SEMNELE TIMPULUI

Distribuie pe:

Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele și ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiție orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu).

Intuițiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizației terestre. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunță textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru: “Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaște - spun textele - o alarmantă creștere.

Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili.

Toate marile achiziții de cunoaștere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume.

Se va înmulți numărul șefilor de stat de extracție joasă și de proastă calitate. Lucrătorii manuali și negustorimea vor fi înălțați la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puși în condiții subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al «castelor», o destrămare dramatică a ierarhiilor firești, o ireparabilă dezordine socială.

Necinstea va căpăta o răspândire fără precedent, la toate nivelele. Hoții vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmații! Nu fac decât să citez un text multi-milenar! - n.m., A.P.).

Femeile nu vor mai pune preț pe propria virtute.

Proștii, impostorii, naturile rudimentare și gălăgioase vor fi luați drept înțelepți. Oamenii «drepți», de bună calitate, vor avea tendința de a se retrage din viața publică.

În piețe se va vinde mâncare gata-preparată (să recunoaștem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de «semipreparate» și de fast-food! - n.m., A.P.).

Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa.

Vor fi mai multe femei decât bărbați, vor prolifera asociațiile criminale, va crește numărul celor care nu găsesc de lucru.

Se vor răspândi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine și se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacități de acțiune.

Vor apărea nenumărate organizații religioase necanonice, blasfemia va conviețui cu fanatismul.

Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern și se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunități.

Deținătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.

Discernământul (ca percepție a deosebirii dintre bine și rău) se va șubrezi, instituția respectului va intra în derivă (vor fi respectați, preponderent, cei nedemni).

Vor câștiga teren nerușinarea, călcarea cuvântului dat, invidia.

Între părinți și copii vor apărea obstacole greu de trecut, forța va prevala asupra dreptății, ospeția va declina, vulgaritatea va împânzi totul.”

Lasă un comentariu