Unii dintre profesori s-au obișnuit să stea acasă și sunt primii fani ai “școlii online”. E bine acasă, ne trezim mai încolo, facem școală cu cine are chef de noi, condițiile sunt vitrege, ce se poate se poate. Și au perfectă dreptate atunci când spun că cine vrea, învață, cine nu, chiulește, ca și până acum. Școala clasică n-a fost perfectă, asta știm cu toții, a fost ca noi, cu limitările noastre.
Colegii mei casnici dau dovadă de o lipsă de intuiție pe care s-ar putea mai târziu să și-o reproșeze. Dacă mutăm lecțiile online și le înregistrăm, atunci în maxim doi ani (s-ar putea să fiu generos) vom putea avea un corpus multimedia care să cuprindă cam toată programa școlară. Caz în care 99,99% dintre profesori vor fi trimiși pe piața muncii (aici sigur sunt generos, procentul va fi mult mai mare). Pentru că trebuie cel mult 100 de profesori ca să faci din ei vedete pedagogice (Mihaela la matematică, Dorin la română, Daniel la fizică, Ioana la chimie ș.a.m.d.). Tineri, frumoși, spectaculoși, numai buni să-i inspire pe elevi la învățătură.
Cine-mi spune că suntem de neînlocuit la evaluare nu știe ce vorbește. Hai să luăm un exemplu recent: până nu de mult, facultățile de drept din țara asta școlarizau cam cincizeci de viitori juriști, anual. A apărut învățământul cu taxă și universitarii n-au rezistat tentației de a școlariza șapte sute de studenți (nu termină mai mult de o sută nicăieri, dar restul vin cu banii). Numai că niciun profesor nu poate verifica șapte sute, nici cinci sute, nici măcar trei sute de teze scrise clasice. Și atunci a apărut ideea “strălucitoare”: păi, să le dăm grile. Nu mai e nimic de corectat, faci un șablon, o chemi pe femeia de serviciu și în juma de oră rezolvă ea tot pentru o floare și un suc.
Bine, dar avem o pierdere de calitate majoră atunci când studentul unei facultăți axată pe discurs bifează niște capcane din materie în loc să construiască discursuri. Mai ales că în practică un jurist ar trebui să fie suficient de abil încât să citească și să înțeleagă o lege, să scrie o cerere de chemare în judecată, să redacteze o întâmpinare, să studieze un dosar. Un specialist “crescut” cu grile trebuie să se educe singur pentru meserie, pentru că facultatea profilată pe cantitate a abdicat de la rolul ei de cultivare a calității.
Așadar, suntem naivi dacă ne imaginăm că în învățământul online va mai fi nevoie de profesori. “Evaluarea” poate fi făcută online sub forma grilelor de niște scripturi php rapid și mult mai ieftin. Se pierde discursul, dar în on-line nevoia de cuvinte se va diminua dramatic. Textul și învățarea prin citit vor deveni metode învechite.
Mutarea școlii în online este echivalentul pedagogic al industrializării secolului XIX. Așa cum e ea, școala actuală, în care un profesor viu se află în aceeași încăpere cu niște elevi vii, este o “manufactură”. Când ne mutăm în spectral, exercițiul se industrializează, iar numărul figurilor se restrânge dramatic. Va fi ca în muzică, degeaba ai într-un popor 200.000 de voci frumoase, pe sticlă nu încap mai mult de 20. Restul
n-au decât să-și caute de lucru altceva, într-o lume în care muzica s-a industrializat, nu mai are rost să cânți pentru că nu te mai solicită nimeni. Istoria se repetă, nimic din ceea ce urmează să se întâmple școlii românești nu e nou, nici măcar orbirea celor care se grăbesc să se adapteze la inacceptabil.
O să-mi spuneți că pierderea de calitate va fi enormă. Dar industrializarea ce a însemnat altceva decât o pierdere de calitate? Un cearceaf țesut manual de la plantă la produsul finit poate fi folosit 30 de ani și-și păstrează aspectul de “nou” mai bine de 20 de ani. O haină lucrată manual de la materia primă la produsul finit poate fi lăsată moștenire. Industrializarea cu care ne-am obișnuit produce gunoaie. Învățământul industrializat va face exact același lucru, la o cotă în comparație cu care învățământul de azi va părea paradisul pierdut. Dar, înainte de toate, prima lui victorie va fi 200.000 de profesori care-și vor căuta de lucru pe piața muncii.
Nu vreau să îndemn pe nimeni la nimic. Nu sunt nici măcar membru al unui sindicat, n-am înțeles niciodată cum sunt aleși liderii de sindicat și cui dau socoteală. Există structuri ale profesorilor, ale elevilor și ale părinților care pot organiza o rezistență autentică. Spun doar că puterea e de partea celor care finanțează și folosesc școala, nu de partea politrucilor. Cu condiția să pricepem și să nu ne lăsăm îmbrobodiți (că tot veni vorba, în martie, școala s-a închis “pentru două săptămâni”, să nu uităm). În rest, vom avea școala pe care ne-o vom dori.
Prof. RADU ILIESCU (sursa - material preluat de pe https://ro-ro.facebook.com/PlatformaImpreuna/; foto-adevarul.ro)
