar municipal era Nicolae Vereș și, în calitatea pe care o dețineam, participam, trimestrial, la ședințele plenare ale municipiului de partid, care, să fiu sincer, mi-au plăcut și n-am lipsit niciodată, mai ales că “șeful” era un om cu umor, spontan, instruit și inteligent. Mergeam, periodic, să-i prezint rapoartele pe care urma să le susțin în plen. Aceste întâlniri erau plăcute. Nu era un chițibușar (ca alții), să disece orice expresie, ci discutam în linii mari, deci ideile principale, fără să fie superficial. Când venea la ședințele organizației de bază sau la cele ale conferințelor de partid de la IMF, vorbea liber, relaxat și dezinvolt, fiind mai preferat dintre cei care eventual aveau această “sarcină”, după cum am constatat. După cum era firesc, fiind prim-secretar municipal Târgu-Mureș, din 1960, înainte lucrând la Brașov, Bistrița și Târnăveni, a fost promovat ca prim-secretar al județului Mureș. Pe lângă studiile medii, era absolvent al Academiei “Ștefan Gheorghiu” din București, dovedind potente de veritabil intelectual: inteligent, cult, vorbitor perfect și al limbii maghiare.
Cât privește Academia “Ștefan Gheorghiu”, ne permitem o părere: în septembrie 1976 am fost invitați 120 de cadre din învățământul superior din toate domeniile, pentru a da sprijin didactic țărilor africane. Am audiat cursurile timp de două săptămâni, la “Centrul pentru pregătirea și perfecționarea politico-economică și de specialitate a personalului din domeniul relațiilor externe”. Am avut prilejul să cunosc profesori foarte bine pregătiți, instructajul respectiv, după părerea multora dintre participanți, a fost deosebit de util, realist și critic-obiectiv.
Din mărturisirile unui participant la teleconferințele de dimineață, luându-se județele după alfabet, Nicolae Vereș, fiind obiectiv, și nu lingușitor, dădea informații cât se poate de exacte, mai ales asupra stării economice a zonei pe care o patrona. Aceste teleconferințe erau cu Nicolae Ceaușescu. De altfel, în revista “Historia” nr. 2, director Ion Cristoiu (atunci), este redată o mărturisire a lui Nicu Ceaușescu, din care se deduce că se știa care-i situația reală, dar se exagera, mai ales la producția de cereale la hectar. Adevărul trist și real a îndrăznit să-l spună mama sa: spune adevărul, nu cum fac ceilalți.
Posibil ca, prim-secretarul județului Mureș, să fi fost considerat “incomod” și, din acest motiv, să fie numit ambasador în Libia, în perioada 1974-1978. Viața, acolo, a fost destul de inacceptabilă, după cum ne-a mărturisit, în 1986, când, împreună cu prof. Fodor Francisc (cu ocazia participării la Congresul Mondial de Cancer), i-am făcut o vizită la Ambasada Română din Budapesta, unde a fost numit, după Libia. Ca ambasador la Budapesta, a funcționat în perioada 1984-1988 (25 mai). Fiind în drum spre Suedia, am poposit câteva zile în Budapesta, la sfârșitul lunii februarie 1988, și mi-am permis, din nou, să-i fac o vizită pe care am anunțat-o prin secretară. Răspunsul: oricine vine din Târgu-Mureș, și de altfel de oriunde, indiferent de naționalitate, stare socială și ocupație, este binevenit, dar mă ruga să aștept aproximativ o jumătate de oră. Revederea a fost plăcută și interesantă. Printre altele, mi-a arătat un ziar “New York Times”, unde era publicat interviul pe care i l-a luat un reporter, care conținea răspunsul dat la întrebarea despre aspectele majore ale zilelor noastre de atunci. Un spațiu important era acordat problemelor legate de “Integrarea tineretului, în problemele contemporaneității”. Era în jurul prânzului, mi-a spus că face tratament pentru o afecțiune hepatică, pe care, probabil, a contractat-o în Libia, dar are o obligație oficială și patriotică de a participa, de 9 Mai, la depunerea de coroane la cimitirul martirilor români din Ungaria. Și-a dus și acest mandat până la capăt, cu stoicism, și, întors la Târgu-Mureș, a decedat în 24 iulie 1988. Neacceptându-se așezarea catafalcului în vreo instituție culturală de stat, din inițiativa inginerului Mircea Birău s-a improvizat o tribună, cu o copertină albastră, în Cimitirul ortodox de la Biserica de Piatră. Numărul celor care au ținut să-l mai vadă și să-l însoțească pe ultimul drum, a fost mare.
P.S . Pe vremea în care Nicolae Vereș a fost prim-secretar, au fost edificate, prin contribuția și efortul acestui popor, român, Teatrul Național, Fabrica de medicamente “Armedica”, Sala polivalentă, Cimitirul eroilor români, Spitalul nou, Casa tineretului, Aeroportul Vidrasău. A fost, de asemenea, elaborat primul studiu privind circulația rutieră, au fost reluate discuțiile asupra liniei ferate Târgu-Mureș - Sighișoara, fiind refăcute, în stilul epocii, și fațadele clădirilor din centrul municipiului. În această perioadă au fost începute sau finalizate lucrările la obiective industriale, policlinici, licee, școli generale și grădinițe, au apărut întregi cartiere de blocuri de locuințe la Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Târnăveni, Luduș, Sovata etc.
